Antonie Iorgovan – Adevarul despre masonerie

Iata ce putem citi in articolul Misterioasa moarte a senatorului Iorgovan din octombrie 2007:

Senatorul PSD Antonie Iorgovan a murit in urma unui cancer galopant, care l-a transformat, intr-un an, dintr-un om solid si binefacut, intr-o stafie. Decesul senatorului Antonie Iorgovan s-a produs saptamana trecuta, joi dimineata, la o clinica din Viena, in urma unui stop cardio-respirator, pe fondul unui cancer de pancreas. Iorgovan a parasit pe 29 septembrie Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti, pentru a pleca la o clinica din Austria, la cererea sa. Imediat dupa anuntul mortii sale, colegii din PSD s-au intrecut in a varsa lacrimi de crocodil, deplangand ipocrit disparitia acestuia. Nimeni insa nu a suflat o vorbulita despre adevaratele motive ale mortii acestuia, iar presa s-a abtinut de la comentarii, desi chiar Iorgovan isi anuntase, inca din luna martie a acestui an, suspiciunile cu privire la terminarea sa prin iradiere. Desi afirmatiile sale sunt publice, autoritatile au manifestat o inertie totala. Tocmai aceasta atitudine ne-a determinat sa trecem in revista datele culese si puse la dispozitia opiniei publice de jurnalistii de la Civic Media, care trec in revista opinii si luari de pozitie ale senatorului Iorgavan care i-ar fi putut aduce razbunarea unor grupuri suficient de puternice si determinate incat sa-i doreasca moartea acestuia. Supozitia lui Iorgovan privind moartea sa prin iradiere are un temei serios, altfel acesta, cunoscut drept un jurist ponderat si foarte atent cu sensul cuvintelor, nu si-ar fi permis sa lanseze o asemenea acuzatie grava. Cel mai important moment recent al carierei lui Iorgovan a fost cel in care s-a luat de gat cu gruparea lui Adrian Nastase, deschis si foarte dur, in martie 2006. Practic, din acest punct al vietii sale, Iorgovan a devenit o tinta vie.
PSD, o gasca de homosexuali, masoni si infractori
Declaratia sa publica de la care i s-a tras moartea civila – intr-o prima faza, a fost ca Nastase isi alegea colaboratorii pe criterii de infractionalitate, masonerie si homosexualitate. Iorgovan si-a sustinut punctele de vedere intr-o conferinta de presa, in primavara anului 2006. Afirmatia lui Iorgovan a fost transanta: Demisia lui Nastase ar fi trebuit sa se produca mai de mult. Criteriul de apartenenta la aceasta gasca a fost in primul rand homosexualitatea, in al doilea rand – masoneria si in ultimul rand – infractionalitatea. Gasca patatilor, asa cum ii spun eu, ar fi bine sa-si pregateasca glontul pe teava, ca numai asa ma vor putea opri. Ar trebui sa-si anunte killerii ca, de acum incolo, va fi care pe care, a conchis Iorgovan. Au sarit in sus toti cei vizati: Eugen Bejinariu, Gabriel Oprea, Dan Matei Agathon, Marian Oprisan, Serban Mihailescu. Liga Pro Europa l-a reclamat la Consiliul pentru Combarea Discriminarii. Iorgovan a fost fortat sa demisioneze din functia de secretar al Senatului, iar organizatia PSD din Caras-Severin l-a exclus pentru grave prejudicii de imagine. Cu aceeasi ocazie, publicatia 22, a GDS-ului, o subsidiara a gruparii neocominterniste a lui Soros, l-a acuzat ca a indus tensiune in raporturile cu comunitatea maghiara, deoarece a inscris in Constitutie caracterul de stat national, asezandu-i un fel de ferpar la capatai, sa stie toata lumea care contra care a fost…

CÂTE CEVA DESPRE PROTESTELE DIN ROMÂNIA (17.01.2012)

Citez din:CÂTE CEVA DESPRE PROTESTELE DIN ROMÂNIA (17.01.2012)


 ROMÂNI – Dacă Tot Protestaţi În Stradă Trimiteţi Nişte Mesaje Mai Deştepte! Arătaţi că gândiţi !
LUMEA ÎNTREAGĂ VA VEDEA ŞI VA APRECIA!
Urmarim si noi cu interes ce se intampla in tara si pe de-o parte ne bucura ca o parte din oameni s-au trezit si devin mai activi , insa pe de alta constatam cu tristete cat de adormiti sunt inca majoritatea. Nimeni nu merge mai departe de Basescu ca revolta si mesaj. Basescu pare capul tuturor rautatilor insa si el este un amarat de pion in piramida puterii. Ne revoltam impotriva unei zale din lantul din jurul gatului nostru (de vite la pascut dupa cum ne vad ei), uitand cine sunt adevaratii stapani care ne-au pus in lant. Nimeni nu striga impotriva FMI-ului, impotriva ocultei mondiale care dicteaza in tara asta totul şi doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale complet si definitiv pe tot Pamantul (BILDERBERG, COMISIA TRILATERALA, CFR, CLUBUL DE LA ROMASIONISTILOR ROTSCHILD SAU IEZUITILOR samd), nimeni nu se revolta impotriva familiei  Rotshchild si a altor mari bancheri de talie mondiala, gen Rockefeller, care practic detin toti banii lumii si care fac lumea să se învârtă şi ne afectează inclusiv pe toti. Corporatiile multinationale sunt deasupra guvernelor si nimeni nu se revolta impotriva lor, impotriva mariilor imperii multinationale care au bugete mai mari decat multe tari! Mariile companii energetice si din alte industrii strategice, din presa, banci,  dicteaza foarte mult mersul acestei tari. Ne doare la basca daca pica Basescu, Boc sau Udrea. Caci alti rechini sunt pregatiti sa le ia locul. Ne doare la basca de toate partidele din Romania oricare ar fi deoarece toate sunt sclavele UE si ocultei. Guvernantii nostrii romani sunt niste pacalici, niste pioni care sunt foarte usor de inlocuit, aflati foarte jos in piramida puterii (din poza de mai sus). Cerseala dupa un banut in plus (o faramitura de la masa unor bogati care au triliarde bani facuti din nimic) pentru un loc de munca (inregimentarea intr-un sistem bolnav, un soricel pe rotita, un sclav in plus) si majoritatea cererilor pe care le-am auzit sunau umilitor pentru conditia umana. Ei ne umilesc, ne calca in picioare si ne exploateaza ca pe niste vite, iar voi cereti mai mult fan, un staul mai curat si un stapan un pic mai bun, care sa va mulga mai tandru … cam asa suna multe dintre cererile voastre! Dar asta e parerea noastra. In esenta aceste proteste sunt pentruAFIRMAREA DEMNITATII! şi nu altceva. (cititi si Poporul suveran” ca sa aibe voie in tzarcuri, se lasa perchezitionat, legitimat si fotografiat! Scopul protestelor: afirmarea demnitatii !)
TOT SISTEMUL ESTE PUTRED! TREBUIE TAIAT RAUL DE LA RADACINA SI REGANDIT COMPLET TOTUL!
Dedicăm şi noi celor care ies în stradă şi jandarmilor şi forţelor de ordine următorul filmuleţ. Acest fragment din filmul Marele Dictator suprapus pe muzica din filmul Inception se potriveşte perfect zilelor noastre. Un discurs genial sustinut de o muzica pe masura. O potrivire perfecta!

VIDEO-Marele Dictator (Charlie Chaplin) fragment

De asemenea va amintim o poezie scrisa de Constantin Tanase in anii 40 (multumim Moderator777) care este la fel de actuala acum ca si atunci, semn ca istoria se repeta cam la fel, dupa aceleasi tipare inventate de oculti:
„Constantin Tănase, 
“Şi cu asta ce-am făcut?”
Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
   Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Constantin Tănase, născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti, în 1945. Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, deşi alte surse indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.
Constantin Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi)

Rău era cu “der, die, das”
Da-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie!
 

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.
Două zile mai târziu, marele actor era mort.”
Am tot vorbit de manifestaţii, de revoluţii pe acest blog (aici de exemplu) şi nu ne-am schimbat totuşi părerea. Suntem mai degraba de acord cu ce spuneau si cei din filmul Prosperă despre nonparticipare nonviolenta in sistem ca o modalitate mult mai eficace de a protesta (studiati cu atentie acel film si solutiile oferite de ei in film care sunt mult mult mai eficiente si potrivite pentru a face schimbari adevarate si masive in lumea asta). Revolutiile de genul celor care se intampla in Romania acum au sanse mici sa rezolve ceva.
Singura si adevarata revolutie este cea interioara, cunoasterea de sine, descoperirea adevaratei noastre identitati la nivel de experienta  (nu doar intelectual) si eliberarea din Matrix sau mai bine zis din identificarea noastra cu Matricea (care in esenta este de natura mentala si este formata din prejudecati, credinte, automatisme, frici, iar noi suntem profund identificati cu aceasta structura corp-minte, o structura atat individuala cat si colectiva). Revolutia exterioara reala nu este posibila fara oameni revolutionati in interior. Cele exterioare ar fi doar niste revolutii izvorate din reactii oarbe si din frică. Astfel de revolutii sunt foarte usor de manipulat, demontat, redirectionat, deturnat, sabotat. Este evident faptul ca tot ce se intampla in Romania este menit sa provoace razmerita, instabilitate, violenta, iar jandarmii provoaca violenta. Este stimultata violenta. Se doreste o stare de haos si instabilitate. Din acestea vor castiga tot ocultii. O varianta mai de dorit a unei revolutii exterioare este cea non-violenta complet, pe care a initiat-o Gandhi sau Martin Luther King Jr. .
Revolutiile adevarate vin de la Sine (la propriu si la figurat). Poate nu credeti, dar chiar si acum, suntem in mijlocul unei profunde revolutii, pe care unii simt să o demonstreze si pe strada. Incet incet, oamenii se trezesc. Însă adevărata revolutie, o revolutie pasiva, pasnica,  se desfasoara in interiorul multora dintre noi. Multi reunta incet incet la diversele dependente, sau intr-un fel sau altul se rup de Sistem, nu-l mai sustin ca inainte, nu mai pun „botul” la minciunile lui, iar cand vom atinge masa critica, Sistemul va colapsa de la Sine, mai devreme sau mai tarziu, daca schimbarea noastra interioara este una reala. Dar asta e parerea noastra …

REVEDEŢI FILMUL PROSPERĂ 
(THRIVE – What On Earth Will It Take)

http://vimeo.com/32744781

ACTUALIZARE:

Pe blogul MISA am gasit totusi o poza cu cineva care gandeste ca noi, in multime:
SINGURA SOLUTIE, PROPRIA EVOLUŢIE!  😉

Frunzariti ziarele, forumurile si blogurile apropiate de USL, priviti atent televiziunile mogulesti si veti vedea cum periodic se indeamna la revolta, la nesupunere, la revolutie. Parasirea Parlamentului de catre toti senatorii si deputatii opozitiei, provocarea de alegeri anticipate, iesitul in strada saptamanal pe diverse motive si categorii sociale sau profesionale sunt cateva dintre planurile USL pentru aceasta iarna.

Din nefericire pentru USL si din fericire pentru Romania, poporul nu se lasa scos in strada. ……..

Ceea ce veti citi in continuare, tine de capitolul “cum mintim poporul cu televizorul si webcam-ul”, patent Felix si daca n-ar fi tragic, ar fi chiar haios.

Politisti deghizati in anarhisti, demascati de catre demonstranti

…..Este vorba deci despre o modalitate prin care se creaza o criza de un anume tip pentru ca mai apoi sa se vina cu „solutia”. Dupa cum ati observat in documentar,cativa anarhisti produc devastari, nefiind deranjati de catre organele de ordine. Mai mult, la final pleaca in treaba lor. Dar efectele sunt maxime: declararea starii de urgenta, reprimarea brutala a manifestantilor pasnici, delimitatea unei vaste zone de siguranta pentru participantii intrunirii globaliste World Trade Organization (WTO) din 1999. Recunosteti scenariul Timisoara 1989? Doar ca acolo echipele de spargatori de vitrine nu erau ale lui Ceusescu ci ale celor ce doreau caderea regimului .
Aceasta modalitate de lucru ( de a crea o criza si apoi de a oferi “solutia” ) au folosit-o inclusiv nazistii in cazul incendierii Reichstag-ului …

“Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Citez din articolul:“Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Trei miliarde de euro: la această sumă se ridică averea Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai mare cult din România deţine peste 70.000 de hectare de pădure şi teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante şi ferme.

Realizatorii acestui film au obţinut aceste informaţii din surse, dată fiind lipsa de transparenţă a Bisericii Ortodoxe cu privire la bunurile pe care le deţine. Răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă cu banii strânşi din serviciile religioase, vânzarea de obiecte de cult, donaţiile şi subvenţiile de la stat?” nu a fost încă elucidat. Acest film documentar, intitulat „Cât de mare este averea Bisericii” şi difuzat în emisiunea Cu Ochii’n 4, la TVR, încearcă să risipească misterul din jurul averii impresionante a BOR.  (Sursa)

Vizionare online film documentar “Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Cititi va rog si:

Biserica si armata sunt cei mai mari tradatori,biserica autentica e cea descrisa in apocalipsa,ea nu a fost niciodata biserica oficiala,si cu atat mai putin nationala!

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

….Teodor Stanescu. Da, este calugar. A fost tortionar la Pitesti, s-a calugarit dupa 1990 si Parintele Iustin l-a trimis sa vietuiasca la Aiud“, imi spune parintele si ma cutremur. Caut pe internet numele si mi se confirma: Teodor Stanescu a fost unul dintre sefii-tortionari in Fenomenul de reeducare de la Pitesti. Unul dintre cei cruzi, calai, fara suflet si fara Dumnezeu…

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

“Freeman-omul liber”, precedentul: 11.01.2011 Anglia !

Intr-un articol anterior, am prezentat unul din cazurile in care o persoana din Canada, refuza sa mai recunoasca ca statul are “drepturi” asupra sa, ca persoana, si ca instrumentul prin care individul devine din “suveran”,  un “supus” al statului, este acceptul sau ca “persoana este identica cu numele atribuit de stat in actele emise de acesta.”…

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011


George Roncea – de la camasa verde la pelerina de „cavaler” maltez

Citez din articolul:George Roncea – de la camasa verde la pelerina de „cavaler” maltez

Mare e gradina de buruieni: “JURNALISTUL” George RONCEA LINGE SI PROPRIUL SCUIPAT PENTRU UN OS DE ROS! DE LA CAMASA VERDE NATIONALISTA, LA PELERINA SPIONAJULUI IEZUIT ACOPERIT DE ANTINATIONALISTII MALTEZI…

Coruptul “ziarist” George RONCEA – autointitulat „aparatorul neamului crestin” – dupa ce a scuipat, si el si VICTOR (mai “celebrul” sau frate infratit cu dracul) pe masoni si masonerie ani de zile, doar ca sa-si faca notorietate (ba au mai dus si-o campanie furibunda impotriva implantarii cip-urilor de care i-au acuzat atat pe masoni cat si pe cavalerii de Malta) – a lins unde a scuipat si… S-A FACUT MASON (maltez). In 28 octombrie 2010, licheaua care a vrajit pana si pe conducatorii Noii Drepte (luptand “cot la cot” cu acestia impotriva Ordinului de Malta), s-a “hirotonisit” de buna-voie in ritualurile sataniste si satanice, precum se observa, fara tagada, in imaginile alaturate.

Dar ceea ce este foarte grav il reprezinta faptul ca unul dintre “mentorii” langa care-l vedeti in fotografii, duce de ani de zile, contra-cost si din umbra, o campanie mediatica deliranta impotriva Presedintelui Romaniei.

Presedinte pe care, pana mai ieri, “vajnicii” purtatori de camasi verzi, Roncea & Roncea, chiraiau pe bloguri ca “il apara!”. Mare ti-e gradina, Doamne!…

Simona FICA, Tim RONIN

http://www.exploziv-news.ro/abc/790-vasta-e-gradina-de-buruieni-jurnalistul-george-roncea-linge-si-propriul-scuipat-pentru-un-os-de-ros-de-la-camasa-verde-nationalista-la-pelerina-spionajului-iezuit-acoperit-de-antinationalistii-maltezi.html

Cititi va rog si:

REEDUCAREA DELA AIUD-de Demostene ANDRONESCU

IV. DEMOLAREA IDOLILOR

…Ei dispuneau , în momentul declansarii nefastei lor actiuni, de o “arma secreta” despre care nici unul dintre noi nu stiam nimic. Reusisera în prealabil sa ne demoleze, fara ca noi sa o stim, idolii.
Procedeul nu era nou. Fusese întrebuintat cu succes si la Pitesti. Acolo, înainte de a începe reeducarea, au fost strânsi toti cei care erau considerati vârfuri ale studentimii, cei care aveau o oarecare autoritate (morala, intelectuala sau, pur si simplu, ierarhica) asupra acestora si transformati , în doar câteva luni de tortura continua, în adevarate epave omenesti, care executau mecanic tot ce li se poruncea. Li s-a pus apoi ciomagul în mâna si au fost dusi în mijlocul celor al caror idoli fusesera, pentru a-i reeduca..………..

….în usa si-a, facut apartitia, plin de el ca de obicei, însotit de statul sau major, colonelul Craciun. În mâna avea câteva foi de hârtie împaturite în asa fel încât parca voia sa atraga atentia asupra lor. Dupa ce ne-a ordonat sa ne asezam în banci , a privit câteva secunde peste capetele noastre si apoi a început sa recite, spre uluirea noastra, o poezie din Gyr. O recita corect , fara sa se poticneasca, cu intonatii potolite si fara emfaza. Se vedea cât de colo ca o învatase special pentru aceasta reprezentatie. Dupa ce a terminat, s-a uitat iarasi peste sala si a întrebat : “Ei, va place ? Frumoasa poezie, nu-i asa ? ” . Si pentru a întari acest lucru a reluat, de data aceasta mai componctios, ultima strofa :

“Nu esti înfrânt atunci când sângeri,
Nici daca ochii-n lacrimi ti-s.
Cele mai crâncene înfrângeri
Sunt renuntarile la vis”.

-”Ei, zise el uitându-se triumfator pe deasupra noastra, aflati ca badia Gyr a renuntat la vis” . N-a avut timp sa savureze efectul loviturii , pe care cu atâta dibacie o pregatise , ca dintr-un colt al salii tâsni ca un bumerang replica :
-”Deci, a fost înfrânt. Ce-i cu asta ? În lupta se mai si moare !” .
Colonelul Craciun a fost surprins de replica , a dat sa raspunda, dar dându-si seama ca s-ar putea sa iasa cu prestigiul stirbit dintr-o disputa cu temerarul interlocutor, pe care-l identificase, a renuntat. Uitându-se apoi din nou peste sala, pentru a gasi pe cineva caruia sa-i dea scrisoarea s-o citeasca, s-a oprit asupra fostului Secretar General al Centrului Studentesc din Bucuresti, Tanase Radulescu . Acesta fusese câtiva ani prizonier în Rusia si când s-a întors în tara, în 1955, a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica, pentru activitatea politica din trecut. Era un om integru, mare admirator al lui Gyr, pe care, de altfel, îl si cunostea personal ; si era socotit unul dintre cei mai înversunati “rezistenti” la reeducare. Fixându-l, colonelul Craciun îi spune : “Ce zici, Tase ? (avea o mare placere sa se adreseze detinutilor pe numele lor mic). Citesti tu scrisoarea ?” . Omul consimti si, vadit emotionat, apuca , cu degete tremurânde, foile de hârtie pe care le parcursese, dintr-o privire, nerabdator sa ajunga la semnatura. Dupa ce o examina cu atentie, conchise ca pentru sine : “Da, e semnatura lui Radu Gyr”. “Citeste !” îl îndeamna colonelul. Si , Tanase Radulescu începu cu glas tremurat lectura . Cum ne-am putut da seama mai târziu, dupa ce vom fi audiat si alte asemenea “autodemascari” , aceasta scrisoare – declaratie a lui Gyr era tipica. Reeducatorii impusesera anumite puncte care trebuiau tratate. Mai întâi trebuia prezentate câteva date de stare civila, apoi împrejurarile intrarii în viata politica (în cazul lui Gyr, în Miscarea Legionara), dupa care trebuia sa ponegresti, în cuvinte cât mai tari, trecutul si toate credintele tale anterioare si sa te desolidarizezi categoric de ele. Legionarii trebuia sa condamne memoria lui Corneliu Zelea Codreanu, taranistii sa înfiereze tradarea lui Maniu si Mihalache, liberalii sa defaimeze pe cei mai mari exploatatori ai tarii, familia Bratienilor , etc. Apoi, în cuvinte mestesugite, trebuia sa înalti osanale partidului comunist si sa elogiezi realizarile regimului împotriva caruia, ca un criminal ce ai fost, te-ai ridicat. În sfârsit, aceasta sinistra farsa care se chema “autodemascare” , trebuia sa se încheie cu un angajament prin care te legai fata de popor si de clasa muncitoare ca nu vei precupeti nimic. . .etc.. În scrisoarea lui Gyr, toate aceste puncte erau tratate metodic, vrând parca sa constituie un model pentru cei ce vor urma la rând. În tot timpul lecturii, în sala a fost o tacere mormântala. Eu însa auzeam cum pârâie grinzile de rezistenta ale unei cetati pe care o crezusem inexpugnabila.
Într-adevar , dupa citirea scrisorii lui Gyr, rândurile “rezistentilor” au început sa se rareasca . Si se vor rari în continuare, în zilele si în lunile urmatoare , pe masura ce vom asista în continuare la demolarea altor idoli.
În noaptea care a urmat, în singuratatea celulei, mi-au venit în minte cuvintele unui prieten. Ale lui sau culese de el din vreo carte :Sa nu-ti faci idoli din oameni în viata”…….

………Ca si în cazul caderilor , nici rezistentele nu au fost la fel. Unii au rezistat eroic, cu ostentatie, sfidând si înfruntând pe asupritori, cautând parca anume sa întretina între ei si acestia o permanenta relatie de adversitate care sa creeze acea tensiune spirituala care sa le mentina si sa le potenteze îndârjirea. Altii au rezistat discret, cu un soi de umilinta crestina, cautând sa explice reeducatorilor de ce nu au ei posibilitatea sufleteasca sa faca ceea ce li se cere. În sfârsit, o a treia categorie era cea a misticilor. Acestia, constienti fiind ca lupta în care erau si ei implicati transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninatate, fara sa cârteasca, asumându-si suferinta ca pe o datorie a vietii lor. Cei din primele doua categorii au rezistat sperând înca la o salvare în veac, pe când cei din ultima categorie rezistau pentru a se salva în eternitate.


EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine………………………………………………………….

………….povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta……………….

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

ANATEMA
februarie 3, 2011 la 7:56 pm | #46

Saccsiv si cei ca el sunt niste frustrati,niste oameni distrusi de patimi,curvari,betivi,etc.,ce au cazut intr-un delir mistico-religios,crezand ca au gasit ei calea spre mantuire.IN AFARA SFINTEI SCRIPTURI NU EXISTA MANTUIRE.Asta trebuie sa fie clar pentru toti.Astia sunt inselati de diavol ca ei urmeaza calea cea buna.Aiurea.Cei mai multi din ei nu stiu sa faca nimic,nici o meserie,nu au nici un rost in viata,si au ales aceasta evadare in lumea lor ezoterica.Sunt oameni ce nu pot iubi,ei au ajuns sa urasca oamenii.Fiindca se urasc pe ei insisi.Fiindca nu IL iubesc pe Domnul.Pe blogul lui Saccsiv cel putin dupa cum ati vazut si voi marea majoritate sunt oameni patimasi,fanatici,agenti acoperiti sau nu,securisti,puscariasi etc,ce te pot si ameninta la un moment dat.Asta este masa de manevra ce ii place diavolului,oamenii patimasi.Este foarte usor sa conduci un om patimas,ce se bazeaza pe instincte,aproape ca un animal,decat un om virtuos,ce are dreapta credinta si dreapta masura.Lucrurile trebuie calculate si evaluate in perspectiva,ca sa ai imaginea completa a situatiei,nu asa sub impulsul momentului.Tocmai de aceea ei nu pot gandi cu mintea lor si accepta ca altii sa gandeasca pentru ei,pentru ca ei nu dau doi bani pe Scriptura,ei sunt prea speriati si din cauza fricii vor face greseli.Pe asta se si bazeaza cei ce ii manipuleaza,pe teama lor de ce se va intampla.Daca ar fi citit scriptura,atunci le-ar fi fost teama doar de Domnul si ar fi ascultat de EL.Asa nu fac decat sa asculte de idoli precum Saccsiv.OMUL ASCULTA DOAR DE CEL CE II ESTE TEAMA.Sunt oameni pierduti,nu are sens sa pierdem timpul cu ei,doar Domnul ii mai poate salva daca le va deschide ochii la timp.Noi sa ne vedem de mantuirea noastra.Nu aruncati margaritare in gura porcilor.Scriptura spune ca va fi doar o mica turma,deci va dati seama ca cei mai multi oameni nu se vor mantui.Si nu uitati ca nimeni nu este profet in tara lui.

ANATEMA
ianuarie 13, 2011 la 12:37 pm | #26

Cand le-am spus ca nu sunt crestini si practica ezoterismul ne-au sarit toti in cap.Iata ca tot pe blogul lor apar tot felul de preoti si crestini care sustin ca uneori crima e justificata.Vedeti ce au ajuns sa creada,ca poti face crime ca sa il urmezi pe Domnul.Bineinteles vin cu niste argumente halucinante,ca trebuia sa apere dreapta credinta si pamanturile sfinte.Da,dar astfel l-au aparat pe diavol,nu pe Hristos.Unde a spus Hristos sau apostolii sa faci crime in numele credintei?Asta au facut ei?Din contra,ei s-au lasat sacrificati in numele credintei,cu toate ca puteau sa se opuna.Asta e dreapta credinta si iubirea adevarata.Astia sunt in stare sa va ucida fara nici o remuscare deoarece ei cred ca fac voia Domnului.Si apoi tot ei se supara cand le-am spus adevarul,isi cauta justificari,in loc sa fie sinceri.Ei stiu cand va veni antihristul,ce va face,cine se mantuieste si cine nu,cine e crestin si cine nu,cine pacatuieste si cine nu,cine spune adevarul si cine nu,cine e sfant si cine nu.Scuzati-ma putin,dar cine se cred acesti oameni sa judece ei pe altii?Judecatorii supremi?Am spus,eu nu ma feresc de polemica,dar vreau argumente serioase,ca asa poate sa zica si sa faca oricine orice,Romania e mai ceva ca America,unde orice smecher isi face el cate o biserica crestina bineinteles dupa cum ii tuna lui capul.Pana acum nimeni nu a demonstrat ca cei ce au facut cele 7 sinoade ecumenice aveau succesiune apostolica.De ce?Ati ghicit,pentru ca nici nu aveau.Credinta lor se bazeaza pe o minciuna,ei urmeaza cele 7 sinoade ecumenice nu scriptura,pe Hristos si apostoli.Cine sunt ei sa schimbe dogme si canoane biblice?Mai avem nevoie de ceva?Scriptura cuprinde revelatia completa.Atunci apostolii si sfintii aveau revelatii si puteri pentru ca erau oameni alesi de Domnul sa ii vesteasca Cuvantul si sa converteasca oamenii.Ultimul prooroc si sfant a fost apostolul Ioan ce a vestit apocalipsa.Odata ce revelatia s-a incheiat,oamenii nu mai aveau nevoie de semne si minuni,de prooroci ca sa creada,deoarece Cuvantul fusese revelat integral,de la Moise pana la Hristos si apostoli.Asta nu inseamna ca nu au mai existat sfinti sau biserica autentica,dar ele n-au fost cu spectacol si n-au fost asa de multi,deoarece crestinii au fost mereu o mica turma.Sfant este un om ce ajuta la pocairea sincera a altor frati de-ai lui,ce ii indeamna pe calea cea buna,nu cel ce face minuni si profetii,astia sunt niste hristosi mincinosi,niste vrajitori.Cand Biblia este Cuvantul revelat,ce altceva iti mai trebuie?Daca nu crezi in ea,atunci inseamna ca nu crezi in Hristos,crezi in oameni.Astia nu vor sa devina Dumnezei dupa har,ci Dumnezei dupa fiinta,vor sa fie mai presus de Domnul,cum a vrut si diavolul din cauza mandriei.Nu ii intereseaza ca smintesc oameni si vor trebui sa dea socoteala la Judecata,pentru ca sunt inconstienti ca si diavolul.Habar nu au ei cum se joaca diavolul cu tine,te intoarce pe toate partile,te duce din patima in patima si din erezie in erezie,te duce in mandrie sau frica ca sa asculti de el.Ei cred ca de diavol scapi asa,pac-pac.Ei nu vor sa duca o viata curata ca sa se mantuiasca si sa le fie bine.Ei vor sa aiba puteri sa faca minuni,sa stie viitorul,sa se vindece.Ei vor sa pacatuiasca dar sa nu suporte consecintele pacatului,fiecare vrea sa fie un zeu pe pamant si sa detina puterea absoluta.Vor sa umble la efect,nu la cauza.Adica vor sa fie de capul lor.Ei cica fac exorcizari.Pai si diavolii pot fi scosi cu alti diavoli,care e problema?Ei cred ca diavolii fug de nu stiu ce molifte ale nu stiu carui sfant ,apa sfintita si cruci.Diavolii fug de oamenii cu Duhul Sfant,nu de nu stiu ce ritualuri inventate de niste oameni.Vedeti cum sunt manipulati,daca nu cerceteaza scripturile?Ei se vor lupta cu antihristul pana cand vor ajunge sa se inchine primii lui.Diavolul e viclean si te duce intr-o logica pervertita incat sa crezi ca ai aflat adevarul si esti pe calea cea buna.Sunt atat de indoctrinati incat daca spune Saccsiv sau parintele Iustin sa sara in prapastie,ei o vor face,convinsi ca se vor mantui.Petru care era ucenic al lui Hristos s-a lepadat de EL de trei ori,Iuda care era ucenic al LUI L-a vandut iudeilor si s-a sinucis,iar noi ne credem mari crestini.Cine L-a rastignit pe Hristos?Tocmai preotii poporului ales,care L-au vazut si nu L-au recunoscut,cu toate ca scria in cartile lor ca va veni.Asa cum evreii nu L-au recunoscut pe Mesia,nici oamenii de azi nu IL vor recunoaste pe antihrist,cu toate ca scrie in Biblie despre el.Ei vorbesc de luatul crucii si urmarea lui Hristos,de jertfa,dar jertfa lor este cea a talharului cel nebun,ce nu s-a mantuit fiindca nu a vrut sa se pocaiasca.Mantuirea nu se face in nevointa si suferinta,nu asta e urmarea lui Hristos,ci in asumarea jertfei mantuirii.

Ordinul si “Perdeaua de Fum” – Important !

Islamul-religia Jihadului

Romani 13 ,verset biblic preferat de Hitler,a fost citată de către tirani de-a lungul istoriei. PANA CAND UN CRESTIN SE SUPUNE STAPANIRILOR? Si cand nu se mai supune, ce face?

Benjamin Creme, Maitreya si Maestrii Intelepciunii

VIDEO-Cultul Icoanelor Referinta Biblica si Istorica

Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

ObamaNet – Impunerea utilizarii de catre toti americanii a unui Card de Identitate pentru Internet emis de catre Guvern !

Citez din articolul:ObamaNet – Impunerea utilizarii de catre toti americanii a unui Card de Identitate pentru Internet emis de catre Guv

ern !

Washington Times avertizează cu privire la elaborarea de către consilierul Casei Albe în domeniul securităţii cibernetice şi Comerţ – Secretarul Gary Locke a unui proiect legislative denumit generic “ObamaNet”.

Proiectul, vizat a fi pus în aplicare sub mandatul preşedintelui Obama, va impune folosirea de către toți cetățenii americani a unei așa-numite ”cărți de identitate naţională pentru Internet”, fără de care nici un cetățean American nu se va mai putea conecta la internet.

Acest card va fi emis individual, fiecare utilizator urmând să primească un nume de utilizator și o parolă pentru autentificarea în rețeaua de internet.

Noua lege va schimba din temelii modul în care va fi posibilă folosirea internetului de către americani.

Guvernul va fi capabil să urmărească fiecare site web pe care americanii îl vizitează, supravegherea fiind detaliată până la nivelul în care se va putea afla fiecare tastă care a fost apăsată de la un terminal de calculator, de către utilizatorul conectat cu acest tip de card.

Mai multe ONG-uri americane, printre care și Asociația Familiilor Americane – prin vocea președintelui ei – Tim Wildmon, și-au manifestat fățiș îngrijorarea față de o astfel de măsură fără precedent, care aduce o atingere dreptul persoanei la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal.

În prezent, în spațiul virtual american are loc o activitate intensă de coordonare a unor eforturi pentru stoparea acestei noi legi, a cărei apariție ar duce la sfărșitul oricărei libertăți de liberă exprimare – prin intermediul internetului.

Întrucât inițiative similare sunt pregătite și în Europa (a se vedea legea Sarkozy – din Franța – privind internetul, sau proiectul de lege din Ungaria privind legea presei și limitarea accesului la internet – al securistului ”ziarist” Heltai Peter), ne putem aștepta ca în cel mai scurt timp ca o astfel de lege să fie impusă și la noi.

Propun să ne solidarizăm cu cei ce militează pentru libertatea internetului în SUA și să organizăm un miting de susținere a mișcării anti-”ObamaNet” chiar în fața ambasadei SUA din București. Persoanele interesate sunt rugate să ia legătura cu mine.

Contact: Mihai Rapcea – tel. 0727673376, mail: rapcea@gmail.com

Posted in Cauze Nationale

Cititi va rog si:

Freeman ! Omul liber !

BLOCAREA SITEurilor ANTISISTEM ajunge pe masa PARLAMENTULUI EUROPEAN

UE va renunta la toate CARDURILE CU BANDA MAGNETICA, inlocuidu-le cu cele CU CIP

Pentru cei care refuză cipul 666, Somark Innovations, a creat o cerneala electronica RFID

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

Citez din articolul:Ralph Edward Woodrow RELIGIA TAINICĂ A BABILONULUI Antică si modernă RELIGIA TAINICĂ A BABILONULUI este o relatare biblică şi istorică detaliată a modului, timpului şi locului în care pâgânismul antic a fost amestecat cu crestinismul, precum şi a motivaţiei care a stat la baza acestui amestec. Începând de la primele zile ale existenţei Babilonului şi de la legendele care i-au înconjurat pe Nimrod, Semiramida şi Tamuz, sunt urmărite anumite obiceiuri şi ritualuri în diferiteie lor evoluţii, furnizind astfel chei prin care se dezleagă „taina”! Apostolii au prezis că va veni o apostazie, şi dovada prezicerii lor este acum evidentă în istorie. Având asemenea dovezi în mână, toţi credincioşii adevăraţi ar trebui să caute ca niciodată înainte, simplitatea găsită în Cristos, şi să se lupte cu toată seriozitatea pentru acea credinţă de la început care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

CAPITOLUL UNU

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma RELIGIA TAINICĂ a Babilonului a fost descrisă în mod simbolic în ultima carte a Bibliei, ca o femeie „îmbrăcată în purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle, având în mână o cupă de aur, plină de urâciunile şi murdăria curviei ei; şi pe fruntea ei era scris un nume: O TAINĂ: BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ŞI URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI (Ap.17:l-6). Când Biblia foloseşte un limbaj simbolic, cuvântul „femeie” poate simboliza o biserică. Adevărata Biserică, de exemplu, este asemănată cu o mireasă, cu o fecioară curată, cu o femeie fără pată şi ireproşabilă (Ef.5:27; Ap.19:7,8). Aici, însă, într-un contrast izbitor, este zugrăvită o femeie necurată, o femeie mânjită, o curvă. Dacă este corect să aplicăm acest simbolism unui sistem bisericesc, este clar că el se poate referi doar la o biserică mânjită şi decăzută! Cu litere majuscule, Biblia o numeşte „TAINA BABILONULUI.
Când a scris Ioan cartea Apocalipsei, Babilonul – ca oraş şi imperiu – fusese deja distrus şi lăsat în ruine, după cum prevestiseră profeţii Vechiului Testament (Is.13:19-22; Ier.51:52). Însă conceptele şi obiceiurile religioase care şi-au avut originea în Babilon au continuat şi au fost bine reprezentate în multe din naţiunile lumii. Care a fost însă religia Babilonului antic? Cum a început totul? Ce semnificaţie are aceasta în era modernă? Cum se leagă toate acestea de ceea ce a scris Ioan în cartea Apocalipsei? Întorcând paginile timpului la perioada chiar de după potop, vedem că oamenii au început să migreze dinspre est: „şi s-a întâmplat, pe când călătoreau dinspre est, că au găsit o câmpie în ţara Şinear; şi au locuit acolo” (Gen.11:2). Aici a fost construită cetatea, oraşul Babilon, iar această ţară a devenit cunoscută sub numele de Babilonia sau mai târziu de Mesopotamia. Aici, râurile Eufrat şi Tigru acumulaseră bogate depozite de sol ce puteau produce recolte din belşug. Dar existau anumite probleme cu care se confruntau oamenii. În primul rând, ţinutul era năpădit de fiare sălbatice ce constituiau o ameninţare permanentă pentru siguranţa şi pacea locuitorilor (cf. Ex.23:29,30). Evident că oricine putea să ofere cu succes protecţie împotriva fiarelor sălbatice era primit cu urale de către oameni. În acest timp a apărut pe scenă un bărbat înalt, foarte voinic, cu numele de Nimrod. A devenit renumit ca un mare vânător de fiare sălbatice. Biblia ne spune: „Cuş l-a conceput pe Nimrod: el a început să fie puternic pe pământ. El a fost un vânător puternic înaintea Domnului: de aceea s-a zis: Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului” (Gen.10:8,9). După cât se pare, succesul lui Nimrod ca vânător puternic l-a făcut să devină renumit printre acei oameni primitivi. A devenit „un puternic” pe pământ – un conducător renumit în chestiunile sociale. Dobândind acest prestigiu, a născocit un mijloc de protecţie mai bun. În loc să se lupte permanent cu fiarele sălbatice, de ce să nu-i organizeze pe oameni în oraşe, pe care să le împrejmuiască cu ziduri de protecţie? Apoi, de ce să nu organizeze aceste oraşe întrun regat? Este evident că aceasta era gândirea lui Nimrod, deoarece Biblia ne spune că el a organizat un astfel de regat. „Şi începutul REGATULUI său era Babel şi Erec şi Acad şi Calne, în ţara Şinear” (Gen.l0:10). Regatul lui Nimrod este primul menţionat în Biblie. Chiar dacă s-ar putea spune că unele din progresele făcute de Nimrod au fost bune, totuşi Nimrod a fost un conducător nereligios. Numele de Nimrod vine de la marad, care înseamnă „el s-a răzvrătit”. Expresia „unul puternic înaintea Domnului” poate avea un sens ostil – cuvântul „înaintea” fiind uneori folosit cu sensul de „împotriva” Domnului. The Jewish Encyclopedia (Enciclopedia Ebraică) spune că Nimrod era „cel ce a făcut pe toţi oamenii să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu”.2 Cunoscutul istoric Josefus Flavius a scris: „Nimrod a fost cel care i-a aţâţat la un astfel de afront şi dispreţ la adresa lui Dumnezeu… El a mai transformat în mod treptat conducerea sa într-o tiranie, nevăzând alt mod de a-i îndepărta pe oameni de frica de Dumnezeu… mulţimile erau foarte pregătite să urmeze hotărârea lui Nimrod… şi au ridicat un turn, 2
necruţând munca istovitoare şi nici neglijând în vreo privinţă lucrarea: şi astfel, datorită mulţimii de braţe de muncă angajate în ea, s-a înălţat foarte mult… Locul pe care au ridicat turnul se numeşte acum Babilon”.3 Alexander Hislop a scris amănunţit despre modul în care religia babiloniană s-a dezvoltat în jurul tradiţiilor privitoare la Nimrod, soţia sa Semiramida (Semiramis) şi copilul ei Tamuz, bazându-şi concluziile pe informaţii ce ne-au parvenit prin istorie, prin legende şi mituri.4 După cum spun istoriile de demult, când a murit Nimrod, trupul său a fost tăiat în bucăţi, ars şi trimis în diferite ţinuturi. Practici similare sunt menţionate în Biblie (Jud.l9:29; 1.Sam.11:7). După moartea sa, care a fost foarte jelită de locuitorii Babilonului, soţia lui a pretins că el era acum zeul-soare. Mai târziu, când a dat naştere unui fiu, a pretins că fiul ei, pe nume Tamuz, era Nimrod, eroul lor renăscut. (Imaginea din pagina următoare arată modul în care a ajuns să fie reprezentat Tamuz în arta clasică). Mama lui Tamuz auzise probabil profeţia despre venirea lui Mesia, născut dintr-o femeie, deoarece acest adevăr era cunoscut din cele mai străvechi timpuri (Gen.3:15). Ea a pretins că fiul ei a fost conceput într-un mod supranatural şi că el era sămânţa promisă, „mântuitorul”. Cu toate acestea, în religia ce se dezvolta, oamenii nu s-au închinat numai înaintea copilului, ci şi înaintea mamei! O mare parte din închinarea babiloniană a fost transmisă prin simboluri misterioase era o religie „tainică, misterioasă”. Deoarece se credea că Nimrod era zeul-soare, se considera că focul este reprezentarea lui pământească. Aşadar, după cum vom vedea, în cinstea lui se aprindeau lumânări şi focuri ceremoniale. În alte forme, el a fost simbolizat prin imagini ale soarelui, peştelui, arborilor, stâlpilor şi animalelor. Peste secole, Pavel descria foarte potrivit direcţia pe care o urmau locuitorii Babilonului: „Când L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu… ci au devenit deşerţi în închipuirile lor, şi inima lor nebună s-a întunecat. Dându-se drept înţelepţi, au înnebunit, şi au schimbat gloria Dumnezeului nepieritor cu o Tamuz imagine făcută asemenea omului pieritor, şi păsărilor, şi patrupedelor, şi târâtoarelor… ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună, şi s-au închinat şi au slujit creaturii mai mult decât Creatorului… Din această cauză, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi ruşinoase” (Rom.1:21-26). Acest sistem de idolatrie s-a răspândit din Babilon spre naţiuni, căci din acest loc au fost împrăştiaţi oamenii pe faţa pământului (Gen.11:9). Plecând din Babilon, au luat cu ei închinarea adusă mamei şi copilului, împreună cu diverse simboluri misterioase. Herodot, călător prin întreaga lume şi istoricul antichităţii, a fost martor al prezenţei religiei tainice şi al ritualurilor ei în numeroase ţări şi menţionează modul în care Babilonul a fost sursa primară din care au provenit toate sistemele Tammuz idolatre. Bunsen spune că sistemul religios egiptean se trăgea din Asia şi din „imperiul primitiv din Babel”. În cunoscuta sa lucrare, Nineveh and its Remains (Ninive şi relicvele ei), Layard declară că avem mărturia unită a istoriei sacre şi profane, care spune că idolatria şi-a avut originea în ţinutul Babilonia – cel mai vechi sistem religios. Toţi aceşti istorici au fost citaţi de Hislop.5 Când Roma a devenit un imperiu mondial, este un fapt cunoscut că ea a asimilat în cadrul sistemului ei zeii şi religiile diferitelor ţări păgâne peste care guverna.6 Deoarece Babilonul a fost sursa păgânismului acestor ţări, putem înţelege faptul că religia timpurie a Romei păgâne n-a fost altceva decât închinarea babiloniană dezvoltată în diverse forme şi sub diferite nume în regiunile în care a ajuns. Ţinând seama de această realitate, constatăm că în vremea în care Roma guverna 3
lumea S-a născut, a trăit printre oameni, a murit şi a înviat adevăratul Mântuitor, Isus Cristos. El S-a înălţat la ceruri, a trimis Duhul sau Spiritul Sfânt, iar pe pământ a fost întemeiată biserica nou-testamentală. Ce zile glorioase! Trebuie doar să citim cartea Faptele Apostolilor pentru a vedea cât de mult a binecuvântat Dumnezeu pe poporul Său în zilele acelea. Mulţimi de oameni au fost adăugaţi Bisericii. Se făceau semne mari şi minuni în timp ce Dumnezeu îşi confirma Cuvântul prin semnele însoţitoare. Creştinismul, uns de Duhul Sfânt, s-a răspândit în lume ca focul într-o stepă. A înconjurat munţi şi a străbătut oceane. I-a făcut pe regi să tremure şi pe tirani să se teamă. S-a spus despre acei creştini din primul secol că au „întors lumea cu susul în jos”! – atât de puternic era mesajul şi spiritul lor (Fap.17:6).7 Nu după prea mult timp însă, oamenii au început să se pună pe ei înşişi ca „domni” peste poporul lui Dumnezeu în locul Duhului Sfânt. În loc să cucerească prin mijloace spirituale şi prin adevăr – ca în primele zile -, oamenii au început să le înlocuiască pe acestea cu ideile şi metodele lor. Încercări de contopire a păgânismului cu creştinismul s-au făcut chiar pe vremea când se scria Noul TestamentPavel menţiona că „taina fărădelegii” era deja la lucru;  a avertizat că va veni o „apostazie”, iar unii se vor „îndepărta de la credinţă, dând atenţie duhurilor amăgitoare şi învăţăturilor demonilor” doctrine-le înşelătoare ale păgânilor (2.Tes.2:3,7; l.Tim.4:2). Pe când scria Iuda cartea care îi poartă numele, era necesar ca el să-i îndemne pe oameni să „lupte cu seriozitate pentru credinţa care era dată sfinţilor „odată pentru totdeauna”, pentru că se furişaseră între ei unii oameni care încercau să aducă lucruri ce nu făceau parte din credinţa originară (Iuda 1:3,4). Creştinismul se confrunta cu păgânismul babilonian în diversele lui forme ce se statorniciseră în Imperiul Roman. Primii creştini au refuzat să aibă de a face cu obiceiurile şi convingerile lui. De aici au rezultat persecuţii intense. Mulţi creştini au fost acuzaţi pe nedrept, aruncaţi la lei, arşi pe rug, torturaţi şi martirizaţi în diferite moduri. Apoi au început să fie făcute schimbări mari. Împăratul Romei şi-a mărturisit convertirea la creştinism. Ordinele imperiale de încetare a persecuţiilor au străbătut imperiul. Episcopilor li s-au dat onoruri înalte. Biserica a început să primească recunoaştere şi putere din partea lumii. Dar pentru toate acestea trebuia să se plătească un mare preţ! S-au făcut multe compromisuri cu păgânismul. În loc ca biserica să fie separată de lume, a devenit parte a acestui sistem lumesc. Împăratul acordând favoruri, a cerut să i se dea un loc de conducere în biserică, deoarece în păgânism se credea că împăraţii sunt zei. Din acest moment, s-a făcut pe scară mare un amestec de păgânism cu creştinism, în special în Roma. Credem că paginile ce urmează dovedesc faptul că tocmai acest amestec e cel care a produs acel sistem cunoscut astăzi ca biserica Romano-catolică. Nu ne îndoim de faptul că sunt mulţi catolici serioşi, sinceri şi devotaţi. Nu este intenţia noastră să nu luăm în serios sau să ridiculizăm pe cineva cu ale cărui convingeri nu suntem aici de acord. În schimb, sperăm ca această carte să-i inspire pe toţi oamenii – indiferent de apartenenţa lor religioasă – să părăsească învăţăturile şi concepţiile babiloniene şi să caute o reîntoarcere la credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Cititi va rog si:

EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine………………………………………………………….

………….povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta……………….

Ordinul si “Perdeaua de Fum” – Important !

Islamul-religia Jihadului

Romani 13 ,verset biblic preferat de Hitler,a fost citată de către tirani de-a lungul istoriei. PANA CAND UN CRESTIN SE SUPUNE STAPANIRILOR? Si cand nu se mai supune, ce face?

Benjamin Creme, Maitreya si Maestrii Intelepciunii

VIDEO-Cultul Icoanelor Referinta Biblica si Istorica

Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

Citez din articolul:MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

DOMNUL IISUS VREA SĂ VINĂ ÎN INIMA TA
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)


Întotdeauna am avut o convingere fermă că adevăratul creştin trebuie să respingă superstiţiile. Din nefericire, poporul român face o confuzie gravă între ceea ce se numeşte CREDINŢĂ şi ceea ce se numeşte superstiţie. Observăm cu durere că românii pun un accent deosebit pe tot felul de poveşti legate de ziua de 13 sau de pisica neagră, dar dacă-i dai românului o Biblie să se-apuce s-o citească, se va uita strâmb la ea deşi este vorba de cartea noastră de căpătâi. Probabil că mulţi români au o Biblie în casă, dar nu le foloseşte la nimic pentru că zace undeva pe raftul bibliotecii şi se-aşterne praful pe ea fără să fie citită şi aplicată în viaţa de zi cu zi. Dacă oamenii ar citi măcar Noul Testament, viaţa lor ar putea fi transformată radical. Românii rămân departe de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi atunci când Sfânta Scriptură nu este citită şi însuşită, apar şi consecinţe foarte grave în planul relaţiei omului cu Dumnezeu şi implicit al felului de vieţuire zilnică.
Una din consecinţele grave ale necitirii Bibliei şi ale neprimirii mesajului curat al Sfintei Evanghelii este ÎNLOCUIREA CREDINŢEI CU SUPERSTIŢIA

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU - O SABIE CU DOUĂ TĂIŞURI

Poporul român are o predispoziţie către superstiţie în detrimentul credinţei sincere şi reale în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că unele porniri idolatre şi păgâne ale românilor îşi au originea încă de pe vremea dacilor, ştiut fiind faptul că dacii se închinau la tot felul de zeităţi şi credeau în tot felul de superstiţii. Oamenii Romei aveau o judecată rece, erau raţionali, iar acei soldaţi romani creştini care au intrat în contact cu populaţia autohtonă dacică, aveau o gândire corectă, respectiv o credinţă într-un singur Dumnezeu, nu în şapte mii de zeităţi.
Poporul român se laudă cu faptul că este creştin de 2000 de ani, dar comportamentul şi atitudinea românilor trădează faptul că NU SE CUNOAŞTE BIBLIA şi că OAMENII NU PRIMESC MESAJUL SIMPLU ŞI CURAT AL SFINTEI EVANGHELII

Un exemplu concludent este CULTUL VENERĂRII MOAŞTELOR un ritual NEBIBLIC care ţine mai mult de grotesc şi mai ales de superstiţie, neavând nimic în comun cu credinţa care duce la mântuire.
Din nenorocire, acest fenomen antibiblic şi anticreştin a prins la acei oameni care sunt călăuziţi de un spirit de turmă, nicidecum de Sfântul Duh.
Am stat şi m-am gândit ce anume ar putea determina această „agonie şi extaz” pe care o vedem în Dealul Mitropoliei (şi nu numai acolo) în anumite momente ale anului ?!? Oare credinţa să fie de vină ?!? Nu cumva superstiţia ??? Nu cumva am început şi noi românii să punem preţ pe lucrurile idolatre şi păgâneşti ale acestei lumi ? Nu cumva am început şi noi românii să credem în amulete şi talismane, în cruciuliţe, iconiţe şi alte lucruri făcute de mâna omului ?!? Nu cumva am început să credem în lucruri “aducătoare de noroc” ??? Nu cumva aşa se explică şi idolatrizarea acestor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni ?!? Dacă punem mâna pe ele sau le sărutăm, vom avea noroc, nu-i aşa ??? O să câştigăm la loto, corect ?!? Dar oare ce este norocul ?!? Creştinul adevărat crede în “noroc” sau crede în Dumnezeu ?!? Creştinii noştri de 2000 de ani cred în noroc ??? Nu cred în Dumnezeu ?!? Foarte interesant ! Eu cred cu tărie că există o diferenţă foarte mare între a crede în noroc şi A CREDE ÎN DUMNEZEU sunteţi de acord cu mine ???

Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că NU TREBUIE SĂ VEZI NEAPĂRAT SAU SĂ ATINGI CEVA PENTRU A PUTEA CREDE !
Definiţia credinţei este redată foarte clar în EVREI 11:1 şi vă rog să citiţi cu cea mai mare atenţie ce ne învaţă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu :

“Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea LUCRURILOR CELOR NEVĂZUTE” (Evrei 11:1 – Biblia Ortodoxă)

„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre LUCRURILE CARE NU SE VĂD” (Evrei 11:1 – Biblia Cornilescu)

Păi atunci, oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, am şi eu câteva întrebări :

DE CE ESTE NEVOIE SĂ VEDEM NEAPĂRAT CEVA CA SĂ CREDEM ? AVEM NEVOIE SĂ VEDEM VREO ICOANĂ CARE PLÂNGE ?!? AVEM NEVOIE SĂ NE CĂLCĂM ÎN PICIOARE CA SĂ ATINGEM SAU SĂ PUPĂM NIŞTE OASE ALE UNOR MORŢI CARE “MIROS FRUMOS” ???
NU CUMVA AVEM NEVOIE SĂ TRĂIM PRIN CREDINŢĂ ŞI NU PRIN VEDERE ?!? NU CUMVA TREBUIE SĂ NE BAZĂM PE CUVÂNTUL SFÂNT (BIBLIA) ŞI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU PRIN INTERMEDIUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ??? NU CUMVA ESTE SUFICIENTĂ CREDINŢA ÎN JERTFA DE LA CRUCE PRIN CARE PUTEM PRIMI IERTAREA ?!?

Dacă veţi vedea materialele video de mai jos, VĂ VEŢI ÎNGROZI pur şi simplu ! Eu sunt ŞOCAT când văd unde a ajuns acest popor şi cât de mult s-a îndepărtat de Dumnezeu ! Nu cumva România se prăbuşeşte în iraţional ?!? Nu cumva România se întoarce în Evul Mediu ?!?
Ce frumos ar fi ca în loc să se calce în picioare şi să se jignească, românii noştri să înceapă să citească Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu şi să înceapă să trăiască o viaţă de rugăciune şi de ascultare de Hristos !

CLICK PE LINKURILE DE MAI JOS CA SĂ VEZI CE ÎNSEAMNĂ OMUL FĂRĂ HRISTOS ŞI FĂRĂ DUMNEZEU, ORBIREA ŞI ÎNTUNERICUL SPIRITUAL, SUPERSTIŢIA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ MOARTĂ CARE SFIDEAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI NU SCHIMBĂ CU NIMIC INIMA ŞI VIAŢA OMULUI !!!

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/bnj6ZfV5VUoAHQmul09Za/wC4Ap3R3m/m2FyiIyVqIs=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/zW5Vf3Z6uvPnMTGfnXCKrjJm6Sm5a/ZL3/J74EB/S50=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/k3hVcxUosibdzFQOt9HeOGVe4E2aCjhryyHy5dpqy8M=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/ms7jXRZyEmbQAaUDFVu+PIc1HyP20YruTf6G9rJ4UUk=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/21p5WM9inoy2FwzMJZst7ni68Rwp85aYV+hgLSXF3vw=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/w8k/6jb2rSISctnEUOMi3SBSTwbHA4L/BnnXgYO3OOY=

FAZĂ DE INFARCT !!! TARE DE TOT !!! “CREDINCIOŞII” AU FOST ÎNCUIAŢI DE JANDARMI ÎN MITROPOLIE !!! INSTALAŢIA DE SONORIZARE A LUAT-O RAZNA !!!

CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DACĂ AR VEDEA IMAGINILE DE MAI SUS ???

OARE CÂND VOM DESCHIDE OCHII ?!?
OARE CÂND VOM ÎNŢELEGE CĂ DUMNEZEU VREA ALTCEVA DE LA NOI ??? CÂND NE VOM ÎNTOARCE CU ADEVĂRAT LA DOMNUL ?

NU UITA NICIODATĂ CĂ ÎNCHINAREA LA MORŢI SAU VENERAREA LOR SUNT REMINISCENŢE ALE RELIGIILOR PĂGÂNE ! LUPTĂ CU TOATĂ FIINŢA TA ÎMPOTRIVA ACESTOR EREZII NIMICITOARE !

NU UITA NICIODATĂ CE SPUNE BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !

“Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi S-AU ÎNCHINAT ŞI AU SLUJIT FĂPTURII, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1:25 – Biblia Ortodoxă)

“Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi AU SLUJIT ŞI S-AU ÎNCHINAT FĂPTURII în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25 – Biblia Cornilescu)

« Tot cel ce se va atinge în câmp de cel ucis cu sabia sau de mort sau de os de om sau de mormânt va fi necurat şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Ortodoxă)

« Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Cornilescu)

« Şi a zis Agheu: “Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?” Şi au răspuns preoţii şi au zis: “SE SPURCĂ !” » (Agheu 2:13 – Biblia Ortodoxă)

« Şi a zis Hagai : “Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare ? Preoţii au răspuns: “VOR FI SPURCATE” » (Hagai 2:13 – Biblia Cornilescu)

« Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă SUNT PLINE DE OASE DE MORŢI ŞI DE TOATĂ NECURĂŢIA » (Matei 23:27 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru SUNT PLINE DE OASELE MORŢILOR ŞI DE ORICE FEL DE NECURĂŢIE » (Matei 23:27 – Biblia Cornilescu)

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că SUNTEŢI CA MORMINTELE ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. (Luca 11:44 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi SUNTEŢI CA MORMINTELE care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie. » (Luca 11:44 – Biblia Cornilescu )

« Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: “Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!” » (Ieşirea 13:19 – Biblia Ortodoxă)

« “Moise a luat cu el oasele lui Iosif căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” » (Exodul 13:19 – Biblia Cornilescu)

OASELE LUI IOSIF N-AU AJUNS NICIODATĂ SĂ FIE OBIECT DE CULT, CI AU FOST ÎNMORMÂNTATE AŞA CUM SE CUVINE :

”Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, LE-AU ÎNGROPAT ÎN SICHEM în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif. (Iosua 24 :32 – Biblia Ortodoxă )

« Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, AU FOST ÎNGROPATE LA SIHEM în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. (Iosua 24:32 – Biblia Cornilescu ) »

« Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale. (4 Regi 13:21 – Biblia Ortodoxă) »

« Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
Şi pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13:21 – Biblia Cornilescu) »

ATENŢIE ! ÎN VERSETUL DE MAI SUS (INVOCAT DE BISERICA ORTODOXĂ) NU SE SPUNE CĂ CINEVA AR FI SCOS OASELE LUI ELISEI PENTRU A PUTEA FI FOLOSITE ULTERIOR PENTRU CINSTIRE SAU VINDECARE !
MARE ATENŢIE SĂ NU CĂDEM ÎN EREZIA ORTODOXĂ !

UN GRAV ACT DE IDOLATRIE ŞI PĂGÂNISM - ÎNCHINAREA LA MOAŞTE

NU AVEM VOIE SĂ VENERĂM MORŢII ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM LA MOAŞTE PENTRU CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE SPUNE CLAR :

« Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte » (Ioan 4:23 – Biblia Ortodoxă)

« Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.» (Ioan 4:23 – Biblia Cornilescu)

« Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi NUMAI LUI Unuia să-I slujeşti” » (Luca 4:8 – Biblia Ortodoxă)

« Iisus i-a zis: “Înapoia Mea, Satano! Este scris: Sã te închini Domnului, Dumnezeului tãu și NUMAI LUI sã-I slujești.” » (Luca 4:8 – Biblia Cornilescu)

« Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi ÎNCHINĂTORI LA IDOLI şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21:8 – Biblia Ortodoxă) »

« Dar cât despre fricoși, necredincioşi, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, ÎNCHINÃTORII LA IDOLI și toți mincinoșii, partea lor este in iazul, care arde cu foc și cu pucioasã, adicã moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8 – Biblia Cornilescu) »

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/59759/Mircea-Badea-Religia-ca-superstitie-in-Romania-este-o-religie-in-sine/

Quantcast

CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “MOAŞTELE DE SERVICIU” (AUTOR : GHIŢĂ MOCAN) :

Toamna se numără… pelerinajele. La Iaşi, dar şi la Bucureşti, mii de români se pun în mişcare, cheltuind resurse de tot felul. Zeci de ore de aşteptare, nervi întinşi la maximum, nădejdi amânate şi o atingere fugară. Pictat în tuşe nervoase, tabloul devoţiunii noastre mioritice îţi atrage privirile. Răsfoieşti ziarele, asculţi la radio sau priveşti la televizor, iar concluzia este aceeaşi: pioşenia multor semeni iese din matcă.

Portalul http://www.crestinortodox.ro ne vine în ajutor. Bănuind inadecvarea noastră teologică, adepţii venerării moaştelor ne înghesuie argumente care se vor a fi zdrobitoare. Să fim cu luare aminte, aşadar, la poveţele d-lui Dumitru Popescu (http://www.crestinortodox.ro/viata-de-apoi/69169-cinstirea-sfintelor-moaste). Demersul începe cu Sfânta Scriptură, iar autorul invocă argumentul clasic: învierea mortului aruncat peste oasele lui Elisei. Urmează apoi explicarea caracterului excepţional al cadavrelor celor declaraţi sfinţi. Adică, datorită puterii dumnezeieşti, oasele acestora se menţin în stare de incoruptibilitate, ceea ce înseamnă că au parte de o soartă postumă privilegiată. Încă ceva: sufletul lor şi Duhul Sfânt continuă să rămână în legătură cu trupurile lor lipsite de viaţă. În fine, moaştele sunt o prefigurare a trupurilor de slavă de care credincioşii vor avea parte după înviere. Aflându-se într-o stare pronunţată de îndumnezeire, moaştele mediază între credincios şi Dumnezeu prin personalitatea sfântului reprezentat.

Fără a fi maliţios, îngăduiţi-mi câteva aprecieri.
În primul rând, alăturarea unei minuni vechitestamentare ce s-a produs în mod providenţial cu atingerea unei racle este eronată sub aspect hermeneutic
(A SE REŢINE FAPTUL CĂ mortul cade peste oasele profetului, nu oasele sunt puse peste mort)
În al doilea rând, premisa unei coabitări postume a sufletului cu corpul aduce atingere doctrinei despre moarte aşa cum o găsim cu precădere la Sfântul Apostol Pavel. Dacă mai susţinem şi o acţiune excepţională a Duhului asupra cadavrului, atunci eroarea dogmatică este şi mai primejdioasă.
În al treilea rând, analogia între moaşte şi trupurile proslăvite prin Înviere este dincolo de orice imaginaţie. Dacă învierea trupului este lucrarea directă a Mântuitorului, dacă noua entitate va fi de natură divină, cum am putea găsi un corespondent într-un pumn de oase prezervate grijuliu ?!? Dacă Învierea lui Hristos este pusă la îndoială la nivel global, trebuia să o răstălmăcim cumva şi pe a urmaşilor Lui. Ruşinos totuşi !

Închei dezolat şi precaut. Nu cred în judecăţi fariseice şi în aruncatul cu piatra. Totuşi, umblarea personală cu Dumnezeu nu are nevoie de elemente de genul acesta. Prin natura Lui, Dumnezeu este intangibil, iar noi nu ni-L putem apropia prin surogate. Iar dacă mai vine vorba de compromiterea demersului teologic, nu mai am nimic de spus. Este trist şi revoltător. Fără discernământ, până şi teologhisirea poate deveni o sminteală pentru mulţi. Să fim atenţi !

Sursa de unde am preluat acest material se află AICI

CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “ROMÂNII S-AU CĂLCAT ÎN PICIOARE LA CREDINŢA FAST-FOOD” (AUTOR : DANIEL BEFU DE LA COTIDIANUL ON-LINE “GÂNDUL”) :

De la înălţimea scaunului său amplasat lângă cel al doamnei Maria pe scena VIP-urilor, preşedintele Băsescu tresare la răstimpuri, ori de câte ori mulţimea de pelerini se calcă în picioare, lansând vaiete de durere în văzduh. Mai puţin cucernic, premierul Tăriceanu trage cu limuzina pe Dealul Mitropoliei aproape de spartul slujbei, intrând pe lângă rând în Catedrala proaspăt resfinţită.
Pupă rapid icoanele şi iese pe altă uşă decât muritorii de rând, mai ales că aceasta dă fix în podiumul pe care-s cocoţaţi preşedintele şi membri marcanţi ai PD. Nu vrea să deranjeze slujba.

În gloata pestriţă de pelerini convieţuiesc măicuţe cuvioase care urcă Dealul Patriarhei de 15 ore în pas de melc şi „creştini deştepţi“, huiduiţi de mulţime, care-şi pun buzele pe moaşte în timp record:
15 minute. Sacoşa martor lăsată la coadă în epoca de aur s-a metamorfozat, pelerinii grăbiţi inventând sacoşa-copil. Cine nu are, poate să împrumute: câteva mămici îşi închiriază copilaşii persoanelor grăbite, trecându-i din mână în mână, apoi părinţii de împrumut apar brusc lângă gard implorând jandarmii să-i lase să treacă că le chiţăie pruncul în braţe de-atâta aşteptat:
„Şefu’, lasă-mă să intru şi eu cu ăsta că e bolnav“.

Jandarmii cu frică de cele Sfinte fac o mică deschizătură în gard, lăsând-o să plonjeze fix în faţa raclelor cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Cuviosului Apostol Pavel. Brusc, prin găurile de la gard se strecoară alte zece mame cu copii la sân. După ce mulţimea îi răstoarnă căruţul multiloc, un tătic revoltat dărâmă gardul: „Eee! Gata, m-am enervat. Da’ pe ele cum le laşi? Eu am tripleţi”. Ura mulţimii frustrate de valul de băgăcioşi se revarsă asupra unei nenorocite, care după ce a stat la coadă o jumate de zi e trimisă la poalele dealului s-o ia de la capăt cu aşteptatul:
„Eu am stat la rând şi i s-a făcut rău mamei mele şi a trebuit să mă întorc înapoi. Probabil că oamenii nu ştiu că am fost la rând”.

O muiere din mulţime răcneşte: „ Aţi fost în faţă, de ce-aţi plecat?
Şi eu aş vrea să mă duc la toaletă dar nu pot”. Alta: „Să stai la rând, că noi suntem de la ora opt de-aseară aicea. Dacă v-aţi sculat de la patru rândul vă e mai în spate”. Voci cârâie de peste tot: „Minte, nu-i adevărat, minte! Femeie mincinoasă. Vai de capul tău”. O profesoară de română din Capitală dă în clocot: „Jandarmii au fost foarte obraznici cu oamenii. Numai că nu ni s-a spus cireadă de vite, dar ni s-a dat de înţeles. Jandarmii nu ştiu de cine au fost dirijaţi, dar a fost organizarea cea mai proastă. Am 48 de ani şi am fost la multe pelerinaje, dar aşa ceva n-am văzut niciodată. Azi noapte veneau autocarele cu călugări, copii din alte judeţe sau maşini de deputaţi şi intrau peste rând, iar eu am aşteptat 15 ore să ating moaştele”.

„Hai, pupaţi şi gata!“

După moaşte credincioşii se aşază la o nouă coadă ca să pătrundă în altar şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Înăuntru, două camere video rotative ca doi ochi de roboţel, străjuiesc altarul de-o parte şi de alta. Pelerinii fac un turbo-tur de treizeci de secunde prin locul preasfânt înconjurând o machetă aurită a Catedralei, zoriţi de popi: „ Haideţi domnu’ o dată. O singură dată v-am spus s-o pupaţi. Hai, sărutaţi şi gata. Nu mai sărutaţi Sfânta Cruce şi ieşiti pe ieşire. Hai, pe-aici, pe-aici”. Afară, la butoaie, două fetiţe de 13 şi 14 ani au fost puse de mama lor să le umple doritorilor sticle cu apă sfinţită peste rând: „În jumate de oră am făcut 170.000. Ne luăm pizza cu ei”.

Scaunul lui Băsescu

La finalul slujbei scena e luată cu asalt de credincioşii care se îngrămădesc să-şi odihnească oasele pe scaunele pe care-au şezut timp de o oră jumate preşedintele şi doamna sa, Vadim, Blaga, Chiliman, Piedone şi Videanu: „Vaai, pentru o oră sunt preşedinte!” a izbucnit o cucoană, când un străjer cu barbă lungă şi patrafir, enervat de tropăiala de pe podium a turmei de credincioşi, a tăbărât pe ei: „Daţi poporul jos de pe scenă. N-aveţi nici cel mai elementar bun simţ. Niciodată n-am văzut aşa ceva aici. La ora şase e slujbă iarăşi. Ce faceţi aicea? Distrugeţi totul? Şi mochete şi astea, dumneavoastră nu vă daţi seama cât costă astea? Femeia îl întrerupe: „Dar s-a stat pe scaun, nu s-a făcut nimic”. Mânios: „Jos cu tine, pentru că nu eşti civilizată. Hai, jos, jos”. „Cum părinte, dumneata nu eşti preot? Nu-i frumos să pui mâna pe mine că n-am pus mâna pe nimeni, da?”.

O cucernică atrage atenţia unui jandarm: „Domnu’, domnu’, au început să fure florile din coş”. „Lasă-le, dacă-i tembelă lumea”, zice jandarmul, după care se îndreaptă spre hoaţe şi urlă la ele: „Mâncaţi flori, dacă asta ştiţi”. O băbuţă cocoţată sus priveşte peste marea de credincioşi şi văzând racla la 50 de metri distanţă, începe să se închine ţipând: „Uite pe Sfântul. Iuli, se vede Sfântul. Urcă aici. Vezi să nu cazi. Ţineţi-o şi pe ea vă rog frumos”. Altă bătrână se luptă cu un jandarm care o împinge pe scări în timp ce ea vrea să se apropie de altarul de pe scenă ca să ia Sfânta Împărtăşanie: „Vreau să mă împărtăşesc”. „Gata jos, hai vreţi să vorbesc şi urât?”. Până la urmă măicuţa îl înmoaie: „ Lasă-mă, mamă, la Dumnezeu”.

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt

ARTICOLUL DE MAI SUS POATE FI CITIT AICI
PE COTIDIANUL “GÂNDUL”

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

Cititi va rog si:EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine………………………………………………………….

………….povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta……………….

Saccsiv si gasca lui sunt suparati si probabil invidiosi pe vrajitoare,ca li se legalizeaza ocupatiile oculte.Pai si vrajitoarele au cruci si icoane,si ele “lucreaza” cu Hristos.Am mai auzit acest termen la un preot ortodox,auzi la ei-”lucreaza” cu Hristos.Dar ce este mai Hristos,e jucaria voastra?Adica Hristos trebuie sa asculte de ei,nu ei trebuie sa asculte de Hristos.Niste satanisti ce fac blasfemie si batjocoresc pe Mantuitor.Asta e termen vrajitoresc.Erau foarte scandalizati cand l-au acuzat pe parintele Argatu si Arsenie Boca de practici neortodoxe.Ei au confirmat in cartile lor ca practicau ezoterismul,practic i-au dat de gol pe acesti asa-zisi crestini.Astia habar nu au ce cult practica.Acum incearca sa se spele pe maini de acesti parinti,ca sa nu-si dea seama oamenii cine sunt de fapt.Ortodoxia nu este dreapta credinta,este cea mai periculoasa,ei nu ii urmeaza pe apostoli,ci ii combat.Ei nu cred in Hristos si nici in invatatura apostolica,ei cred in propriile dogme si canoane stabilite de asa-zisi sfinti pe care ei ii venereaza ca pe niste zei.


Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?