BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

Citez din articolul:Ralph Edward Woodrow RELIGIA TAINICĂ A BABILONULUI Antică si modernă RELIGIA TAINICĂ A BABILONULUI este o relatare biblică şi istorică detaliată a modului, timpului şi locului în care pâgânismul antic a fost amestecat cu crestinismul, precum şi a motivaţiei care a stat la baza acestui amestec. Începând de la primele zile ale existenţei Babilonului şi de la legendele care i-au înconjurat pe Nimrod, Semiramida şi Tamuz, sunt urmărite anumite obiceiuri şi ritualuri în diferiteie lor evoluţii, furnizind astfel chei prin care se dezleagă „taina”! Apostolii au prezis că va veni o apostazie, şi dovada prezicerii lor este acum evidentă în istorie. Având asemenea dovezi în mână, toţi credincioşii adevăraţi ar trebui să caute ca niciodată înainte, simplitatea găsită în Cristos, şi să se lupte cu toată seriozitatea pentru acea credinţă de la început care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

CAPITOLUL UNU

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma RELIGIA TAINICĂ a Babilonului a fost descrisă în mod simbolic în ultima carte a Bibliei, ca o femeie „îmbrăcată în purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle, având în mână o cupă de aur, plină de urâciunile şi murdăria curviei ei; şi pe fruntea ei era scris un nume: O TAINĂ: BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ŞI URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI (Ap.17:l-6). Când Biblia foloseşte un limbaj simbolic, cuvântul „femeie” poate simboliza o biserică. Adevărata Biserică, de exemplu, este asemănată cu o mireasă, cu o fecioară curată, cu o femeie fără pată şi ireproşabilă (Ef.5:27; Ap.19:7,8). Aici, însă, într-un contrast izbitor, este zugrăvită o femeie necurată, o femeie mânjită, o curvă. Dacă este corect să aplicăm acest simbolism unui sistem bisericesc, este clar că el se poate referi doar la o biserică mânjită şi decăzută! Cu litere majuscule, Biblia o numeşte „TAINA BABILONULUI.
Când a scris Ioan cartea Apocalipsei, Babilonul – ca oraş şi imperiu – fusese deja distrus şi lăsat în ruine, după cum prevestiseră profeţii Vechiului Testament (Is.13:19-22; Ier.51:52). Însă conceptele şi obiceiurile religioase care şi-au avut originea în Babilon au continuat şi au fost bine reprezentate în multe din naţiunile lumii. Care a fost însă religia Babilonului antic? Cum a început totul? Ce semnificaţie are aceasta în era modernă? Cum se leagă toate acestea de ceea ce a scris Ioan în cartea Apocalipsei? Întorcând paginile timpului la perioada chiar de după potop, vedem că oamenii au început să migreze dinspre est: „şi s-a întâmplat, pe când călătoreau dinspre est, că au găsit o câmpie în ţara Şinear; şi au locuit acolo” (Gen.11:2). Aici a fost construită cetatea, oraşul Babilon, iar această ţară a devenit cunoscută sub numele de Babilonia sau mai târziu de Mesopotamia. Aici, râurile Eufrat şi Tigru acumulaseră bogate depozite de sol ce puteau produce recolte din belşug. Dar existau anumite probleme cu care se confruntau oamenii. În primul rând, ţinutul era năpădit de fiare sălbatice ce constituiau o ameninţare permanentă pentru siguranţa şi pacea locuitorilor (cf. Ex.23:29,30). Evident că oricine putea să ofere cu succes protecţie împotriva fiarelor sălbatice era primit cu urale de către oameni. În acest timp a apărut pe scenă un bărbat înalt, foarte voinic, cu numele de Nimrod. A devenit renumit ca un mare vânător de fiare sălbatice. Biblia ne spune: „Cuş l-a conceput pe Nimrod: el a început să fie puternic pe pământ. El a fost un vânător puternic înaintea Domnului: de aceea s-a zis: Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului” (Gen.10:8,9). După cât se pare, succesul lui Nimrod ca vânător puternic l-a făcut să devină renumit printre acei oameni primitivi. A devenit „un puternic” pe pământ – un conducător renumit în chestiunile sociale. Dobândind acest prestigiu, a născocit un mijloc de protecţie mai bun. În loc să se lupte permanent cu fiarele sălbatice, de ce să nu-i organizeze pe oameni în oraşe, pe care să le împrejmuiască cu ziduri de protecţie? Apoi, de ce să nu organizeze aceste oraşe întrun regat? Este evident că aceasta era gândirea lui Nimrod, deoarece Biblia ne spune că el a organizat un astfel de regat. „Şi începutul REGATULUI său era Babel şi Erec şi Acad şi Calne, în ţara Şinear” (Gen.l0:10). Regatul lui Nimrod este primul menţionat în Biblie. Chiar dacă s-ar putea spune că unele din progresele făcute de Nimrod au fost bune, totuşi Nimrod a fost un conducător nereligios. Numele de Nimrod vine de la marad, care înseamnă „el s-a răzvrătit”. Expresia „unul puternic înaintea Domnului” poate avea un sens ostil – cuvântul „înaintea” fiind uneori folosit cu sensul de „împotriva” Domnului. The Jewish Encyclopedia (Enciclopedia Ebraică) spune că Nimrod era „cel ce a făcut pe toţi oamenii să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu”.2 Cunoscutul istoric Josefus Flavius a scris: „Nimrod a fost cel care i-a aţâţat la un astfel de afront şi dispreţ la adresa lui Dumnezeu… El a mai transformat în mod treptat conducerea sa într-o tiranie, nevăzând alt mod de a-i îndepărta pe oameni de frica de Dumnezeu… mulţimile erau foarte pregătite să urmeze hotărârea lui Nimrod… şi au ridicat un turn, 2
necruţând munca istovitoare şi nici neglijând în vreo privinţă lucrarea: şi astfel, datorită mulţimii de braţe de muncă angajate în ea, s-a înălţat foarte mult… Locul pe care au ridicat turnul se numeşte acum Babilon”.3 Alexander Hislop a scris amănunţit despre modul în care religia babiloniană s-a dezvoltat în jurul tradiţiilor privitoare la Nimrod, soţia sa Semiramida (Semiramis) şi copilul ei Tamuz, bazându-şi concluziile pe informaţii ce ne-au parvenit prin istorie, prin legende şi mituri.4 După cum spun istoriile de demult, când a murit Nimrod, trupul său a fost tăiat în bucăţi, ars şi trimis în diferite ţinuturi. Practici similare sunt menţionate în Biblie (Jud.l9:29; 1.Sam.11:7). După moartea sa, care a fost foarte jelită de locuitorii Babilonului, soţia lui a pretins că el era acum zeul-soare. Mai târziu, când a dat naştere unui fiu, a pretins că fiul ei, pe nume Tamuz, era Nimrod, eroul lor renăscut. (Imaginea din pagina următoare arată modul în care a ajuns să fie reprezentat Tamuz în arta clasică). Mama lui Tamuz auzise probabil profeţia despre venirea lui Mesia, născut dintr-o femeie, deoarece acest adevăr era cunoscut din cele mai străvechi timpuri (Gen.3:15). Ea a pretins că fiul ei a fost conceput într-un mod supranatural şi că el era sămânţa promisă, „mântuitorul”. Cu toate acestea, în religia ce se dezvolta, oamenii nu s-au închinat numai înaintea copilului, ci şi înaintea mamei! O mare parte din închinarea babiloniană a fost transmisă prin simboluri misterioase era o religie „tainică, misterioasă”. Deoarece se credea că Nimrod era zeul-soare, se considera că focul este reprezentarea lui pământească. Aşadar, după cum vom vedea, în cinstea lui se aprindeau lumânări şi focuri ceremoniale. În alte forme, el a fost simbolizat prin imagini ale soarelui, peştelui, arborilor, stâlpilor şi animalelor. Peste secole, Pavel descria foarte potrivit direcţia pe care o urmau locuitorii Babilonului: „Când L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu… ci au devenit deşerţi în închipuirile lor, şi inima lor nebună s-a întunecat. Dându-se drept înţelepţi, au înnebunit, şi au schimbat gloria Dumnezeului nepieritor cu o Tamuz imagine făcută asemenea omului pieritor, şi păsărilor, şi patrupedelor, şi târâtoarelor… ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună, şi s-au închinat şi au slujit creaturii mai mult decât Creatorului… Din această cauză, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi ruşinoase” (Rom.1:21-26). Acest sistem de idolatrie s-a răspândit din Babilon spre naţiuni, căci din acest loc au fost împrăştiaţi oamenii pe faţa pământului (Gen.11:9). Plecând din Babilon, au luat cu ei închinarea adusă mamei şi copilului, împreună cu diverse simboluri misterioase. Herodot, călător prin întreaga lume şi istoricul antichităţii, a fost martor al prezenţei religiei tainice şi al ritualurilor ei în numeroase ţări şi menţionează modul în care Babilonul a fost sursa primară din care au provenit toate sistemele Tammuz idolatre. Bunsen spune că sistemul religios egiptean se trăgea din Asia şi din „imperiul primitiv din Babel”. În cunoscuta sa lucrare, Nineveh and its Remains (Ninive şi relicvele ei), Layard declară că avem mărturia unită a istoriei sacre şi profane, care spune că idolatria şi-a avut originea în ţinutul Babilonia – cel mai vechi sistem religios. Toţi aceşti istorici au fost citaţi de Hislop.5 Când Roma a devenit un imperiu mondial, este un fapt cunoscut că ea a asimilat în cadrul sistemului ei zeii şi religiile diferitelor ţări păgâne peste care guverna.6 Deoarece Babilonul a fost sursa păgânismului acestor ţări, putem înţelege faptul că religia timpurie a Romei păgâne n-a fost altceva decât închinarea babiloniană dezvoltată în diverse forme şi sub diferite nume în regiunile în care a ajuns. Ţinând seama de această realitate, constatăm că în vremea în care Roma guverna 3
lumea S-a născut, a trăit printre oameni, a murit şi a înviat adevăratul Mântuitor, Isus Cristos. El S-a înălţat la ceruri, a trimis Duhul sau Spiritul Sfânt, iar pe pământ a fost întemeiată biserica nou-testamentală. Ce zile glorioase! Trebuie doar să citim cartea Faptele Apostolilor pentru a vedea cât de mult a binecuvântat Dumnezeu pe poporul Său în zilele acelea. Mulţimi de oameni au fost adăugaţi Bisericii. Se făceau semne mari şi minuni în timp ce Dumnezeu îşi confirma Cuvântul prin semnele însoţitoare. Creştinismul, uns de Duhul Sfânt, s-a răspândit în lume ca focul într-o stepă. A înconjurat munţi şi a străbătut oceane. I-a făcut pe regi să tremure şi pe tirani să se teamă. S-a spus despre acei creştini din primul secol că au „întors lumea cu susul în jos”! – atât de puternic era mesajul şi spiritul lor (Fap.17:6).7 Nu după prea mult timp însă, oamenii au început să se pună pe ei înşişi ca „domni” peste poporul lui Dumnezeu în locul Duhului Sfânt. În loc să cucerească prin mijloace spirituale şi prin adevăr – ca în primele zile -, oamenii au început să le înlocuiască pe acestea cu ideile şi metodele lor. Încercări de contopire a păgânismului cu creştinismul s-au făcut chiar pe vremea când se scria Noul TestamentPavel menţiona că „taina fărădelegii” era deja la lucru;  a avertizat că va veni o „apostazie”, iar unii se vor „îndepărta de la credinţă, dând atenţie duhurilor amăgitoare şi învăţăturilor demonilor” doctrine-le înşelătoare ale păgânilor (2.Tes.2:3,7; l.Tim.4:2). Pe când scria Iuda cartea care îi poartă numele, era necesar ca el să-i îndemne pe oameni să „lupte cu seriozitate pentru credinţa care era dată sfinţilor „odată pentru totdeauna”, pentru că se furişaseră între ei unii oameni care încercau să aducă lucruri ce nu făceau parte din credinţa originară (Iuda 1:3,4). Creştinismul se confrunta cu păgânismul babilonian în diversele lui forme ce se statorniciseră în Imperiul Roman. Primii creştini au refuzat să aibă de a face cu obiceiurile şi convingerile lui. De aici au rezultat persecuţii intense. Mulţi creştini au fost acuzaţi pe nedrept, aruncaţi la lei, arşi pe rug, torturaţi şi martirizaţi în diferite moduri. Apoi au început să fie făcute schimbări mari. Împăratul Romei şi-a mărturisit convertirea la creştinism. Ordinele imperiale de încetare a persecuţiilor au străbătut imperiul. Episcopilor li s-au dat onoruri înalte. Biserica a început să primească recunoaştere şi putere din partea lumii. Dar pentru toate acestea trebuia să se plătească un mare preţ! S-au făcut multe compromisuri cu păgânismul. În loc ca biserica să fie separată de lume, a devenit parte a acestui sistem lumesc. Împăratul acordând favoruri, a cerut să i se dea un loc de conducere în biserică, deoarece în păgânism se credea că împăraţii sunt zei. Din acest moment, s-a făcut pe scară mare un amestec de păgânism cu creştinism, în special în Roma. Credem că paginile ce urmează dovedesc faptul că tocmai acest amestec e cel care a produs acel sistem cunoscut astăzi ca biserica Romano-catolică. Nu ne îndoim de faptul că sunt mulţi catolici serioşi, sinceri şi devotaţi. Nu este intenţia noastră să nu luăm în serios sau să ridiculizăm pe cineva cu ale cărui convingeri nu suntem aici de acord. În schimb, sperăm ca această carte să-i inspire pe toţi oamenii – indiferent de apartenenţa lor religioasă – să părăsească învăţăturile şi concepţiile babiloniene şi să caute o reîntoarcere la credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Cititi va rog si:

EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine………………………………………………………….

………….povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta……………….

Ordinul si “Perdeaua de Fum” – Important !

Islamul-religia Jihadului

Romani 13 ,verset biblic preferat de Hitler,a fost citată de către tirani de-a lungul istoriei. PANA CAND UN CRESTIN SE SUPUNE STAPANIRILOR? Si cand nu se mai supune, ce face?

Benjamin Creme, Maitreya si Maestrii Intelepciunii

VIDEO-Cultul Icoanelor Referinta Biblica si Istorica

Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

Anunțuri

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

Citez din articolul:MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

DOMNUL IISUS VREA SĂ VINĂ ÎN INIMA TA
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)


Întotdeauna am avut o convingere fermă că adevăratul creştin trebuie să respingă superstiţiile. Din nefericire, poporul român face o confuzie gravă între ceea ce se numeşte CREDINŢĂ şi ceea ce se numeşte superstiţie. Observăm cu durere că românii pun un accent deosebit pe tot felul de poveşti legate de ziua de 13 sau de pisica neagră, dar dacă-i dai românului o Biblie să se-apuce s-o citească, se va uita strâmb la ea deşi este vorba de cartea noastră de căpătâi. Probabil că mulţi români au o Biblie în casă, dar nu le foloseşte la nimic pentru că zace undeva pe raftul bibliotecii şi se-aşterne praful pe ea fără să fie citită şi aplicată în viaţa de zi cu zi. Dacă oamenii ar citi măcar Noul Testament, viaţa lor ar putea fi transformată radical. Românii rămân departe de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi atunci când Sfânta Scriptură nu este citită şi însuşită, apar şi consecinţe foarte grave în planul relaţiei omului cu Dumnezeu şi implicit al felului de vieţuire zilnică.
Una din consecinţele grave ale necitirii Bibliei şi ale neprimirii mesajului curat al Sfintei Evanghelii este ÎNLOCUIREA CREDINŢEI CU SUPERSTIŢIA

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU - O SABIE CU DOUĂ TĂIŞURI

Poporul român are o predispoziţie către superstiţie în detrimentul credinţei sincere şi reale în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că unele porniri idolatre şi păgâne ale românilor îşi au originea încă de pe vremea dacilor, ştiut fiind faptul că dacii se închinau la tot felul de zeităţi şi credeau în tot felul de superstiţii. Oamenii Romei aveau o judecată rece, erau raţionali, iar acei soldaţi romani creştini care au intrat în contact cu populaţia autohtonă dacică, aveau o gândire corectă, respectiv o credinţă într-un singur Dumnezeu, nu în şapte mii de zeităţi.
Poporul român se laudă cu faptul că este creştin de 2000 de ani, dar comportamentul şi atitudinea românilor trădează faptul că NU SE CUNOAŞTE BIBLIA şi că OAMENII NU PRIMESC MESAJUL SIMPLU ŞI CURAT AL SFINTEI EVANGHELII

Un exemplu concludent este CULTUL VENERĂRII MOAŞTELOR un ritual NEBIBLIC care ţine mai mult de grotesc şi mai ales de superstiţie, neavând nimic în comun cu credinţa care duce la mântuire.
Din nenorocire, acest fenomen antibiblic şi anticreştin a prins la acei oameni care sunt călăuziţi de un spirit de turmă, nicidecum de Sfântul Duh.
Am stat şi m-am gândit ce anume ar putea determina această „agonie şi extaz” pe care o vedem în Dealul Mitropoliei (şi nu numai acolo) în anumite momente ale anului ?!? Oare credinţa să fie de vină ?!? Nu cumva superstiţia ??? Nu cumva am început şi noi românii să punem preţ pe lucrurile idolatre şi păgâneşti ale acestei lumi ? Nu cumva am început şi noi românii să credem în amulete şi talismane, în cruciuliţe, iconiţe şi alte lucruri făcute de mâna omului ?!? Nu cumva am început să credem în lucruri “aducătoare de noroc” ??? Nu cumva aşa se explică şi idolatrizarea acestor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni ?!? Dacă punem mâna pe ele sau le sărutăm, vom avea noroc, nu-i aşa ??? O să câştigăm la loto, corect ?!? Dar oare ce este norocul ?!? Creştinul adevărat crede în “noroc” sau crede în Dumnezeu ?!? Creştinii noştri de 2000 de ani cred în noroc ??? Nu cred în Dumnezeu ?!? Foarte interesant ! Eu cred cu tărie că există o diferenţă foarte mare între a crede în noroc şi A CREDE ÎN DUMNEZEU sunteţi de acord cu mine ???

Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că NU TREBUIE SĂ VEZI NEAPĂRAT SAU SĂ ATINGI CEVA PENTRU A PUTEA CREDE !
Definiţia credinţei este redată foarte clar în EVREI 11:1 şi vă rog să citiţi cu cea mai mare atenţie ce ne învaţă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu :

“Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea LUCRURILOR CELOR NEVĂZUTE” (Evrei 11:1 – Biblia Ortodoxă)

„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre LUCRURILE CARE NU SE VĂD” (Evrei 11:1 – Biblia Cornilescu)

Păi atunci, oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, am şi eu câteva întrebări :

DE CE ESTE NEVOIE SĂ VEDEM NEAPĂRAT CEVA CA SĂ CREDEM ? AVEM NEVOIE SĂ VEDEM VREO ICOANĂ CARE PLÂNGE ?!? AVEM NEVOIE SĂ NE CĂLCĂM ÎN PICIOARE CA SĂ ATINGEM SAU SĂ PUPĂM NIŞTE OASE ALE UNOR MORŢI CARE “MIROS FRUMOS” ???
NU CUMVA AVEM NEVOIE SĂ TRĂIM PRIN CREDINŢĂ ŞI NU PRIN VEDERE ?!? NU CUMVA TREBUIE SĂ NE BAZĂM PE CUVÂNTUL SFÂNT (BIBLIA) ŞI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU PRIN INTERMEDIUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ??? NU CUMVA ESTE SUFICIENTĂ CREDINŢA ÎN JERTFA DE LA CRUCE PRIN CARE PUTEM PRIMI IERTAREA ?!?

Dacă veţi vedea materialele video de mai jos, VĂ VEŢI ÎNGROZI pur şi simplu ! Eu sunt ŞOCAT când văd unde a ajuns acest popor şi cât de mult s-a îndepărtat de Dumnezeu ! Nu cumva România se prăbuşeşte în iraţional ?!? Nu cumva România se întoarce în Evul Mediu ?!?
Ce frumos ar fi ca în loc să se calce în picioare şi să se jignească, românii noştri să înceapă să citească Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu şi să înceapă să trăiască o viaţă de rugăciune şi de ascultare de Hristos !

CLICK PE LINKURILE DE MAI JOS CA SĂ VEZI CE ÎNSEAMNĂ OMUL FĂRĂ HRISTOS ŞI FĂRĂ DUMNEZEU, ORBIREA ŞI ÎNTUNERICUL SPIRITUAL, SUPERSTIŢIA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ MOARTĂ CARE SFIDEAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI NU SCHIMBĂ CU NIMIC INIMA ŞI VIAŢA OMULUI !!!

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/bnj6ZfV5VUoAHQmul09Za/wC4Ap3R3m/m2FyiIyVqIs=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/zW5Vf3Z6uvPnMTGfnXCKrjJm6Sm5a/ZL3/J74EB/S50=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/k3hVcxUosibdzFQOt9HeOGVe4E2aCjhryyHy5dpqy8M=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/ms7jXRZyEmbQAaUDFVu+PIc1HyP20YruTf6G9rJ4UUk=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/21p5WM9inoy2FwzMJZst7ni68Rwp85aYV+hgLSXF3vw=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/w8k/6jb2rSISctnEUOMi3SBSTwbHA4L/BnnXgYO3OOY=

FAZĂ DE INFARCT !!! TARE DE TOT !!! “CREDINCIOŞII” AU FOST ÎNCUIAŢI DE JANDARMI ÎN MITROPOLIE !!! INSTALAŢIA DE SONORIZARE A LUAT-O RAZNA !!!

CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DACĂ AR VEDEA IMAGINILE DE MAI SUS ???

OARE CÂND VOM DESCHIDE OCHII ?!?
OARE CÂND VOM ÎNŢELEGE CĂ DUMNEZEU VREA ALTCEVA DE LA NOI ??? CÂND NE VOM ÎNTOARCE CU ADEVĂRAT LA DOMNUL ?

NU UITA NICIODATĂ CĂ ÎNCHINAREA LA MORŢI SAU VENERAREA LOR SUNT REMINISCENŢE ALE RELIGIILOR PĂGÂNE ! LUPTĂ CU TOATĂ FIINŢA TA ÎMPOTRIVA ACESTOR EREZII NIMICITOARE !

NU UITA NICIODATĂ CE SPUNE BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !

“Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi S-AU ÎNCHINAT ŞI AU SLUJIT FĂPTURII, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1:25 – Biblia Ortodoxă)

“Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi AU SLUJIT ŞI S-AU ÎNCHINAT FĂPTURII în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25 – Biblia Cornilescu)

« Tot cel ce se va atinge în câmp de cel ucis cu sabia sau de mort sau de os de om sau de mormânt va fi necurat şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Ortodoxă)

« Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Cornilescu)

« Şi a zis Agheu: “Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?” Şi au răspuns preoţii şi au zis: “SE SPURCĂ !” » (Agheu 2:13 – Biblia Ortodoxă)

« Şi a zis Hagai : “Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare ? Preoţii au răspuns: “VOR FI SPURCATE” » (Hagai 2:13 – Biblia Cornilescu)

« Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă SUNT PLINE DE OASE DE MORŢI ŞI DE TOATĂ NECURĂŢIA » (Matei 23:27 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru SUNT PLINE DE OASELE MORŢILOR ŞI DE ORICE FEL DE NECURĂŢIE » (Matei 23:27 – Biblia Cornilescu)

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că SUNTEŢI CA MORMINTELE ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. (Luca 11:44 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi SUNTEŢI CA MORMINTELE care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie. » (Luca 11:44 – Biblia Cornilescu )

« Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: “Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!” » (Ieşirea 13:19 – Biblia Ortodoxă)

« “Moise a luat cu el oasele lui Iosif căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” » (Exodul 13:19 – Biblia Cornilescu)

OASELE LUI IOSIF N-AU AJUNS NICIODATĂ SĂ FIE OBIECT DE CULT, CI AU FOST ÎNMORMÂNTATE AŞA CUM SE CUVINE :

”Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, LE-AU ÎNGROPAT ÎN SICHEM în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif. (Iosua 24 :32 – Biblia Ortodoxă )

« Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, AU FOST ÎNGROPATE LA SIHEM în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. (Iosua 24:32 – Biblia Cornilescu ) »

« Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale. (4 Regi 13:21 – Biblia Ortodoxă) »

« Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
Şi pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13:21 – Biblia Cornilescu) »

ATENŢIE ! ÎN VERSETUL DE MAI SUS (INVOCAT DE BISERICA ORTODOXĂ) NU SE SPUNE CĂ CINEVA AR FI SCOS OASELE LUI ELISEI PENTRU A PUTEA FI FOLOSITE ULTERIOR PENTRU CINSTIRE SAU VINDECARE !
MARE ATENŢIE SĂ NU CĂDEM ÎN EREZIA ORTODOXĂ !

UN GRAV ACT DE IDOLATRIE ŞI PĂGÂNISM - ÎNCHINAREA LA MOAŞTE

NU AVEM VOIE SĂ VENERĂM MORŢII ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM LA MOAŞTE PENTRU CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE SPUNE CLAR :

« Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte » (Ioan 4:23 – Biblia Ortodoxă)

« Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.» (Ioan 4:23 – Biblia Cornilescu)

« Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi NUMAI LUI Unuia să-I slujeşti” » (Luca 4:8 – Biblia Ortodoxă)

« Iisus i-a zis: “Înapoia Mea, Satano! Este scris: Sã te închini Domnului, Dumnezeului tãu și NUMAI LUI sã-I slujești.” » (Luca 4:8 – Biblia Cornilescu)

« Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi ÎNCHINĂTORI LA IDOLI şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21:8 – Biblia Ortodoxă) »

« Dar cât despre fricoși, necredincioşi, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, ÎNCHINÃTORII LA IDOLI și toți mincinoșii, partea lor este in iazul, care arde cu foc și cu pucioasã, adicã moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8 – Biblia Cornilescu) »

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/59759/Mircea-Badea-Religia-ca-superstitie-in-Romania-este-o-religie-in-sine/

Quantcast

CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “MOAŞTELE DE SERVICIU” (AUTOR : GHIŢĂ MOCAN) :

Toamna se numără… pelerinajele. La Iaşi, dar şi la Bucureşti, mii de români se pun în mişcare, cheltuind resurse de tot felul. Zeci de ore de aşteptare, nervi întinşi la maximum, nădejdi amânate şi o atingere fugară. Pictat în tuşe nervoase, tabloul devoţiunii noastre mioritice îţi atrage privirile. Răsfoieşti ziarele, asculţi la radio sau priveşti la televizor, iar concluzia este aceeaşi: pioşenia multor semeni iese din matcă.

Portalul http://www.crestinortodox.ro ne vine în ajutor. Bănuind inadecvarea noastră teologică, adepţii venerării moaştelor ne înghesuie argumente care se vor a fi zdrobitoare. Să fim cu luare aminte, aşadar, la poveţele d-lui Dumitru Popescu (http://www.crestinortodox.ro/viata-de-apoi/69169-cinstirea-sfintelor-moaste). Demersul începe cu Sfânta Scriptură, iar autorul invocă argumentul clasic: învierea mortului aruncat peste oasele lui Elisei. Urmează apoi explicarea caracterului excepţional al cadavrelor celor declaraţi sfinţi. Adică, datorită puterii dumnezeieşti, oasele acestora se menţin în stare de incoruptibilitate, ceea ce înseamnă că au parte de o soartă postumă privilegiată. Încă ceva: sufletul lor şi Duhul Sfânt continuă să rămână în legătură cu trupurile lor lipsite de viaţă. În fine, moaştele sunt o prefigurare a trupurilor de slavă de care credincioşii vor avea parte după înviere. Aflându-se într-o stare pronunţată de îndumnezeire, moaştele mediază între credincios şi Dumnezeu prin personalitatea sfântului reprezentat.

Fără a fi maliţios, îngăduiţi-mi câteva aprecieri.
În primul rând, alăturarea unei minuni vechitestamentare ce s-a produs în mod providenţial cu atingerea unei racle este eronată sub aspect hermeneutic
(A SE REŢINE FAPTUL CĂ mortul cade peste oasele profetului, nu oasele sunt puse peste mort)
În al doilea rând, premisa unei coabitări postume a sufletului cu corpul aduce atingere doctrinei despre moarte aşa cum o găsim cu precădere la Sfântul Apostol Pavel. Dacă mai susţinem şi o acţiune excepţională a Duhului asupra cadavrului, atunci eroarea dogmatică este şi mai primejdioasă.
În al treilea rând, analogia între moaşte şi trupurile proslăvite prin Înviere este dincolo de orice imaginaţie. Dacă învierea trupului este lucrarea directă a Mântuitorului, dacă noua entitate va fi de natură divină, cum am putea găsi un corespondent într-un pumn de oase prezervate grijuliu ?!? Dacă Învierea lui Hristos este pusă la îndoială la nivel global, trebuia să o răstălmăcim cumva şi pe a urmaşilor Lui. Ruşinos totuşi !

Închei dezolat şi precaut. Nu cred în judecăţi fariseice şi în aruncatul cu piatra. Totuşi, umblarea personală cu Dumnezeu nu are nevoie de elemente de genul acesta. Prin natura Lui, Dumnezeu este intangibil, iar noi nu ni-L putem apropia prin surogate. Iar dacă mai vine vorba de compromiterea demersului teologic, nu mai am nimic de spus. Este trist şi revoltător. Fără discernământ, până şi teologhisirea poate deveni o sminteală pentru mulţi. Să fim atenţi !

Sursa de unde am preluat acest material se află AICI

CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “ROMÂNII S-AU CĂLCAT ÎN PICIOARE LA CREDINŢA FAST-FOOD” (AUTOR : DANIEL BEFU DE LA COTIDIANUL ON-LINE “GÂNDUL”) :

De la înălţimea scaunului său amplasat lângă cel al doamnei Maria pe scena VIP-urilor, preşedintele Băsescu tresare la răstimpuri, ori de câte ori mulţimea de pelerini se calcă în picioare, lansând vaiete de durere în văzduh. Mai puţin cucernic, premierul Tăriceanu trage cu limuzina pe Dealul Mitropoliei aproape de spartul slujbei, intrând pe lângă rând în Catedrala proaspăt resfinţită.
Pupă rapid icoanele şi iese pe altă uşă decât muritorii de rând, mai ales că aceasta dă fix în podiumul pe care-s cocoţaţi preşedintele şi membri marcanţi ai PD. Nu vrea să deranjeze slujba.

În gloata pestriţă de pelerini convieţuiesc măicuţe cuvioase care urcă Dealul Patriarhei de 15 ore în pas de melc şi „creştini deştepţi“, huiduiţi de mulţime, care-şi pun buzele pe moaşte în timp record:
15 minute. Sacoşa martor lăsată la coadă în epoca de aur s-a metamorfozat, pelerinii grăbiţi inventând sacoşa-copil. Cine nu are, poate să împrumute: câteva mămici îşi închiriază copilaşii persoanelor grăbite, trecându-i din mână în mână, apoi părinţii de împrumut apar brusc lângă gard implorând jandarmii să-i lase să treacă că le chiţăie pruncul în braţe de-atâta aşteptat:
„Şefu’, lasă-mă să intru şi eu cu ăsta că e bolnav“.

Jandarmii cu frică de cele Sfinte fac o mică deschizătură în gard, lăsând-o să plonjeze fix în faţa raclelor cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Cuviosului Apostol Pavel. Brusc, prin găurile de la gard se strecoară alte zece mame cu copii la sân. După ce mulţimea îi răstoarnă căruţul multiloc, un tătic revoltat dărâmă gardul: „Eee! Gata, m-am enervat. Da’ pe ele cum le laşi? Eu am tripleţi”. Ura mulţimii frustrate de valul de băgăcioşi se revarsă asupra unei nenorocite, care după ce a stat la coadă o jumate de zi e trimisă la poalele dealului s-o ia de la capăt cu aşteptatul:
„Eu am stat la rând şi i s-a făcut rău mamei mele şi a trebuit să mă întorc înapoi. Probabil că oamenii nu ştiu că am fost la rând”.

O muiere din mulţime răcneşte: „ Aţi fost în faţă, de ce-aţi plecat?
Şi eu aş vrea să mă duc la toaletă dar nu pot”. Alta: „Să stai la rând, că noi suntem de la ora opt de-aseară aicea. Dacă v-aţi sculat de la patru rândul vă e mai în spate”. Voci cârâie de peste tot: „Minte, nu-i adevărat, minte! Femeie mincinoasă. Vai de capul tău”. O profesoară de română din Capitală dă în clocot: „Jandarmii au fost foarte obraznici cu oamenii. Numai că nu ni s-a spus cireadă de vite, dar ni s-a dat de înţeles. Jandarmii nu ştiu de cine au fost dirijaţi, dar a fost organizarea cea mai proastă. Am 48 de ani şi am fost la multe pelerinaje, dar aşa ceva n-am văzut niciodată. Azi noapte veneau autocarele cu călugări, copii din alte judeţe sau maşini de deputaţi şi intrau peste rând, iar eu am aşteptat 15 ore să ating moaştele”.

„Hai, pupaţi şi gata!“

După moaşte credincioşii se aşază la o nouă coadă ca să pătrundă în altar şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Înăuntru, două camere video rotative ca doi ochi de roboţel, străjuiesc altarul de-o parte şi de alta. Pelerinii fac un turbo-tur de treizeci de secunde prin locul preasfânt înconjurând o machetă aurită a Catedralei, zoriţi de popi: „ Haideţi domnu’ o dată. O singură dată v-am spus s-o pupaţi. Hai, sărutaţi şi gata. Nu mai sărutaţi Sfânta Cruce şi ieşiti pe ieşire. Hai, pe-aici, pe-aici”. Afară, la butoaie, două fetiţe de 13 şi 14 ani au fost puse de mama lor să le umple doritorilor sticle cu apă sfinţită peste rând: „În jumate de oră am făcut 170.000. Ne luăm pizza cu ei”.

Scaunul lui Băsescu

La finalul slujbei scena e luată cu asalt de credincioşii care se îngrămădesc să-şi odihnească oasele pe scaunele pe care-au şezut timp de o oră jumate preşedintele şi doamna sa, Vadim, Blaga, Chiliman, Piedone şi Videanu: „Vaai, pentru o oră sunt preşedinte!” a izbucnit o cucoană, când un străjer cu barbă lungă şi patrafir, enervat de tropăiala de pe podium a turmei de credincioşi, a tăbărât pe ei: „Daţi poporul jos de pe scenă. N-aveţi nici cel mai elementar bun simţ. Niciodată n-am văzut aşa ceva aici. La ora şase e slujbă iarăşi. Ce faceţi aicea? Distrugeţi totul? Şi mochete şi astea, dumneavoastră nu vă daţi seama cât costă astea? Femeia îl întrerupe: „Dar s-a stat pe scaun, nu s-a făcut nimic”. Mânios: „Jos cu tine, pentru că nu eşti civilizată. Hai, jos, jos”. „Cum părinte, dumneata nu eşti preot? Nu-i frumos să pui mâna pe mine că n-am pus mâna pe nimeni, da?”.

O cucernică atrage atenţia unui jandarm: „Domnu’, domnu’, au început să fure florile din coş”. „Lasă-le, dacă-i tembelă lumea”, zice jandarmul, după care se îndreaptă spre hoaţe şi urlă la ele: „Mâncaţi flori, dacă asta ştiţi”. O băbuţă cocoţată sus priveşte peste marea de credincioşi şi văzând racla la 50 de metri distanţă, începe să se închine ţipând: „Uite pe Sfântul. Iuli, se vede Sfântul. Urcă aici. Vezi să nu cazi. Ţineţi-o şi pe ea vă rog frumos”. Altă bătrână se luptă cu un jandarm care o împinge pe scări în timp ce ea vrea să se apropie de altarul de pe scenă ca să ia Sfânta Împărtăşanie: „Vreau să mă împărtăşesc”. „Gata jos, hai vreţi să vorbesc şi urât?”. Până la urmă măicuţa îl înmoaie: „ Lasă-mă, mamă, la Dumnezeu”.

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt

ARTICOLUL DE MAI SUS POATE FI CITIT AICI
PE COTIDIANUL “GÂNDUL”

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

Cititi va rog si:EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine………………………………………………………….

………….povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta……………….

Saccsiv si gasca lui sunt suparati si probabil invidiosi pe vrajitoare,ca li se legalizeaza ocupatiile oculte.Pai si vrajitoarele au cruci si icoane,si ele “lucreaza” cu Hristos.Am mai auzit acest termen la un preot ortodox,auzi la ei-”lucreaza” cu Hristos.Dar ce este mai Hristos,e jucaria voastra?Adica Hristos trebuie sa asculte de ei,nu ei trebuie sa asculte de Hristos.Niste satanisti ce fac blasfemie si batjocoresc pe Mantuitor.Asta e termen vrajitoresc.Erau foarte scandalizati cand l-au acuzat pe parintele Argatu si Arsenie Boca de practici neortodoxe.Ei au confirmat in cartile lor ca practicau ezoterismul,practic i-au dat de gol pe acesti asa-zisi crestini.Astia habar nu au ce cult practica.Acum incearca sa se spele pe maini de acesti parinti,ca sa nu-si dea seama oamenii cine sunt de fapt.Ortodoxia nu este dreapta credinta,este cea mai periculoasa,ei nu ii urmeaza pe apostoli,ci ii combat.Ei nu cred in Hristos si nici in invatatura apostolica,ei cred in propriile dogme si canoane stabilite de asa-zisi sfinti pe care ei ii venereaza ca pe niste zei.


Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Citez din comentarii postate la articolul:Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

  1. ANATEMA

    decembrie 21, 2010 la 12:31 pm | #12

    Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine…mai lipseste sa le ia si femeile.Nu au mai vrut sa asculte de guru-ul lor yoghin si au vrut sa devina si ei niste guruleti,sa detina puterea ca sa controleze oameni.Mie nu-mi vine sa cred ca exista oameni care ii cred pe acesti lupi moralisti,dupa ce chiar ei au spus ca sunt niste desfranati ce practicau ritualuri sexuale cum se intampla in yoga.Nu vreau sa jignesc pe nimeni,dar ei sunt oameni labili psihic,deci sunt chiar periculosi.Pe langa faptul ca e incapatanat,felul asta de a scrie a lui Saccsiv ii face pe multi sa se enerveze.Cine este el sa se erijeze in lider spiritual,se crede apostol sau mantuitor?Sunt bolnavi de mandrie.Sunt vicleni si vor sa-i pacaleasca pe cei slabi.Saccsiv crede ca totul e simplu,vin masonii cu Rotschild si gata,pac-pac.In realitate treaba e foarte complicata,trebuie studiat foarte mult,si veti vedea cum se leaga elementele sistemului de tip Matrioska.In concluzie,Saccsiv e un inselat ce nu are nici o treaba cu scriptura si cu crestinismul,ce vrea sa ne abata atentia de la adevaratul antihrist.Ganditi-va putin,exista prigoane si catacombe pe internet cum fac ei?De ce sistemul pe care il acuza le da voie sa il deconspire?Adica toata lumea stie cine este antihristul?Astea sunt niste aberatii pentru ignoranti si aroganti ca Saccsiv,cei ce nu vor sa cerceteze scripturile,cum ne-a spus Hristos.Nu mai zic ca se contrazice si cenzureaza aiurea comentarii.Pocainta adevarata nu se face pe internet.El ii acuza pe altii ,dar chiar el face la fel.A ajuns pana acolo incat sa se acuze singur in comentarii sub alte pseudonime.Atata ipocrizie si fatarnicie nu am vazut nicaieri.Ei sunt mai rai si ca protestantii,pe care ii acuza de prozelitism,dar si ei fac mai rau,au impanzit internetul cu conspiratiile masonice,vazute din perspectiva lui Saccsiv.Si da,evreii sunt un bun tap ispasitor.Ceea ce afirma ei nu are suport biblic.Sistemul a creat un front de lupta pentru antihrist,toata aceasta lupta e o mare inselare.Astia nu sunt crestini.Ei nu urmeaza scriptura.Numai daca aveti inima curata Domnul va va lumina sa intelegeti ce trebuie,nu ca Saccsiv si altii ce sunt plini de mandrie si lacomie.Biblia nu se interpreteaza pe internet sau la un pahar de bere,e nevoie de Duhul Sfant,altfel o vei interpreta ezoteric,in duhul dracesc al mandriei.Toti sunt aceeasi Marie cu alta palarie,o unitate in diversitate ca forma,dar cu acelasi fond.
    Si inger din cer de va va binevesti altceva,sa fie ANATEMA.Cercetati scripturile.Cercetati duhurile.

    P.S.Ati citit juramantul iezuit?

    • adyyon
      decembrie 31, 2010 la 12:51 am | #13

      da,am citit juramantul iezuit.Candva i-am atras atentia lui sacciv ca se poate clsarifica cu usurinta chestia aia pe care el o nega[chestia pe care el o nega,ce-a cu iezuitii].I-am spus pur si simplu sa puna oamenii sa citeasca capitolele 13-17-18 din Apocalipsa findca acolo arata cine este in spate,dar nici macar nu mi-a aprobat mesajul,daramite sa se mai discute pe marginea lui.I-am zis ca macar sa creada ce s-a profetit din inspiratie divina,dar el nici macar nu mi-a aprobat mesajul.Asta arata clar faptul ca omul incearca sa evite subiectul pe cat poate.Si asta nu este de ajuns,el nici macar nu incearca sa arate adevarul[Capitolele acelea din Apocalipsa nu se pot sterge,este ceva concret si clar care vine de Sus.Cand incerci sa negi si asa ceva,ceva este suspect cu siguranta].Asta este.Totusi,chestia asta sa nu ne opreasca in loc si sa stagnam[ce vreau sa spun?Sa nu ne axam doar pe asta.Parerea mea este ca si chestiile astea sint facute probabil cu rolul de a ocupa timpul altora.Cam asta spuneam sa nu stagnam aici].S-a petrecut,asta este,dar sa nu uitam sa mergem mai departe.Ce incerc eu sa spun este ca nu ar trebui sa ne facem din asta un tel in viata.Cat despre mesajul de mai sus,asa este.Intradevar,pacatul trebuie urat nu persoana.Viata este grea,ispitele sint la tot pasul.Sintem oameni,gresim,dar nu ar trebui sa facem o scuza din asta la nesfarsit.

    • ianuarie 3, 2011 la 4:59 am | #14
  2. ANATEMA
    ianuarie 1, 2011 la 11:44 pm | #15

    Inca ceva.V-am spus ca Saccsiv mai scrie si sub alte pseudonime.Unul din ele este Pr.Vasile.Asta e parinte?Oricum,am inteles ca numele lui e Vasile,a spus un apropiat de-al lui pe blog.Mie mi se pare ceva suspect.Stiu ca Danion Vasile ar fi preot.Ar fi posibil ca de fapt Saccsiv,adica Vasile sa fie chiar Danion Vasile?Asa s-ar explica niste treburi…

  3. ANATEMA
    ianuarie 2, 2011 la 1:12 pm | #16

    O chestie care absolut ma scoate din minti este prostia multor oameni.De ce daca cineva pare bun si vorbeste frumos este catalogat drept un om cu Duhul Sfant cum ar fi parintele Iustin?Deci asa ceva nu exista.Cand Biblia ne avertizeaza clar ca trebuie sa fim atenti tocmai cu oamenii ce par mielusei si se dau drept apostoli ai lui Hristos,dar ei sunt lupi in toata regula?Am vazut ca toti acestia se raporteaza la tot ce spune parintele Iustin.Parca zici ca toti sunt niste papusi fara creier,ei nici nu gandesc,nu vor sa faca niste conexiuni,sa compare,sa-si puna intrebari cum ar fi oare e bine ceea ce cred,sau cred aiurea in orice aberatie?Cum sa crezi ce spune un anonim pe internet ca Saccsiv,fara sa stii despre ce e vorba?Oricine poate fi orice pe internet si nu numai,daca diavolul poate deveni inger de lumina,la fel si adeptii lui se pot disimula in crestinul perfect.Si ei vorbesc de crestinism si libertate.Care crestinism si care libertate cand tu asculti de oameni mai presus de Hristos?Astia sunt cruciatii si inchizitorii moderni.Ia intrebati-i de conceptul crestino-roman de razboi just,are cineva curaj sau barbatia sa raspunda?Toti se lupta pentru putere si sunt in stare sa calce pe cadavre pentru a o obtine,pentru ca asa inteleg ei ca il urmeaza pe Hristos.Ei au facut razboaie in numele credintei,iar apoi ne vorbesc noua de iubire.Astia chiar ne cred prosti.Degeaba,daca nu sunt urechi sa auda,ochi sa vada,minte sa gandeasca.Ei nu suporta sa auda cuvantul Domnului,de asta ne urasc pe cei ce cercetam scripturile.Bineinteles ca tot ei sunt cei prigoniti si nu mai pot sa doarma de grija noastra.Iar povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta.Unde mai pui ca Saccsiv vrea un miting impotriva papei,tocmai el ce tipa impotiva mitingurilor.Da,iar eu sunt Alba ca Zapada si vreau un miting impotriva lui Saccsiv.Asta nu inseamna ca sunt de acord cu papa.Nu despre asta este vorba.Mie cel mai mult imi place ca se deconspira singuri,pana la urma rechinul are colti.O adunatura de fascisti si comunisti,probabil si de aici cenzura impotriva celor ce nu le cauta in coarne.Ar vrea ei sa-si puna aureole de ingeri,dar nu pot din cauza coarnelor.Ultima data,Saccsiv era iar suparat ca pe alt blog cineva se luase pe buna dreptate de el.Iar el bineinteles ca trebuia sa devina iarasi impecabil printr-un contra-raspuns.Auziti ce tupeu are individul,a ajuns sa spuna ca el nu poate fi combatut.Pai bineinteles,Hristos si apostolii au fost ucisi pentru ca oamenii i-au respins,dar el nu poate fi combatut deoarece el este mai presus de toti si toate.Ii dau o veste proasta,el poate fi combatut la nivel de virgula de orice crestin autentic cu Biblia in mana.Dar bineinteles ca numai gura e de el,daca vrei o confruntare serioasa cu argumente biblice,iti sterge mesajele si te injura ca esti anticrestin.Eu n-am inteles ce treaba are el cu crestinismul,dar ma rog,el are mintea odihnita cu ce a spus baba Floarea si mos Vasile.Sunt o rusine pentru crestinism si neamul barbatesc.Sunt niste sinucigasi preafericiti,cu mana dreapta te saluta,iar cu stanga te impusca pe la spate.Aproape intotdeauna dorinta de a salva lumea este de fapt dorinta de a o conduce.Hristos si apostolii i-au iubit pe oameni,dar oamenii i-au urat si i-au ucis.Ei nu au impus nimanui nimic,dar astia vor sa ne faca binele cu forta,auzi la ei.Astia nu au frica de Domnul.Binele cu forta inseamna rau.Acestia urasc oamenii,dar oamenii ii iubesc.Nu poti sluji la doi stapani.Oamenii il vor iubi pe antihrist fiindca va fi un om perfect iar ei vor crede ca el e Hristos.Domnul e mult rabdator,dar si rabdarea LUI are o limita.Iar judecata LUI va fi teribila. Tot binele e spre rau.Antihristul e mai destept ca toti,pe el cum il vor mai combate?Ei,atunci chiar va fi o problema.Fiii acestui veac sunt mai intelepti decat fiii credintei.

    EU am venit in numele Tatalui Meu si nu M-ati primit,altul va veni in numele lui si pe acela il veti primi.

  4. ANATEMA
    ianuarie 6, 2011 la 7:18 pm | #17

    Saccsiv si gasca lui sunt suparati si probabil invidiosi pe vrajitoare,ca li se legalizeaza ocupatiile oculte.Pai si vrajitoarele au cruci si icoane,si ele “lucreaza” cu Hristos.Am mai auzit acest termen la un preot ortodox,auzi la ei-”lucreaza” cu Hristos.Dar ce este mai Hristos,e jucaria voastra?Adica Hristos trebuie sa asculte de ei,nu ei trebuie sa asculte de Hristos.Niste satanisti ce fac blasfemie si batjocoresc pe Mantuitor.Asta e termen vrajitoresc.Erau foarte scandalizati cand l-au acuzat pe parintele Argatu si Arsenie Boca de practici neortodoxe.Ei au confirmat in cartile lor ca practicau ezoterismul,practic i-au dat de gol pe acesti asa-zisi crestini.Astia habar nu au ce cult practica.Acum incearca sa se spele pe maini de acesti parinti,ca sa nu-si dea seama oamenii cine sunt de fapt.Ortodoxia nu este dreapta credinta,este cea mai periculoasa,ei nu ii urmeaza pe apostoli,ci ii combat.Ei nu cred in Hristos si nici in invatatura apostolica,ei cred in propriile dogme si canoane stabilite de asa-zisi sfinti pe care ei ii venereaza ca pe niste zei.Au ajuns sa spuna ca si apostolii au mai gresit,de aceea si sfintii lor mai pot gresi.Nu numai ca gresesc dar se si contrazic si nu urmeaza scriptura.Cine are autoritate,Hristos si apostolii,sau asa-zisii sfinti,ca sa ne intelegem.Cine declara sfinti,oamenii sau invatatura biblica?Ce inseamna sa fii sfant?Cine da si ridica anateme,oamenii sau invatatura biblica?Un sfant daca greseste mai este sfant?Apostolii puteau gresi daca primisera Duhul Sfant?Astia nu sunt Sf.Parinti,ci mai degraba SCI-FI Parinti.Nu au har si sunt ANATEMA conform Bibliei,fiindca Biblia e singura infailibila,nu altcineva.Ei urmeaza traditia omeneasca,nu Sfanta scriptura.Iar traditia nu are nici o treaba cu scriptura.Ei fac si desfac dogme si canoane dupa cum vor ei.Ei spun ca invatatura lor e neschimbata,da,dar uita sa spuna ca e cea conform traditiei,nu scripturii. Sunt plini de vorbe frumoase si mestesugite,sunt cu Hristos in gura si cu dracul in suflet.Vor sa ne adoarma constiinta si sa ne culcam pe-o ureche ca noi suntem poporul ales,ca sa nu mai cercetam scripturile.Nu uitati ca turma lui Hristos e una mica.Biserica autentica a fost mereu una mica,in catacombe si sub prigoana.Crestinismul autentic nu se face cu spectacol.Unde vedeti spectacol sa stiti ca acolo e ceva in neregula.Iar ei daca tot nu vor sa se pocaiasca sincer,macar sa spuna ca ei cred si se inchina la sfinti,adica la niste oameni,nu lui Hristos.Iar la Judecata sa-i mantuiasca sfintii,nu Hristos.
    Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos.

    Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Citez din comentarii postate la articolul:Pregateste-te pentru cenzura ce o sa vina

noiembrie 4, 2010 la 10:17 am | #8

o informatie cenzurata de saccsiv
1. iezuitul said, on noiembrie 3, 2010 at 3:35 pm
saccsiv, de ce nu-mi publici parerea? Cenzuri cumva opiniile negative la adresa Vaticanului?
1. Indezirabilul said, on noiembrie 4, 2010 at 7:43 am
…..Ca si în cazul caderilor , nici rezistentele nu au fost la fel. Unii au rezistat eroic, cu ostentatie, sfidând si înfruntând pe asupritori, cautând parca anume sa întretina între ei si acestia o permanenta relatie de adversitate care sa creeze acea tensiune spirituala care sa le mentina si sa le potenteze îndârjirea. Altii au rezistat discret, cu un soi de umilinta crestina, cautând sa explice reeducatorilor de ce nu au ei posibilitatea sufleteasca sa faca ceea ce li se cere. În sfârsit, o a treia categorie era cea a misticilor. Acestia, constienti fiind ca lupta în care erau si ei implicati transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninatate, fara sa cârteasca, asumându-si suferinta ca pe o datorie a vietii lor. Cei din primele doua categorii au rezistat sperând înca la o salvare în veac, pe când cei din ultima categorie rezistau pentru a se salva în eternitate.
http://outcast.wblog.ro/2010/10/31/reeducarea-dela-aiud-de-demostene-andronescu/

Cititi va rog si:EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Iezuitii de profesie s-au obligat cu un juramânt, din care s-a publicat o parte în 1899. Aceasta suna în felul urmator:

“Din momentul acesta renunt si reneg supunerea mea datorata oricarui Monarh, Print sau Stat eretic, numit Protestant, sau liberalilor, sau ascultarea de legile, magistratii sau functionarii lor.

Declar în continuare ca doctrina Bisericilor Angliei si Scotiei, a Calvinistilor, hughenotilor si a celorlalti care se numesc Protestanti sau Liberali este de condamnat precum sunt de condamnat si aceia care nu vor sa se lepede de acestea.

În continuare ma angajez sa ajut, asist si sfatuiesc pe toti sau pe oricare din agentii Sfinteniei Sale, oriunde ma voi afla, în Elvetia, Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Anglia, Irlanda sau America, sau în orice alt stat sau teritoriu în care voi ajunge, facând tot ceea ce îmi sta în putinta pentru distrugerea doctrinelor eretice, Protestante sau Liberale si a tuturor pretinselor lor puteri, legale sau de alta natura.”
(Errors of the Roman Catholic Church (Erori ale Bisericii Romano-Catolice), 15 colaboratori, 1894)

Nota:

Din categoria “doctrina eretica” fac parte Declaratia de Independenta si Constitutia Statelor Unite ale Americii.
Multi (sau foarte multi) nu inteleg ca aici nu este vorba de un razboi intre biserici sau religii, atunci cand Iezuitii vorbesc (jura) de distrugerea doctrinelor eretice protestante sau liberale, ei se refera la absolut tot ceea ce nu serveste politica Romei.

Constitutia SUA si Declaratia de Independenta, de exemplu, au fost numite de catre Vatican (Iezuiti) ca fiind “doctrina eretica” si, prin urmare, ei au cautat dintotdeauna sa distruga principiile care au facut din SUA taramul (locul) libertatiilor civile si de constiinta (religioase).

Vezi “Congresul de la Viena” (1815) si “Doctrina Monroe” (1823)

http://en.wikipedia.org/wiki/Congress_of_Vienna
http://es.wikipedia.org/wiki/Doctrina_Monroe

CEREMONIA DE INSTALARE SI JURAMÂNTUL EXTREM AL IEZUITILOR (Administrata unui iezuit de rang inferior când este pe punctul de a fi înaintat într-o pozitie de comanda.)

Superiorul vorbeste:
“Fiul meu, pâna în clipa de fata ai fost învatat sa joci rolul fatarnicului printre romano-catolici, sa fii un romano-catolic si sa fii un spion chiar si între fratii tai: sa nu crezi pe nimeni, sa nu ai încredere în nimeni. sa fii reformator cu reformatorii, sa fii hughenot cu hughenotii (protestantii francezi), sa fii calvinist cu calvinistii, sa fii în general un protestant cu protestantii (aceia care protesteaza si care nu sunt de acord cu Institutia Romano-Catolica); si câstigând încrederea lor sa cauti chiar sa predici de la amvoanele lor si sa învinuiesti cu toata vehementa (emotie violenta) de care dispui, Sfânta noastra Religie si pe Papa; si chiar sa te cobori atât de jos încât sa fii evreu cu evreii, ca sa capeti astfel posibilitatea sa aduni toate informatiile necesare pentru binele ordinului tau ca soldat credincios sub steagul Papei.

Ai fost învatat sa plantezi în mod insidios semintele geloziei si ale urii între statele care traiau în pace, si sa le inciti la fapte sângeroase, antrenându-le în razboaie unul cu altul, si sa creezi revolutii si razboaie civile în cadrul comunitatilor, provinciilor si tarilor care au fost independente si prospere, cultivând artele si stiintele si bucurându-se de binecuvântarea pacii; sa te declari de partea combatantilor si sa actionezi în secret în acelasi sens cu fratele tau iezuit care ar putea sa fie angajat de cealalta parte, dar declarat în mod deschis contra aceleia de care tu esti legat;

Numai ca biserica sa poata sa fie cea care are de câstigat în cele din urma prin conditiile fixate în tratatele de pace si ca scopul sa justifice mijloacele.

Ai fost învatat care este datoria ta de spion, sa aduni toate statisticile, faptele si informatiile care stau în puterea ta, din orice sursa: sa intri în gratiile cercului de familie al protestantilor si al ereticilor de orice fel sau caracter, ca si al comerciantilor, bancherilor, avocatilor, printre scoli si universitati, în parlamente si adunari legislative, în curtile de justitie si consiliile de stat, si sa fii “totul pentru toti”, de dragul Papei, ai carui servi suntem pâna la moarte.

Pâna acum ai fost instruit ca novice (ca unul care nu avea pregatire), ca neofit (un preot nou-ordinat) si ai servit ca un asistent (ai lucrat ca un ajutor), duhovnic si preot, dar nu ai fost înca învestit cu tot necesarul de comanda în armata lui Loyola si în serviciul Papei.

Trebuie sa servesti un anumit timp ca instrument si calau asa cum esti îndrumat de catre superiorii tai; pentru ca nimeni nu poate sa comande aici daca nu si-a consacrat lucrarile cu sânge eretic; pentru ca “fara varsare de sânge nici un om nu poate fi salvat.”

“Eu, ________, în acest moment, în prezenta Atotputernicului, a Fericitei Fecioare Maria, a Fericitului Arhanghel Mihail, a Fericitului Ioan Botezatorul, a Sfintilor Apostoli Sf. Petru si Sf. Pavel si a tuturor sfintilor si a sfintelor osti ale cerului… promit si declar ca, atunci când voi avea ocazia, voi face si voi purta razboi neînduplecat împotriva tuturor ereticilor, Protestanti sau Liberali, asa cum sunt îndrumat sa fac.

Si ca atunci când aceste lucruri nu pot fi facute în mod deschis, voi folosi în mod secret cupa otravita, cordonul de strangulare, otelul pumnalului sau plumbul gloantelor, fara sa îmi pese de cinstea, rangul, demnitatea sau autoritatea persoanei sau persoanelor , oricare ar fi conditia lor în viata, fie publica sau privata, dupa cum voi fi îndrumat sa fac de orice agent al Papei sau superior al fratiei sfintei credinte, al Societatii lui Isus.”
[Double-Cross: Alberto, Partea a doua, 1981]

Ordinul si Juramantul !

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Citez din: Cauta in Biblie ;        ebible

Coloseni 2:8 8. Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos.

Coloseni 2/18. Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii, facandu-si voia lui insusi, printr-o smerenie si inchinare la ingeri, amestecandu-se in lucruri pe care nu le-a vazut, umflat de o mandrie desarta, prin gandurile firii lui pamantesti,

Matei 24:24 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

2Tesaloniceni 2:9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase
Romani 16:17. Va indemn, fratilor, sa va feriti de cei ce fac dezbinari si tulburare impotriva invataturii pe care ati primit-o. Departati-va de ei.

18 Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători.

Galateni 1

8. Dar, chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema!

9. Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!

10. Caut eu oare, in clipa aceasta, sa capat bunavointa oamenilor sau bunavointa lui Dumnezeu? Sau caut sa plac oamenilor? Daca as mai cauta sa plac oamenilor, n-as fi robul lui Hristos.

2 Corinteni 11/13. Oamenii acestia sunt niste apostoli mincinosi, niste lucratori inselatori, care se prefac in apostoli ai lui Hristos.
14. Si nu este de mirare, caci chiar Satana se preface intr-un inger de lumina.
15. Nu este mare lucru, dar, daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii. Sfarsitul lor va fi dupa faptele lor.
16. Iarasi spun: sa nu ma creada nimeni nebun. Sau altminteri, suferiti-ma macar ca nebun, ca sa ma laud si eu putintel.

Ieremia 9

4. Fiecare sa se pazeasca de prietenul lui si sa nu se increada in niciunul din fratii sai; caci orice frate cauta sa insele si orice prieten umbla cu barfe.

Ieremia 12/6. Caci chiar fratii tai si casa tatalui tau te vand, ei insisi striga in gura mare dupa tine. Nu-i crede cand iti vor spune vorbe prietenoase. –

Marcu 13/12. Fratele va da la moarte pe fratele sau, si tatal pe copilul lui; copiii se vor scula impotriva parintilor lor si-i vor omori.

13. Veti fi urati de toti pentru Numele Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.

Isaia 44

9. Cei ce fac idoli, toti sunt desertaciune, si cele mai frumoase lucrari ale lor nu slujesc la nimic. Ele insele marturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca sa ramana de rusine.

10. Cine este acela care sa fi facut un dumnezeu sau sa fi turnat un idol, si sa nu fi tras niciun folos din el?

11. Iata, toti inchinatorii lor vor ramane de rusine, caci insisi mesterii lor nu sunt decat oameni; sa se stranga cu totii, sa se infatiseze, si tot vor tremura cu totii si vor fi acoperiti de rusine.

12. Fierarul face o secure, lucreaza cu carbuni, si o fatuieste si-i da un chip cu lovituri de ciocan, si o lucreaza cu puterea bratului; dar, daca-i este foame, este fara vlaga; daca nu bea apa, este sleit de puteri.

13. Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea si-i insemneaza marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa.

14. Isi taie cedri, goruni si stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, si ploaia ii face sa creasca.

15. Copacii acestia slujesc omului pentru ars, el ii ia si se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol si ingenuncheaza inaintea lui!

16. O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura si se satura; se si incalzeste si zice: „Ha! Ha! m-am incalzit, simt focul!”

17. Cu ce mai ramane insa face un dumnezeu, idolul lui. Ingenuncheaza inaintea lui, i se inchina, il cheama si striga: „Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!”

18. Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, si inima, ca sa nu inteleaga.

19. Niciunul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?”

20. El se hraneste cu cenusa, inima lui amagita il duce in ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul si sa nu zica: „N-am oare o minciuna in mana?” –

William Tyndale Father of the English Bible

Romani 13 ,verset biblic preferat de Hitler,a fost citată de către tirani de-a lungul istoriei. PANA CAND UN CRESTIN SE SUPUNE STAPANIRILOR? Si cand nu se mai supune, ce face?

Citez din articolul:PANA CAND UN CRESTIN SE SUPUNE STAPANIRILOR? Si cand nu se mai supune, ce face?

Iata un dialog de la rubrica de comentarii a articolului EXPERIMENTUL ROMANIA, componenta: FEMEILE IN SISTEM SI COPII INSTRUITI DE SISTEM. Adica punctul 5 al doctrinei illuminatilor … Asta e treaba cu reducerea CONCEDIULUI MATERNAL:

Un Crestin Ortodox:

“EPISTOLA CĂTRE ROMANI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
CAPITOLUL 13
Să ne supunem stăpânirilor.
1. Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.
2. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.
3. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.
5. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.
6. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.”

Iata si ce-i raspunde cititorul el:

@Un Crestin Ortodox

chiar in cadrul stapanirilor de care zice Sf Pavel ca trebuie sa fie respectate de crestini am invatat noi din exemplul practic de traire al Bisericii CUM anume si PANA CAND trebuie sa ne supunem stapanirilor lumesti: si anume in toate randuielile cele lumesti dar NU si cand acestea ar cere COMPROMIS fata de Hristos si mantuirea sufletului.
Crestinii dintotdeauna n-au fost revolutionari,nici pusi pe “ameliorari” ale formelor de guvernamant a societatii omenesti caci ei stiu ce “nu avem aici cetate statatore” ci sunt cetateni ai Ierusalimului Ceresc de se vor afla vrednici de Hristos,intelepciunea lor a fost sa-si MANTUIASCA sufletele SUB ORICE STAPANIRE.
Dar daca stapanirea lumeasca a fost satanica si a cerut LEPADARE de Hristos crestinii NU S-AU SUPUS in cele care ar fi fost spre pierzarea sufletelor ci DIMPOTRIVA ne-au lasat ca MODEL de RASPUNS la astfel de derive ale stapanirilor lumesti MUCENICIA.
Au fost sfinti care au slujit in armata romana(Sf Gheorghe,Sf Teodor,etc) in administratie senatori(Sf Serghie si Vah,etc)ca doctori (Sf Pantelimon,Sf Cosma si Damian,etc) slujind cu ravna si cum li se cadea ca cetateni ai imperiului roman pagan ;dar cand aceeasi stapanire romana le-a cerut SA SE LEPEDE,sfintii au REFUZAT s-au impotrivit unor asemenea cerinte ale stapanirilor cu pretul vietii devenid MUCENICI.

Asa ca fii atent cu citatul acela cum ca trebuie sa ne supunem stapanirilor; caci trebuie INTELEPCIUNE SI DISCERNAMANT in a-l intelege si aplica ;il foloseau si COMUNISTII sa se justifice si sa ceara crestinilor supunere absoluta.Cu citate ca astea o sa vina si anticrist cu slugile lui din lume si din biserica apostata fariseii si carturarii de atunci ,ca sa-si bata joc de crestinii superficiali si spalati pe creier ca sa-i manipuleze,incat se va ajunge la situatia despre care ne-a prevenit Mantuitorul Hristos cand zicea despre prigonirea crestinilor:”…dar vine ceasul cand tot cel ce va va ucide sa creada ca aduce inchinare lui Dumnezeu.”

Deci nu inseamna ca daca Sf Pavel indeamna la supunere IN CELE LUMESTI stapanirilor lumesti asta este echivalent cu a ne supune si cand aceste stapaniri lumesti CER CELE SPRE PIERDEREA SUFLETELE oamenilor prin compromisul si lepadarea de Hristos directa si fatisa sau cu viclene inselari.

dardala said, on decembrie 4, 2010 at 10:55 am

Sf.Iustin Popovici: “Atunci însă, cînd stăpînirile devin periculoase pentru faptele bune, cînd stăpînirile prigonesc binele dumnezeiesc, şi mai mult decît toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpîniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele, şi să se lupte anume prin binecuvîntatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decît lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.

Continuarea aici: http://paterika.wordpress.com/2010/11/15/sf-iustin-popovici-pozitia-bisericii-fata-de-stapinire-i/

Cititi va rog si:

Pana unde merge ascultarea fata de parintii trupesti?

Imi aduc aminte de o istorioara spusa de parintele Arsenie Papacioc, despre o adolescenta ce citea dintr-o carticica ortodoxa in ascuns, caci se ferea de mama ei. Si citind zilnic din ea si rugandu-se din ce in ce mai mult, isi petrecea timp indelungat in camera, iesind din ce in ce mai putin cu fetele. N-o mai interesau sulimenelile, nici muzica zbuciumata. Era cuminte si la locul ei.    Dar mama ei, in loc sa se bucure, s-a tulburat. Si o iscodea si o ademenea: de ce nu mai iese cu fetele, de ce nu merge la o distractie, de ce umbla nearanjata …

Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane

Expresii catolice ordonate de la Roma, care ar trebui să fie folosite pentru toate bisericile creştine:
*Am multe rude în biserica catolică care Îl iubesc pe Domnul şi cred că sunt credincioşi creştini mântuiţi. Este o biserică creştină.
*Cei care nu cred asta provoacă teribile scindări şi daune trupului lui Hristos.
*Mulţi sunt distruşi în credinţa lor creştină atunci când pastorii îi atacă.
*Provoacă tot soiul de confuzie, ditorsionare şi disensiune. Trebuie să înceteze! Trebuie să predicăm iubirea.
*Aceasta este epoca frăţiei oamenilor
*Bisericile sunt unite sub Duhul Sfânt al lui Dumnezeu… Aşa cum vedeţi “Dumnezeu nu ţine seama de cine e de faţă”…
*Catolicii, evreii şi protestanţii fără deosebire sunt deopotrivă în marea familie a lui Dumnezeu! Aceasta este o mare redeşteptare care mătură lumea!
*Evanghelia iubirii.
*Spune doar “cred în Dumnezeu”
*Predici de azil: = făcându-i pe oameni să se simtă cât mai confortabil cu putinţă, în timp ce ei mor încet şi sigur.

Lumea iubeşte acest fel de “predicare mincinoasă”.
Biblia ne avertizează cu privire la profeţii mincinoşi (2 Petru 2.1), unii care se infiltrează (Iuda 4) şi lupi (Fapte 20.29) care se strecoară printre noi, …însă predicatorii nu predică acest subiect.

Papa şi-a trimis trupele în bisericile protestante pentru a termina treaba. Ei erau iezuiţi sub acoperire, tineri catolici de acţiune, legiunea Mariei şi preoţi şi maici în haine comune ca să înveţe şi să predice de la amvoane, spunându-ne că instituţia romano-catolică este o biserică creştină… ceea ce aproape toţi protestanţii cred că este adevărat!

Infiltrarea nu a fost numai printre penticostali, harismatici sau cei din mişcarea ecumenică… fundamentaliştii şi noii evanghelici au fost şi ei supuşi în mod secret.

proscrisul said, on septembrie 16, 2009 at 8:59 am

http://www.infowars.com/church-document-encourages-congregation-to-obey-government/

Romani 13 a fost citată de către tirani de-a lungul istoriei,in încercare de a preveni opozitia crestinilor faţă de legile lor satanice,verset biblic preferat de Hitler. Grupurile religioase, cum ar fi catolicii din Germania 1930′s, de asemenea, folosea versetul ca motiv pentru a nu se ridica împotriva naziştilor, când era încă un partid politic minoritar.

Un număr mare de reprezentanţi ai bisericilor majoritare interpreteaza că Romani 13 indeamna creştinii ca trebuie să ascultăm de autorităţile de guvernământ indiferent cât de tiranice sunt,cu toate ca Biblia este plina de exemple de oameni drepti care s-au impotrivit autorităţilor corupte incercand sa schimbe sistemul – Jesus, John the Baptist şi Moise fiind prime exemple.

S-a abtinut Jesus, in a alunga pe negustori din templu? Moise a fost las si nu a infruntat pe Faraon pt a elibera pe evrei din sclavie? Ioan Botezatoul a tăcut de frica cand a vazut practicile păcătoase infaptuite de Irod Antipas,avertizarea care a dus la decapitarea lui?

Actorul Michael Brea si-a ucis mama intr-un ritual masonic?!

Potrivit New York Daily News, vecinii femeii au auzit-o pe aceasta tipand si strigand dupa ajutor, iar pe baiatul ei reprosandu-i ca nu l-a acceptat niciodata pe Iisus si ca trebuie sa se caiasca pentru pacatele ei.

Un actor care a apărut în serialul “Betty cea urâtă” şi în filmul “Step up 3D”, şi-a omorât mama cu o sabie de samurai, în locuinţa lor din New York, în timp ce recita pasaje biblice.

Michael Brea în vârstă de 31 de ani a fost reţinut de poliţie, după ce mama sa de 51 de ani a fost găsită decapitată în apartamentul său, marţi dimineaţă. Un vecin care a şi sunat la numărul de urgenţă, a povestit că l-a auzit pe Brea reproşându-i mamei că nu l-a acceptat niciodată pe Iisus şi că trebuie să se căiască pentru păcatele ei. Un alt vecin a declarat că tânărul repeta pasaje din Biblie şi că l-a auzit repetând “Pocăiţi-vă, Pocăiţi-vă, Pocăiţi-vă!”, notează Daily Telegraph.

Michael Brea nu a fost încă arestat, el urmând a fi supus unei expertize psihiatrice, conform purtătorului de cuvânt al departamentului de poliţie din New York.”

http://www.adevarul.ro/societate/vedete/Actorul-Michael-Brea-omorat-sabie_0_377962395.html

Potrivit New York Daily News,  vecinii femeii au auzit-o pe aceasta ţipând şi strigând după ajutor, iar pe băiatul ei reproşându-i că nu l-a acceptat niciodată pe Iisus şi că trebuie să se căiască pentru păcatele ei. Speriaţi, oamenii au chemat poliţia, dar de la momentul în care autorităţile au ajuns la apartamentul Yannick-ei Brea şi până când au intrat în casă a durat aproape o oră.

Autorităţile au bătut zeci de minute la uşă, refuzând să intre forţat, cu toate că vecinii victimei se rugau de ei să intrevină mai repede. Când într-un final au spart uşa, poliţiştii au găsit-o pe femeie plină de sânge, iar pe actorul Michael Brea lângă ea, cu o sabie în mână.

Nu se cunosc deocamdată motivele care l-au determinat pe acesta să-şi omoare mama. Actorul a fost arestat şi urmează să fie supus unei evaluări psihiatrice.”

http://www.libertatea.ro/stire/actorul-din-step-up-3d-michael-brea-si-a-omorat-mama-cu-o-sabie-312225.html

Un alt vecin a spus ca  Brea invoca continuu un “arhitect al universului”, un termen folosit de francmasoni pentru a se referi la o fiinţă supremă. Şi o sursă din poliţie a declarat că arma crimei a fost o sabie de ceremonial masonic, lunga de trei picioare( 1 foot=0,30480 metri).

Un oficial al poliţiei a declarat ca apelurile la 911 au început să vină pe la aproximativ 1:12 am, despre o cearta domestica în apartamentul de la etajul al doilea, din Park Place.Poliţiştii au ajuns cateva minute mai târziu şi l-au putut auzi pe Brea scandând termeni biblici în spatele uşii încuiate, dar nu au auzit nici o indicaţie ca ar fi vreo lupta.

Apoi, un vecin le-a spus ca el a vazut sânge pe pervazul ferestrei dinspre propriul sau apartament, asa ca politistii l-au urmat, au confirmat existenta sângelui şi apoi au spart uşa din faţă.

După ce au intrat l-au văzut pe Brea fluturînd sabia mare şi au cerut serviciilor de urgenţă o Unitatea de ajutor, care este o practică standard conform spuselor comisarului de poliţie Ray Kelly.

“A fost o situaţie baricadata”, a declarat Kelly. ” Atunci când există o situaţie gen baricadă ofiţerii de patrulare raspunzatori, dacă este posibil, aşteapta Unitatea Serviciilor de Urgenţă pentru a răspunde, ei sunt pregătiţi psihologic, ei au echipamente suplimentare care le permite să se protejeze mai bine ca sa poata să treacă prin uşă.”

Vecinul Clinton Clare, tatăl lui Greg, a declarat o alta poveste.

“Am auzit gemete şi apoi tăcere. Ei au asteptat acolo 45 de minute. Cred ca ea ar fi în viaţă dacă nu le-ar fi luat atât de mult timp” a declarat Clare.[vorbeste despre politisti-n.m]

Clare a spus ca poliţia l-a tot  întrebat dacă el nu are o cheie de la apartamentul lui Brea şi în cele din urmă au chemat serviciul de urgenta. Când ESU a sosit, au bătut la usa in jurul orelor 2:20 şi au găsit o scenă groaznică, cu Yannick îngenuncheata în baie cu multiple răni prin injunghiere la cap.

Familia Yannick-ei  Brea a fost furioasa in legatura cu actiunea poliţiei.

“Când am auzit ce s-a întâmplat am luat-o razna”, a declarat sora Yannick-ai, Gina Bumond, o asistentă medicală care locuieşte în Flatbush. “Am auzit ca poliţia nu a spart uşa. Este serios? Ea ar fi putut fi în viaţă astăzi..”

Video:

Comentariu: Intr-o tara in care, in regimul Obama, se intra in casele oamenilor in toiul noptii si  se aresteaza si cerceteaza de la cel mai mare pana la nou-nascut, doar pentru o simpla banuiala, politia asteapta 45 de minute in fata unei usi ca sa vada daca se omoara intre ei sau nu? Astepti intariri si nu intri desi ti s-a spus ca nu sunt decat fiul si mama?  Majoritatea ziarelor mentioneaza doar numele lui Iisus si ” Poicaiti-va” pentru a ne arata, a nu stiu cata oara, cat de nebuni si periculosi sunt crestinii si la ce fel de crime duce crestinismul. Pe cine apara politia de fapt?

Asta e o crima ritualica masonica si a fost, probabil, examenul de incredere si de verificare a celui programat mental pentru astfel de crime. Acum doar i s-a dat “desteptarea”. De ce se fereste presa sa spuna si celelalte amanunte? In primul rand pentru ca este detinuta de masoni si in al doilea rand pentru a nu pata fata ” imaculata” a acesteia. Totusi, ei nu-si pot lasa atrocitatile nesemnate pentru ca altfel n-ar mai avea nici un sens facerea lor publica si n-ar mai putea constitui un avertisment pentru cei care nu se supun ordinelor lor. Ca sa intelegeti mai bine despre ce vorbesc cititi: http://mucenicul.wordpress.com/2010/02/15/dusmanii-illuminati-partea-i/

Cititi va rog si:

UN CONCEPT AL ZEULUI CANIBAL MOLOCH – CARDUL DE SANATATE CU CIP vi se da direct cu „ACORDUL PRIVIND DONAREA DE ORGANE” pe el … Iar „acest card va fi la fel de important ca şi buletinul”

UN CONCEPT AL ZEULUI CANIBAL MOLOCH – CARDUL DE SANATATE CU CIP vi se da direct cu „ACORDUL PRIVIND DONAREA DE ORGANE” pe el … Iar „acest card va fi la fel de important ca şi buletinul”

Citez din articolul Cardul de sănătate, al doilea buletin. Cum îl veţi primi ca să nu-l fure vecinii şi cum s-a rezolvat disputa donării de organe:

Ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, a declarat, pentru gândul, că, începând din ianuarie, timp de un an, vor fi emise cardurile de sănătate pentru populaţie

“Oamenii le vor primi în plic, acasă. Între timp, creăm şi cititoarele de card, pentru că, în paralel cu emiterea cardurilor, vom merge cu aspectele legate de infrastructură”, a spus Cseke.

În plus, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne-au precizat că aceste carduri nu vor fi lăsate în cutia poştală. “Cardurile de sănătate conţin date personalizate, asemenea cărţii de identitate. Pentru că peste tot există vecini binevoitori care îţi iau o simplă factură de la cutia poştală, se va găsi o cale prin care asiguratorul va intra în posesia cardului. Astfel, cel mai probabil românii vor primi în cutia poştală o recomandată, iar apoi se vor duce la poştă pentru a intra în posesia cardului sau poştaşul va aduce cardul de sănătate şi îl va elibera în urma semnăturii proprietarului”, a precizat pentru gândul Oana Grigore, şeful biroului de presă al Ministerului Sănătăţii. Conform proiectului Ministerului Sănătăţii, cardul se va emite individual pentru fiecare asigurat cu vârstă peste 14 ani.

Vor fi emise în jur de un milion de carduri pe lună

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în prima fază, cardurile le vor primi “persoanele asigurate prin contribuţie, adică 7 milioane de cetăţeni”. “Vor fi emise în jur de un milion de carduri pe lună, iar, în funcţie de procedurile de achiziţie, preţul unui card va fi de aproximativ 2 euro”, a menţionat demnitarul. El a adăugat că fiecare card va avea un cip pe care vor fi stocate mai multe informaţii despre posesor, de la nume şi cod numeric personal până la diagnostice, grupă sanguină, dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate şi acordul privind donarea de organe.

Oana Grigore menţionează că aceste carduri nu vor fi eliberate începând cu 1 ianuarie. “Cel mai probabil românii vor începe să intre în posesia lor în a doua jumătate a anului. În plus, acest card va fi la fel de important ca şi buletinul. Românii vor trebui să îl poarte în portofel, pentru că numai la prezentarea lui vor putea beneficia de serviciile medicale”, spune şeful biroului de presă al Ministerului Sănătăţii.

Calitatea de donator – motiv de dispută

Înscrierea pe cardul naţional de sănătate a calităţii de donator de organe a fost contestată de dr. Victor Zota, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.

“Această măsură, care a fost respinsă de către mai multe comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor, va afecta grav sistemul naţional de trasplant. Înscrierea calităţii de donator pe cardul naţional de sănătate nu avea nici pe departe efectul scontat de anumite persoane. Nicio ţară cu multă experienţă în domeniu nu a reuşit să îmbunătăţească activitatea de transplant înscriind pe card calitatea de donator”, a spus medicul Zota. Potrivit coordonatorului naţional de transplant, un proiect de modificare a legii sănătăţii privind cardul naţional şi înscrierea calităţii de donator pe acest act a primit aviz negativ din partea mai multor comisii de specialitate din Camera Deputaţilor.

“În prezent se încearcă aprobarea actului prin Hotărâre de Guvern. Este o mare greşeală. Înscrierea calităţii de donator în cardul naţional de sănătate care va costa 45 de lei va crea haos în legislaţie. Sunt de acord cu instituirea acordului prezumat, adică orice om să spună din timpul vieţii dacă refuză să fie donator. Dar să înscrii acest lucru în cardul naţional este o mare eroare”, a adăugat Zota. Ministrul Sănătăţii a explicat, pentru gândul, că “dacă o persoană doreşte, în timpul vieţii, să-şi dea acordul pentru a-şi dona organele, acest acord se va regăsi pe cardul de sănătate”. “Dacă cineva nu-şi dă acordul, atunci, evident, acest fapt nu va fi trecut pe card, iar situaţia va fi, în cazul persoanei respective, aceeaşi ca cea de azi, când membrii familiei sunt cei care îşi dau acordul pentru donarea de organe”, a arătat Cseke Atilla.

Reformă

Românii nu vor beneficia de mai puţine servicii medicale

Cardul de sănătate nu va afecta cu nimic nici numărul şi nici calitatea serviciilor de sănătate. “Sistemul de sănătate românesc este unul social. Pacienţii nu vor beneficia de mai multe sau mai puţine acte medicale în funcţie de venit sau de vechime. Cardul de sănătate este un prim pas în reforma sistemului medical”, subliniază Oana Grigore. În cazul în care îl pierdem sau ne este furat, cardul de sănătate poate fi recuperat. “Acesta se va recupera ca oricare alt act”, conchide şeful biroului de presă al Ministerului Sănătăţii.

E mult mai grav: CARDUL DE SANATATE CU CIP vi se da direct cu „ACORDUL PRIVIND DONAREA DE ORGANE” pe el … Iar „acest card va fi la fel de important ca şi buletinul”

Comentariu saccsiv:

Deci ti-l aduce acasa (cu masurile de siguranta aratate in articol). Dar ti-l aduce cu toate datele pe el. Asadar, evident, SISTEMUL stie despre tine tot ceea ce vrea sa stie …. Atunci de ce mai este nevoie de el?

S-ar parea ca in acesta se va specifica si „acordul privind donarea de organe.”.Fratilor, citit va rog cu atentie textul din articol si spuneti-mi daca eu gresesc in cele ce scriu mai jos:

Nu observ specificat pe undeva ca cetatenii sunt chemati sa-si dea sau nu „acordul privind donarea de organe.”.Deci cardul vine cu acordul pe el … Asadar, e aproape un acord prezumat. S-ar parea ca cetateanul trebuie pe urma sa alerge de colo colo pentru ca SISTEMUL sa modifice, in cazul in care respectivul nu isi da acordul.

Probabil ca multi nici nu vor avea habar ca pe acel card exista acel acord. Si pot apare cazuri in care atunci cand vine famila sa ridice trupul celui decedat, sa mai gaseasca doar parti din carcasa … Sinistru. Asadar, e mult mai grav decat presupuneam in articolul:

Bucuria ELITELOR si a marionetelor lor: CARDUL NATIONAL DE SANATATE cu CIP include date privind DONAREA DE ORGANE … Cum s-ar putea traduce asta?

O alta lovitura de maestru s-ar putea sa o dea SISTEMUL prin:

„acest card va fi la fel de important ca şi buletinul. Românii vor trebui să îl poarte în portofel.”

Adica marionetele ELITELOR ne vrajesc cu dezbateri pe tema buletinului cu cip si cand colo … ne lovesc din plin dintr-o cu totul alta directie. Si vor avea un succes urias, caci, pe de o parte, majoritatea nici nu viseaza ca ar fi vreo problema, iar pe de alta parte, multi au fost deja amortiti de catre falsii luptatori ortodocsi anti sistem: cum ca aceste carduri de sanatate cu cip nu reprezinta nici un pericol …

Cititi va rog si: Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

MASONERIE,CANIBALISM-CITATE DIN CAIETELE PRINCEPELVI IV DE EVGEN BARBU

pag.72-Vrajitoarele ar avea o greutate mai mica decat un om normal;pentru a elibera certificate de greutate normala,existau cantare oficiale in care femeile trebuiau sa urce in vazul lumii, despuiate; dupa care juriul verifica cu minutiozitate corpul pacientei ca sa vada care are semne diabolice;in caz ca totul mergea struna se elibera certificatul care o punea la adapost de Inchizitie; cantareala era destul de scumpa;cam 3 florini de pacient.

-Isalia spune ca sufletele evocate isi manifesta prezenta printr-un usor murmur si prin cuvinte spuse cu voce scazuta..

-Giles de Rais,insotitorul devotat al Jeanei d`Arc,a devenit alchimist pe la 1435 si incepu sa caute piatra filozofala. El credea ca principiul generator al pietrei era chiar viata omului si se apuca de omoruri rituale; la1440 fu arestat si executat.El a ucis 149 de copii. Ii sugruma cu propriile sale maini si folosea sangele si organele vitale la tot felul de mixturi infame.Era foarte religios,amabil cu amicii, fermecator si de o credinta nestirbita.

pag.169-Francmasonii se numesc intre ei copiii vaduvei, adica societatea este vaduva lui Jacques de Mollay.

-La sedinte, francmasonii poarta un sort peste haine.Femeile nu sunt primite in loji,dar au lojile lor numite adoptiune; cand doi masoni vorbesc si se apropie un strein ei intrerup discutia si se fac atenti cu vorbele: ploua (iar femeile zic:ninge).

-Dupa scriitorii ezoterici, sfinxul reprezinta cele 4 elemente din care s-a format universul.

-Deviza vechilor rozicrucieni:V.I.T.R.I.O.L.=Vizita interiora Terrae Rectificandoque Inveniens Occultum Lapidem-vizitand interiorul pamantului si rectificand, tu vei gasi piatra oculta.Aceste cuvinte se gasesc in cabinetul de reflexiune unde tebuie sa se reculeaga noul initiat si sa-si redacteze testamentul.

Baterii sunt manifestarile de veselie ale masonilor si constau din batere din palme.

pag.204-Gallii,in timpul calamitatilor,alegeau un om pe care il blestemau si apoi il jertfeau zeilor ca sa-i potoleasca furia. (E intrucatva o conceptie ciudata, zeul era considerat canibal(vezi Moloch);in gura statuii acestuia, unde se facea foc,erau aruncati copii ca jertfa;poate ca zeii erau considerati liberi de orice constrangeri,putandu-se comporta fara prejudecati;deci canibalismul era privit ca un fel de practica instinctuala,necontrara naturii umane.)

-Hiram fiind dezgropat,unul din oamenii lui a spus :Mac Benac-cuvant evreesc insemnand carnea paraseste osul _vorbe pe care masonii le folosesc in ritualurile lor,considerandu-le sacre.

pag.246-Legile salice sunt atribuite lui Pharamond si se banuieste ca au fost promulgate in 424.In ele se aratau pedepsele impotriva vrajitoarelor si a celor care calomniau o femeie libera numind-o vrajitoare fara a putea dovedi cele ce spun.

Daca o vrajitoare a mancat un om,spunea legile salice,daca ea este dovedita,va fi condamnata sa plateasca 8000 de dinari ,adica 200 de gologani

CITEZ DIN :

Levitic 18:21 Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul…..
Ieremia….19:5 Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte……..
Ezechiel …..23:37 Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mâinile lor este sânge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe care Mi-i născuseră i-au trecut prin foc, în cinstea lor, ca să-i mănânce!…..
Deuteronom …12:31 Tu să nu faci aşa faţă de Domnul Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor…..

Levitic 26:29 Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre.

Deut 28.53;2Imp 6.29;Plîn 4.10;Ezec 5.10;
Deuteronom 28:53 În strâmtorarea şi necazul în care te va duce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău.

Lev 26.29;2Imp 6.28-29;Ier 19.9;Plîn 2.20;Plîn 4.10;
Deuteronom 28:54 Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sânul lui, la copiii pe care i-a cruţat:

Deut 15.9;Deut 13.6;
Deuteronom 28:55 nu va da niciunuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale.
Deuteronom 28:56 Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia cum să calce mai uşor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei:

Deut 28.54;
Deuteronom 28:57 nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei, şi din copiii pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale.

http://biblia.crestini.com/referinte-2Imparati-6-29.html
http://biblia.crestini.com/referinte-Ezechiel-19-6.html
http://biblia.crestini.com/referinte-1Imparati-21-24.html

Trimiteri de la Levitic 26:29

Deuteronom 28:53 În strâmtorarea şi necazul în care te va duce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău.

Lev 26.29;2Imp 6.28-29;Ier 19.9;Plîn 2.20;Plîn 4.10;
2Imparati 6:29 Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: „Dă pe fiul tău să-l mâncăm.” Dar ea a ascuns pe fiul ei.”

Lev 26.29;Deut 28.53-57;
:
Ezechiel 5:10 De aceea, părinţii vor mânca pe copiii lor în mijlocul tău, şi copiii vor mânca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta şi voi risipi în toate vânturile pe toţi cei ce vor mai rămâne din tine.

Lev 26.29;Deut 28.53;2Imp 6.29;Ier 19.9;Plîn 2.20;Plîn 4.10;Lev 26.33;Deut 28.64;Ezec 5.12;Ezec 12.14;Zah 2.6;

Trimiteri de la Ezechiel 5:10
Levitic 26:29 Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre.

Deut 28.53;2Imp 6.29;Plîn 4.10;Ezec 5.10;
Deuteronom 28:53 În strâmtorarea şi necazul în care te va duce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău.

Lev 26.29;2Imp 6.28-29;Ier 19.9;Plîn 2.20;Plîn 4.10;
2Imparati 6:29 Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: „Dă pe fiul tău să-l mâncăm.” Dar ea a ascuns pe fiul ei.”

Lev 26.29;Deut 28.53-57;
Ieremia 19:9 Îi voi face să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strâmtorării în care-i vor aduce vrăjmaşii lor şi cei ce vor să le ia viaţa.”

Lev 26.29;Deut 28.53;Isa 9.20;Plîn 4.10;
:
:
Levitic 26:33 Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.

Deut 4.27;Deut 28.64;Ps 44.11;Ier 9.16;Ezec 12.15;Ezec 20.23;Ezec 22.15;Zah 7.14;
Deuteronom 28:64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

Lev 26.33;Deut 4.27-28;Neem 1.8;Ier 16.13;Deut 28.36;
Ezechiel 5:12 O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău; o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vânturile şi voi scoate sabia după ei.

Ezec 5.2;Ier 15.2;Ier 21.9;Ezec 6.12;Ier 9.16;Ezec 5.2.10;Ezec 6.8;Lev 26.33;Ezec 5.2;Ezec 12.14;
Ezechiel 12:14 Pe toţi cei ce stau în jurul lui şi îi sunt de ajutor şi pe toate oştile lui, îi voi risipi în toate vânturile şi voi scoate sabia după ei.

2Imp 25.4-5;Ezec 5.10;Ezec 5.2-12;
Zaharia 2:6 Fugiţi, fugiţi din ţara de la miazănoapte! – zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Citez din articolul De ce cărţile canonice şi apocrife sunt diferite la ortodocşi, catolici şi protestanţi?

Întrebare:

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci de ce lista textelor canonice este diferită, in funcţie de confesiune? De ce Bibliile ortodoxă, catolică şi protestantă sunt diferite? Cuvântul lui Dumnezeu nu e unitar? Sau omul a păcătuit, decizând ce anume e canonic si ce este apocrif?

Vestea bună este că lista cărţilor canonice din Biblie este aceeaşi la ortodocşi, catolici şi protestanţi.

Cu privire la cuprinsul Noului Testament, nu există nici o diferenţă şi este acelaşi la ortodocşi, catolici şi protestanţi. Diferenţele sunt în ce priveşte Vechiul Testament, dar şi acolo, toate aceste mari ramuri ale creştinismului deopotrivă recunosc că canonice sunt doar 39 de cărţi ale Vechiului Testament a căror provenienţă divină a fost stabilită înainte de începutul Creştinismului.

Celelalte cărţi care sunt incluse în Biblie la ortodocşi sau catolici, sunt apocrife şi nici odată bisericile respective nu le-au pus deopotrivă cu cărţile canonice, chiar dacă au fost incluse între pereţii Bibliei.

Citez din articolul Care sunt cărţile canonice ale Vechiului Testament?

Întrebare:

Care ar fi cele 39 de carţi canonice ca să ştiu ce să citesc?

Cele 39 de cărţi canonice ale Vechiului Testament sunt cele de mai jos. Prima denumire este aşa cum o găsiţi în traducerea Teoctist sau alte traduceri ortodoxe, iar în paranteze sunt denumirile după traducerea preotului Dumitru Cornilescu, care este cea mai răspândită şi citită traducere:

1. Facerea (Geneza)
2. Ieşirea
3. Leviticul
4. Numerii
5. Deuteronomul
6. Cartea lui Iosua Navi
7. Cartea Judecătorilor
8. Cartea Rut
9. Cartea întâi a Regilor (1 Samuel)
10. Cartea a doua a Regilor (2 Samuel)
11. Cartea a treia a Regilor (1 Împăraţi)
12. Cartea a patra a Regilor (2 Împaraţi)
13. Cartea întâi Paralipomena (Cartea întâi a Cronicilor)
14. Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor)
15. Cartea întâi a lui Ezdra
16. Cartea lui Neemia (Cartea a doua a lui Ezdra)
17. Estera
18. Cartea lui Iov
19. Psalmii
20. Pildele lui Solomon
21. Ecclesiastul
22. Cântarea Cântărilor
23. Isaia
24. Ieremia
25. Plângerile lui Ieremia
26. Iezechiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Miheia
31. Ioil
32. Avdie
33. Iona
34. Naum
35. Avacum
36. Sofonie
37. Agheu
38. Zaharia
39. Maleahi

Aceste cărţi au fost insuflate de Dumnezeu şi alcătuiesc Vechiul Testament.

Citez din articolul Ce este Cartea lui Tobit?

Întrebare:

Am auzit de Cartea lui Tobit că face parte din Biblie, dar când am căutat-o nu pot da de ea. Ce este această carte şi de ce lipseşte în traducerea lui Dumitru Cornilescu?

Ce sunt cărţile canonice?

Biblia cuprinde cărţile canonice ale Vechiului şi Noului Testament. Cărţi canonice sunt cele care au fost scrise la insuflarea Duhului Sfânt:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun. (2 Timotei 3:16-17)

De ce Cartea lui Tobit nu este prezentă în toate traducerile Bibliei?

Atât Biserica Ortodoxă, cât şi Biserica Catolică au inclus între pereţii Bibliei şi diferite cărţi apocrife, sau necanonice numite şi „anaghinoscomena”, adică “bune de citit”. Cartea lui Tobit este inclusă în Biblie atât la ortodocşi cât şi la catolici. Protestanţii nu au lăsat să fie incluse în Biblie decât cele canonice, adică cele insuflate de Dumnezeu şi care în Vechiul Testament sunt 39 la număr.

De ce Cartea lui Tobit nu a fost inclusă în Canonul Vechiului Testament?

Pentru că include câteva texte care vin în contradicţie cu învăţătura cărţilor insuflate de Dumnezeu. Spre exemplu, în Cartea lui Tobit scrie:

Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult. (Tobit 12:8-9)

Milostenia nu ne curăţă de păcate. Există o singură posibilitate să fim curăţiţi de păcate şi aceasta doar prin credinţă în jertfa Domnului Isus Hristos. Dacă era posibilă curăţirea păcatelor noastre prin milostenie, nu mai era nevoie de întruparea şi jertfa Domnului Isus. Când ne prezintă motivele întrupării Mântuitorului, Scriptura scrie:

Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa. Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curăţirea păcatelor poporului. (Evrei 2:14-17)

Citez din articolul INTRODUCERE LA APOCRIFE

In   afara   de   scrierile  canonice   ale  bibliei   mai   exista  si  alte  carti  necanonice  care urmaresc scrierile crestine de-a lungul timpului. Dintre aceste carti Biblia ortodoxa a  preluat  aproximatix  14 carti. In afara de  acestea  14  carti mai   sunt   multe  altele, in   Romania  totusi  se  gasesc  mai  putine dintre ele, unele nefiind inca traduse. 

    Astfel, exista  carti apocrife ale Vechiului Testament si carti apocrife ale Noului Testament. In privinta cuvantului „apocrif” in greaca veche prima data a avut sensul de – ascuns, tainic – insa  mai  tarziu i  s-a  dat  sensul  de  aproape „fals”.  S-a  spus despre  unele din aceste carti ca sunt  false deoarece s-a observat ca data scrierii lor a fost cumva dupa perioada in care au trait apostolii, pentru cele din N.T. Astfel ca, e foarte posibil ca unele dintre aceste carti sa fie nascocite de mintea bolnava a cuiva si care pentru a  fi cat mai repede acceptate sa dea un nume foarte cunoscut si foarte rasunator, insa unele din ele nu fac  parte din aceasta categorie fiind indelung cunoscute si citate de asa-zisii parinti bisericesti, adica cei care  au  urmat imediat dupa apostoli, unii dintre ei cunoscandu-i personal pe apostoli.

    Cele 14 carti  din Biblia   integrala sunt totusi mai cunoscute si nu intra in categoria celor  false. Dar de ce nu au fost canonizate si acestea? Pentru ca exista unele indoieli la anumite texte din ele, care ar fi putut fi introduse de cineva pe parcursul timpului. Daca va intereseaza mai in amanunt , cele 14 carti le puteti gasi aici si le puteti citi.

    Printre cartile apocrife ale Vechiului Testament, care sunt mai multe si au inceput  sa apara si la noi in tara, traduse in limba noastra, as vrea sa amintesc: Cartea lui Enoh,  Testamentul  celor  12  Patriarhi, Iosif, Testamentul  lui  Iov, Testamentul lui Avraam, etc.

    Si Noul Testament are apocrife si acestea sunt destul multe si puteti gasi o parte din ele aici. Dintre ele as vrea sa amintesc : Evanghelia  lui  Toma (folosita si in alte religii), Pastorul  lui  Herma, Didache (Invatatura apostolilor), Apocalipsa  lui  Pavel, Apocalipsa lui Petru, etc.

     Stim ca exista multi crestini care nu citesc nici macar Apocalipsa noastra din Biblie, pe care nu o contesta  nimeni, dar alte carti… Aceste pagini insa sunt scrise aici doar pentru aceia care stiu ca pot suporta o astfel de activitate, au o baza solida a crestinismului Biblic si ii intereseaza. Daca vezi sau simti ca credinta ta nu e destul de puternica pentru a continua citirea acestor lucruri si te pierzi pe drum, atunci cel mai indicat lucru este sa eviti sa citesti aceste cartii apocrife. Aceste carti nu sunt canonice si nu iti poti baza credinta pe lucrurile descrise in ele. Ele sunt puse aici doar pentru a cunoste mai mult.

      Cartile apocrife au fost afisate aici cu intentia de a fi cunoscute si pentru crestinii din romania, dar asta nu inseamna ca aceste carti trebuie si crezute. In alte tari ele sunt studiate foarte mult si foarte atent dar nu li se da niciodata aceasi insemnatate si autoritate ca Bibliei. Biblia ramane singura autoritate recunoscuta a Cuvantului Lui Dumnezeu, citirea acestor carti fiind doar o curiozitate pentru a nu ramane surprinsi atunci cand le auzim mentionate de altii crestini din alte tari care le-au avut foarte usor la indemana…