Antonie Iorgovan – Adevarul despre masonerie

Iata ce putem citi in articolul Misterioasa moarte a senatorului Iorgovan din octombrie 2007:

Senatorul PSD Antonie Iorgovan a murit in urma unui cancer galopant, care l-a transformat, intr-un an, dintr-un om solid si binefacut, intr-o stafie. Decesul senatorului Antonie Iorgovan s-a produs saptamana trecuta, joi dimineata, la o clinica din Viena, in urma unui stop cardio-respirator, pe fondul unui cancer de pancreas. Iorgovan a parasit pe 29 septembrie Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti, pentru a pleca la o clinica din Austria, la cererea sa. Imediat dupa anuntul mortii sale, colegii din PSD s-au intrecut in a varsa lacrimi de crocodil, deplangand ipocrit disparitia acestuia. Nimeni insa nu a suflat o vorbulita despre adevaratele motive ale mortii acestuia, iar presa s-a abtinut de la comentarii, desi chiar Iorgovan isi anuntase, inca din luna martie a acestui an, suspiciunile cu privire la terminarea sa prin iradiere. Desi afirmatiile sale sunt publice, autoritatile au manifestat o inertie totala. Tocmai aceasta atitudine ne-a determinat sa trecem in revista datele culese si puse la dispozitia opiniei publice de jurnalistii de la Civic Media, care trec in revista opinii si luari de pozitie ale senatorului Iorgavan care i-ar fi putut aduce razbunarea unor grupuri suficient de puternice si determinate incat sa-i doreasca moartea acestuia. Supozitia lui Iorgovan privind moartea sa prin iradiere are un temei serios, altfel acesta, cunoscut drept un jurist ponderat si foarte atent cu sensul cuvintelor, nu si-ar fi permis sa lanseze o asemenea acuzatie grava. Cel mai important moment recent al carierei lui Iorgovan a fost cel in care s-a luat de gat cu gruparea lui Adrian Nastase, deschis si foarte dur, in martie 2006. Practic, din acest punct al vietii sale, Iorgovan a devenit o tinta vie.
PSD, o gasca de homosexuali, masoni si infractori
Declaratia sa publica de la care i s-a tras moartea civila – intr-o prima faza, a fost ca Nastase isi alegea colaboratorii pe criterii de infractionalitate, masonerie si homosexualitate. Iorgovan si-a sustinut punctele de vedere intr-o conferinta de presa, in primavara anului 2006. Afirmatia lui Iorgovan a fost transanta: Demisia lui Nastase ar fi trebuit sa se produca mai de mult. Criteriul de apartenenta la aceasta gasca a fost in primul rand homosexualitatea, in al doilea rand – masoneria si in ultimul rand – infractionalitatea. Gasca patatilor, asa cum ii spun eu, ar fi bine sa-si pregateasca glontul pe teava, ca numai asa ma vor putea opri. Ar trebui sa-si anunte killerii ca, de acum incolo, va fi care pe care, a conchis Iorgovan. Au sarit in sus toti cei vizati: Eugen Bejinariu, Gabriel Oprea, Dan Matei Agathon, Marian Oprisan, Serban Mihailescu. Liga Pro Europa l-a reclamat la Consiliul pentru Combarea Discriminarii. Iorgovan a fost fortat sa demisioneze din functia de secretar al Senatului, iar organizatia PSD din Caras-Severin l-a exclus pentru grave prejudicii de imagine. Cu aceeasi ocazie, publicatia 22, a GDS-ului, o subsidiara a gruparii neocominterniste a lui Soros, l-a acuzat ca a indus tensiune in raporturile cu comunitatea maghiara, deoarece a inscris in Constitutie caracterul de stat national, asezandu-i un fel de ferpar la capatai, sa stie toata lumea care contra care a fost…

CÂTE CEVA DESPRE PROTESTELE DIN ROMÂNIA (17.01.2012)

Citez din:CÂTE CEVA DESPRE PROTESTELE DIN ROMÂNIA (17.01.2012)


 ROMÂNI – Dacă Tot Protestaţi În Stradă Trimiteţi Nişte Mesaje Mai Deştepte! Arătaţi că gândiţi !
LUMEA ÎNTREAGĂ VA VEDEA ŞI VA APRECIA!
Urmarim si noi cu interes ce se intampla in tara si pe de-o parte ne bucura ca o parte din oameni s-au trezit si devin mai activi , insa pe de alta constatam cu tristete cat de adormiti sunt inca majoritatea. Nimeni nu merge mai departe de Basescu ca revolta si mesaj. Basescu pare capul tuturor rautatilor insa si el este un amarat de pion in piramida puterii. Ne revoltam impotriva unei zale din lantul din jurul gatului nostru (de vite la pascut dupa cum ne vad ei), uitand cine sunt adevaratii stapani care ne-au pus in lant. Nimeni nu striga impotriva FMI-ului, impotriva ocultei mondiale care dicteaza in tara asta totul şi doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale complet si definitiv pe tot Pamantul (BILDERBERG, COMISIA TRILATERALA, CFR, CLUBUL DE LA ROMASIONISTILOR ROTSCHILD SAU IEZUITILOR samd), nimeni nu se revolta impotriva familiei  Rotshchild si a altor mari bancheri de talie mondiala, gen Rockefeller, care practic detin toti banii lumii si care fac lumea să se învârtă şi ne afectează inclusiv pe toti. Corporatiile multinationale sunt deasupra guvernelor si nimeni nu se revolta impotriva lor, impotriva mariilor imperii multinationale care au bugete mai mari decat multe tari! Mariile companii energetice si din alte industrii strategice, din presa, banci,  dicteaza foarte mult mersul acestei tari. Ne doare la basca daca pica Basescu, Boc sau Udrea. Caci alti rechini sunt pregatiti sa le ia locul. Ne doare la basca de toate partidele din Romania oricare ar fi deoarece toate sunt sclavele UE si ocultei. Guvernantii nostrii romani sunt niste pacalici, niste pioni care sunt foarte usor de inlocuit, aflati foarte jos in piramida puterii (din poza de mai sus). Cerseala dupa un banut in plus (o faramitura de la masa unor bogati care au triliarde bani facuti din nimic) pentru un loc de munca (inregimentarea intr-un sistem bolnav, un soricel pe rotita, un sclav in plus) si majoritatea cererilor pe care le-am auzit sunau umilitor pentru conditia umana. Ei ne umilesc, ne calca in picioare si ne exploateaza ca pe niste vite, iar voi cereti mai mult fan, un staul mai curat si un stapan un pic mai bun, care sa va mulga mai tandru … cam asa suna multe dintre cererile voastre! Dar asta e parerea noastra. In esenta aceste proteste sunt pentruAFIRMAREA DEMNITATII! şi nu altceva. (cititi si Poporul suveran” ca sa aibe voie in tzarcuri, se lasa perchezitionat, legitimat si fotografiat! Scopul protestelor: afirmarea demnitatii !)
TOT SISTEMUL ESTE PUTRED! TREBUIE TAIAT RAUL DE LA RADACINA SI REGANDIT COMPLET TOTUL!
Dedicăm şi noi celor care ies în stradă şi jandarmilor şi forţelor de ordine următorul filmuleţ. Acest fragment din filmul Marele Dictator suprapus pe muzica din filmul Inception se potriveşte perfect zilelor noastre. Un discurs genial sustinut de o muzica pe masura. O potrivire perfecta!

VIDEO-Marele Dictator (Charlie Chaplin) fragment

De asemenea va amintim o poezie scrisa de Constantin Tanase in anii 40 (multumim Moderator777) care este la fel de actuala acum ca si atunci, semn ca istoria se repeta cam la fel, dupa aceleasi tipare inventate de oculti:
„Constantin Tănase, 
“Şi cu asta ce-am făcut?”
Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
   Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Constantin Tănase, născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti, în 1945. Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, deşi alte surse indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.
Constantin Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi)

Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie!
 

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.
Două zile mai târziu, marele actor era mort.”
Am tot vorbit de manifestaţii, de revoluţii pe acest blog (aici de exemplu) şi nu ne-am schimbat totuşi părerea. Suntem mai degraba de acord cu ce spuneau si cei din filmul Prosperă despre nonparticipare nonviolenta in sistem ca o modalitate mult mai eficace de a protesta (studiati cu atentie acel film si solutiile oferite de ei in film care sunt mult mult mai eficiente si potrivite pentru a face schimbari adevarate si masive in lumea asta). Revolutiile de genul celor care se intampla in Romania acum au sanse mici sa rezolve ceva.
Singura si adevarata revolutie este cea interioara, cunoasterea de sine, descoperirea adevaratei noastre identitati la nivel de experienta  (nu doar intelectual) si eliberarea din Matrix sau mai bine zis din identificarea noastra cu Matricea (care in esenta este de natura mentala si este formata din prejudecati, credinte, automatisme, frici, iar noi suntem profund identificati cu aceasta structura corp-minte, o structura atat individuala cat si colectiva). Revolutia exterioara reala nu este posibila fara oameni revolutionati in interior. Cele exterioare ar fi doar niste revolutii izvorate din reactii oarbe si din frică. Astfel de revolutii sunt foarte usor de manipulat, demontat, redirectionat, deturnat, sabotat. Este evident faptul ca tot ce se intampla in Romania este menit sa provoace razmerita, instabilitate, violenta, iar jandarmii provoaca violenta. Este stimultata violenta. Se doreste o stare de haos si instabilitate. Din acestea vor castiga tot ocultii. O varianta mai de dorit a unei revolutii exterioare este cea non-violenta complet, pe care a initiat-o Gandhi sau Martin Luther King Jr. .
Revolutiile adevarate vin de la Sine (la propriu si la figurat). Poate nu credeti, dar chiar si acum, suntem in mijlocul unei profunde revolutii, pe care unii simt să o demonstreze si pe strada. Incet incet, oamenii se trezesc. Însă adevărata revolutie, o revolutie pasiva, pasnica,  se desfasoara in interiorul multora dintre noi. Multi reunta incet incet la diversele dependente, sau intr-un fel sau altul se rup de Sistem, nu-l mai sustin ca inainte, nu mai pun „botul” la minciunile lui, iar cand vom atinge masa critica, Sistemul va colapsa de la Sine, mai devreme sau mai tarziu, daca schimbarea noastra interioara este una reala. Dar asta e parerea noastra …

REVEDEŢI FILMUL PROSPERĂ 
(THRIVE – What On Earth Will It Take)

http://vimeo.com/32744781

ACTUALIZARE:

Pe blogul MISA am gasit totusi o poza cu cineva care gandeste ca noi, in multime:
SINGURA SOLUTIE, PROPRIA EVOLUŢIE!  😉

Frunzariti ziarele, forumurile si blogurile apropiate de USL, priviti atent televiziunile mogulesti si veti vedea cum periodic se indeamna la revolta, la nesupunere, la revolutie. Parasirea Parlamentului de catre toti senatorii si deputatii opozitiei, provocarea de alegeri anticipate, iesitul in strada saptamanal pe diverse motive si categorii sociale sau profesionale sunt cateva dintre planurile USL pentru aceasta iarna.

Din nefericire pentru USL si din fericire pentru Romania, poporul nu se lasa scos in strada. ……..

Ceea ce veti citi in continuare, tine de capitolul “cum mintim poporul cu televizorul si webcam-ul”, patent Felix si daca n-ar fi tragic, ar fi chiar haios.

Politisti deghizati in anarhisti, demascati de catre demonstranti

…..Este vorba deci despre o modalitate prin care se creaza o criza de un anume tip pentru ca mai apoi sa se vina cu „solutia”. Dupa cum ati observat in documentar,cativa anarhisti produc devastari, nefiind deranjati de catre organele de ordine. Mai mult, la final pleaca in treaba lor. Dar efectele sunt maxime: declararea starii de urgenta, reprimarea brutala a manifestantilor pasnici, delimitatea unei vaste zone de siguranta pentru participantii intrunirii globaliste World Trade Organization (WTO) din 1999. Recunosteti scenariul Timisoara 1989? Doar ca acolo echipele de spargatori de vitrine nu erau ale lui Ceusescu ci ale celor ce doreau caderea regimului .
Aceasta modalitate de lucru ( de a crea o criza si apoi de a oferi “solutia” ) au folosit-o inclusiv nazistii in cazul incendierii Reichstag-ului …

USL pregăteşte o nouă revoluţie

Citez din:USL pregăteşte o nouă revoluţie

Ca să nu mai rămâie repetenti şi anul viitor, nea Nelu, mămiţica Felix şi nenea Vantu au promis celor doi tineri Goe să-i aducă la putere de 10 mai…..

Bazandu-se pe intrigi desprinse din Caragiale, cei din USL marsaluiesc plini de sperante catre primavara viitoare. Dupa ultima„ victorie “ prin care s-au lepadat de scaunul lui Geoana, baietii lui Ilici tocmesc acum o noua revolutie.

Pasionatilor de Trilaterala, Bilderbergi, teorii ale conspiratiei, precum si celor familiarizati cu dedesubturile loviturii de stat din ’89, le este clar ca Uniunea Europeana impreuna cu Statele Unite nu privesc cu ochi buni declaratiile belicoase venite dinspre Ponta si Crin. Primirea lui Geoana in SUA le-a intarit convingerea ca Occidentul nu ii doreste la carma Romaniei. Ce a urmat stiti cu totii…Geoana a fost linsat politic.

Tinand cont de situatia internationala, unica varianta prin care Occidentul ar putea deveni interesat de alternativa USL este cea care arunca Romania in haosul revolutionar.
La aceasta concluzie au ajuns strategii mogulilor si imediat s-au pus pe treaba. Urmariti atent operatiunea de suspendare a Presedintelui, care se muta de pe o saptamana pe alta si din Parlament in strada, pe principiul Occupy Wall Street . Pai daca Soros poate, de ce sa nu poata ditamai strutocamila USL ?  Frunzariti ziarele, forumurile si blogurile apropiate de USL, priviti atent televiziunile mogulesti si veti vedea cum periodic se indeamna la revolta, la nesupunere, la revolutie. Parasirea Parlamentului de catre toti senatorii si deputatii opozitiei, provocarea de alegeri anticipate, iesitul in strada saptamanal pe diverse motive si categorii sociale sau profesionale sunt cateva dintre planurile USL pentru aceasta iarna.

Din nefericire pentru USL si din fericire pentru Romania, poporul nu se lasa scos in strada. Astazi am avut parte de un exercitiu, mai bine zis un test,organizat de Ilici prin intermediul revolutionarilor sai, ca doar are experienta simulatoarelor  si teroristilor pentru incitat populatia. Ceea ce veti citi in continuare, tine de capitolul “cum mintim poporul cu televizorul si webcam-ul”, patent Felix si daca n-ar fi tragic, ar fi chiar haios.

ora 11.31 – Stire Antena 3

Violenţe în Piaţa Universităţii, la un protest al revoluţionarilor. Protestatarii sustin că poliţiştii au folosit gaze lacrimogene, însă jandarmeria neagă. Oamenii nu au autorizaţie de protest.

Cum noi nu credem, ci cercetam, am luat imediat la rand toate webcam-urile instalate in Piata Universitatii, ca sa vedem nebunia si iata ce aratau acestea :

Carevasazica brusc, inexplicabil si de-a dreptul scifi, absolut toate camerele erau oprite, in schimb Efimitele de la Antena 3 se dadeau de ceasul mortii cu gazele lacrimogene, revolutii a la Egipt si alte alea, care mai de care mai gogonate.

In acest timp, Alexa, care era din intamplare chiar in Universitate la ora revolutiei, transmitea pe mess ca nu e nimic, in afara de cunoscutii speriati, care se muta din fata Ministerului Muncii, la statuia Leu, la Cotroceni si mai nou, la Universitate. Mare ghinion pe Felix, nu-i asa ? :D

Mai departe,  presa “libera”  a reactionat fix ca Pristanda cu numaratul steagurilor, ca de dat nu dadea de niciun fel, asa ca pana la urma s-a facut o medie, ca prea era din cale-afara… :D Imi imaginez cum ar fi fost sa fie acolo o echipa independenta a unei televiziuni-la NasulTV ma gandesc- care sa fi filmat si camerele si Piata si sa dea stirea corecta. Mai avea Felix  vreun spor cu exercitiul facut de revolutionarii al caror presedinte de onoare este Ilici  ? Nu cred !

Stirile a la Pristanda :

Mediafax : 300 de revolutionari

Dcnews SRS : 200 de revolutionari

Cotidianul : zeci de revolutionari

RTV : 100-150 de revolutionari

Corect news Patriciu : 100-200 de revolutionari

Ce concluzie tragem noi de aici, in afara de faptul ca Pristanta n-a murit, ci e printre noi ? Sesizam o operatiune care intre penalii Romaniei se cheama Suveica, dar pentru USL este cunoscuta ca Rostogolirea stirii. Asadar cine a rostogolit-o ? Securistii Felix, Elan, Nistorescu, Sorin Rosca Stanescu si penalul Patriciu. Interesant, nu ? Ca sa nu mai vorbim de acreditatii pe forumurile acestora. Manipularea merge ca unsa, numai unii ca noi nu vor sa priceapa ! :D

Hasta la revolucion siempre !

Cititi va rog si:Politisti deghizati in anarhisti, demascati de catre demonstranti

…..Este vorba deci despre o modalitate prin care se creaza o criza de un anume tip pentru ca mai apoi sa se vina cu „solutia”. Dupa cum ati observat in documentar, cativa anarhisti produc devastari, nefiind deranjati de catre organele de ordine. Mai mult, la final pleaca in treaba lor. Dar efectele sunt maxime: declararea starii de urgenta, reprimarea brutala a manifestantilor pasnici, delimitatea unei vaste zone de siguranta pentru participantii intrunirii globaliste World Trade Organization (WTO) din 1999. Recunosteti scenariul Timisoara 1989? Doar ca acolo echipele de spargatori de vitrine nu erau ale lui Ceusescu ci ale celor ce doreau caderea regimului .
Aceasta modalitate de lucru ( de a crea o criza si apoi de a oferi “solutia” ) au folosit-o inclusiv nazistii in cazul incendierii Reichstag-ului …

Cînd ne va spune Sergiu Nicolaescu adevărul?

….rostul comisiei “Sergiu Nicolaescu” nu a fost să afle adevărul despre Decembrie 1989, ci să le ofere autorilor loviturii de stat posibilitatea ca, prin audierea martorilor, să afle ce ştie lumea despre cele întîmplate în decembrie 1989. Ce anume s-a aflat din secretele loviturii de stat!

Organizatorii revoluţiei aveau nevoie să afle ce se ştie în rîndurile oamenilor din afara conspiraţiei despre partea nevăzută (şi criminală!) a revoluţiei, pentru a lua măsurile de contracarare şi contrafacere a adevărului.
Măsuri care nu s-au sfiit să meargă pînă la asasinat….

Forma americana de guvernare; asemeni si in ROMANIA.

….La sfarsitul Conventiei Constitutionale din Philadelphia, in 18 Septembrie 1787, o femeie l-a intrebat pe Benjamin Franklin, care tocmai iesea de la dezbateri: “Domnule Doctor, ce avem, o republica sau o monarhie?”. Raspunsul lui Franklin a fost: “O republica, daca o puteti pastra…” De asemenea Thomas Jefferson a scris: “Da, am creat o republica aproape perfecta. Dar o vor pastra oare? Sau, bucurandu-se de belsug, vor uita complet de libertate. Abundenta materiala lipsita de caracter este calea catre distrugere.

NU LE DESCHIDEȚI UȘA ! NU SUNTEM SINGURII CARE BOICOTĂM RECENSĂMÂNTUL 2011

….POATE RECENZORUL SA DEA AMENDĂ?
NU! Amenda o poate aplica doar un organ de control, care se şi poate refuza de altfel. Puteţi refuza să semnaţi şi nu are nimeni ce să vă facă

…Parerea mea este ca cei care vor completa aceste formulare vor intra direct in bazele de date ale Noii Ordini Mondiale, facand inca un pas catre Dictatura Electronica

Implementarea abuzivă a tehnologiei RFID în SUA. Pericolele implanturilor RFID (1)

În martie 2010, SUA a adoptat o lege privind sănătatea care prevede obligativitatea implantării cu microcipuri RFID a tuturor cetăţenilor americani până în anul 2013.  ……