Antonie Iorgovan – Adevarul despre masonerie

Iata ce putem citi in articolul Misterioasa moarte a senatorului Iorgovan din octombrie 2007:

Senatorul PSD Antonie Iorgovan a murit in urma unui cancer galopant, care l-a transformat, intr-un an, dintr-un om solid si binefacut, intr-o stafie. Decesul senatorului Antonie Iorgovan s-a produs saptamana trecuta, joi dimineata, la o clinica din Viena, in urma unui stop cardio-respirator, pe fondul unui cancer de pancreas. Iorgovan a parasit pe 29 septembrie Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti, pentru a pleca la o clinica din Austria, la cererea sa. Imediat dupa anuntul mortii sale, colegii din PSD s-au intrecut in a varsa lacrimi de crocodil, deplangand ipocrit disparitia acestuia. Nimeni insa nu a suflat o vorbulita despre adevaratele motive ale mortii acestuia, iar presa s-a abtinut de la comentarii, desi chiar Iorgovan isi anuntase, inca din luna martie a acestui an, suspiciunile cu privire la terminarea sa prin iradiere. Desi afirmatiile sale sunt publice, autoritatile au manifestat o inertie totala. Tocmai aceasta atitudine ne-a determinat sa trecem in revista datele culese si puse la dispozitia opiniei publice de jurnalistii de la Civic Media, care trec in revista opinii si luari de pozitie ale senatorului Iorgavan care i-ar fi putut aduce razbunarea unor grupuri suficient de puternice si determinate incat sa-i doreasca moartea acestuia. Supozitia lui Iorgovan privind moartea sa prin iradiere are un temei serios, altfel acesta, cunoscut drept un jurist ponderat si foarte atent cu sensul cuvintelor, nu si-ar fi permis sa lanseze o asemenea acuzatie grava. Cel mai important moment recent al carierei lui Iorgovan a fost cel in care s-a luat de gat cu gruparea lui Adrian Nastase, deschis si foarte dur, in martie 2006. Practic, din acest punct al vietii sale, Iorgovan a devenit o tinta vie.
PSD, o gasca de homosexuali, masoni si infractori
Declaratia sa publica de la care i s-a tras moartea civila – intr-o prima faza, a fost ca Nastase isi alegea colaboratorii pe criterii de infractionalitate, masonerie si homosexualitate. Iorgovan si-a sustinut punctele de vedere intr-o conferinta de presa, in primavara anului 2006. Afirmatia lui Iorgovan a fost transanta: Demisia lui Nastase ar fi trebuit sa se produca mai de mult. Criteriul de apartenenta la aceasta gasca a fost in primul rand homosexualitatea, in al doilea rand – masoneria si in ultimul rand – infractionalitatea. Gasca patatilor, asa cum ii spun eu, ar fi bine sa-si pregateasca glontul pe teava, ca numai asa ma vor putea opri. Ar trebui sa-si anunte killerii ca, de acum incolo, va fi care pe care, a conchis Iorgovan. Au sarit in sus toti cei vizati: Eugen Bejinariu, Gabriel Oprea, Dan Matei Agathon, Marian Oprisan, Serban Mihailescu. Liga Pro Europa l-a reclamat la Consiliul pentru Combarea Discriminarii. Iorgovan a fost fortat sa demisioneze din functia de secretar al Senatului, iar organizatia PSD din Caras-Severin l-a exclus pentru grave prejudicii de imagine. Cu aceeasi ocazie, publicatia 22, a GDS-ului, o subsidiara a gruparii neocominterniste a lui Soros, l-a acuzat ca a indus tensiune in raporturile cu comunitatea maghiara, deoarece a inscris in Constitutie caracterul de stat national, asezandu-i un fel de ferpar la capatai, sa stie toata lumea care contra care a fost…

“Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Citez din articolul:“Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Trei miliarde de euro: la această sumă se ridică averea Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai mare cult din România deţine peste 70.000 de hectare de pădure şi teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante şi ferme.

Realizatorii acestui film au obţinut aceste informaţii din surse, dată fiind lipsa de transparenţă a Bisericii Ortodoxe cu privire la bunurile pe care le deţine. Răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă cu banii strânşi din serviciile religioase, vânzarea de obiecte de cult, donaţiile şi subvenţiile de la stat?” nu a fost încă elucidat. Acest film documentar, intitulat „Cât de mare este averea Bisericii” şi difuzat în emisiunea Cu Ochii’n 4, la TVR, încearcă să risipească misterul din jurul averii impresionante a BOR.  (Sursa)

Vizionare online film documentar “Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Cititi va rog si:

Biserica si armata sunt cei mai mari tradatori,biserica autentica e cea descrisa in apocalipsa,ea nu a fost niciodata biserica oficiala,si cu atat mai putin nationala!

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

….Teodor Stanescu. Da, este calugar. A fost tortionar la Pitesti, s-a calugarit dupa 1990 si Parintele Iustin l-a trimis sa vietuiasca la Aiud“, imi spune parintele si ma cutremur. Caut pe internet numele si mi se confirma: Teodor Stanescu a fost unul dintre sefii-tortionari in Fenomenul de reeducare de la Pitesti. Unul dintre cei cruzi, calai, fara suflet si fara Dumnezeu…

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

“Freeman-omul liber”, precedentul: 11.01.2011 Anglia !

Intr-un articol anterior, am prezentat unul din cazurile in care o persoana din Canada, refuza sa mai recunoasca ca statul are “drepturi” asupra sa, ca persoana, si ca instrumentul prin care individul devine din “suveran”,  un “supus” al statului, este acceptul sau ca “persoana este identica cu numele atribuit de stat in actele emise de acesta.”…

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011


MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

Citez din articolul:MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

DOMNUL IISUS VREA SĂ VINĂ ÎN INIMA TA
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)


Întotdeauna am avut o convingere fermă că adevăratul creştin trebuie să respingă superstiţiile. Din nefericire, poporul român face o confuzie gravă între ceea ce se numeşte CREDINŢĂ şi ceea ce se numeşte superstiţie. Observăm cu durere că românii pun un accent deosebit pe tot felul de poveşti legate de ziua de 13 sau de pisica neagră, dar dacă-i dai românului o Biblie să se-apuce s-o citească, se va uita strâmb la ea deşi este vorba de cartea noastră de căpătâi. Probabil că mulţi români au o Biblie în casă, dar nu le foloseşte la nimic pentru că zace undeva pe raftul bibliotecii şi se-aşterne praful pe ea fără să fie citită şi aplicată în viaţa de zi cu zi. Dacă oamenii ar citi măcar Noul Testament, viaţa lor ar putea fi transformată radical. Românii rămân departe de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi atunci când Sfânta Scriptură nu este citită şi însuşită, apar şi consecinţe foarte grave în planul relaţiei omului cu Dumnezeu şi implicit al felului de vieţuire zilnică.
Una din consecinţele grave ale necitirii Bibliei şi ale neprimirii mesajului curat al Sfintei Evanghelii este ÎNLOCUIREA CREDINŢEI CU SUPERSTIŢIA

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU - O SABIE CU DOUĂ TĂIŞURI

Poporul român are o predispoziţie către superstiţie în detrimentul credinţei sincere şi reale în Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că unele porniri idolatre şi păgâne ale românilor îşi au originea încă de pe vremea dacilor, ştiut fiind faptul că dacii se închinau la tot felul de zeităţi şi credeau în tot felul de superstiţii. Oamenii Romei aveau o judecată rece, erau raţionali, iar acei soldaţi romani creştini care au intrat în contact cu populaţia autohtonă dacică, aveau o gândire corectă, respectiv o credinţă într-un singur Dumnezeu, nu în şapte mii de zeităţi.
Poporul român se laudă cu faptul că este creştin de 2000 de ani, dar comportamentul şi atitudinea românilor trădează faptul că NU SE CUNOAŞTE BIBLIA şi că OAMENII NU PRIMESC MESAJUL SIMPLU ŞI CURAT AL SFINTEI EVANGHELII

Un exemplu concludent este CULTUL VENERĂRII MOAŞTELOR un ritual NEBIBLIC care ţine mai mult de grotesc şi mai ales de superstiţie, neavând nimic în comun cu credinţa care duce la mântuire.
Din nenorocire, acest fenomen antibiblic şi anticreştin a prins la acei oameni care sunt călăuziţi de un spirit de turmă, nicidecum de Sfântul Duh.
Am stat şi m-am gândit ce anume ar putea determina această „agonie şi extaz” pe care o vedem în Dealul Mitropoliei (şi nu numai acolo) în anumite momente ale anului ?!? Oare credinţa să fie de vină ?!? Nu cumva superstiţia ??? Nu cumva am început şi noi românii să punem preţ pe lucrurile idolatre şi păgâneşti ale acestei lumi ? Nu cumva am început şi noi românii să credem în amulete şi talismane, în cruciuliţe, iconiţe şi alte lucruri făcute de mâna omului ?!? Nu cumva am început să credem în lucruri “aducătoare de noroc” ??? Nu cumva aşa se explică şi idolatrizarea acestor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni ?!? Dacă punem mâna pe ele sau le sărutăm, vom avea noroc, nu-i aşa ??? O să câştigăm la loto, corect ?!? Dar oare ce este norocul ?!? Creştinul adevărat crede în “noroc” sau crede în Dumnezeu ?!? Creştinii noştri de 2000 de ani cred în noroc ??? Nu cred în Dumnezeu ?!? Foarte interesant ! Eu cred cu tărie că există o diferenţă foarte mare între a crede în noroc şi A CREDE ÎN DUMNEZEU sunteţi de acord cu mine ???

Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că NU TREBUIE SĂ VEZI NEAPĂRAT SAU SĂ ATINGI CEVA PENTRU A PUTEA CREDE !
Definiţia credinţei este redată foarte clar în EVREI 11:1 şi vă rog să citiţi cu cea mai mare atenţie ce ne învaţă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu :

“Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea LUCRURILOR CELOR NEVĂZUTE” (Evrei 11:1 – Biblia Ortodoxă)

„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre LUCRURILE CARE NU SE VĂD” (Evrei 11:1 – Biblia Cornilescu)

Păi atunci, oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, am şi eu câteva întrebări :

DE CE ESTE NEVOIE SĂ VEDEM NEAPĂRAT CEVA CA SĂ CREDEM ? AVEM NEVOIE SĂ VEDEM VREO ICOANĂ CARE PLÂNGE ?!? AVEM NEVOIE SĂ NE CĂLCĂM ÎN PICIOARE CA SĂ ATINGEM SAU SĂ PUPĂM NIŞTE OASE ALE UNOR MORŢI CARE “MIROS FRUMOS” ???
NU CUMVA AVEM NEVOIE SĂ TRĂIM PRIN CREDINŢĂ ŞI NU PRIN VEDERE ?!? NU CUMVA TREBUIE SĂ NE BAZĂM PE CUVÂNTUL SFÂNT (BIBLIA) ŞI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU PRIN INTERMEDIUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ??? NU CUMVA ESTE SUFICIENTĂ CREDINŢA ÎN JERTFA DE LA CRUCE PRIN CARE PUTEM PRIMI IERTAREA ?!?

Dacă veţi vedea materialele video de mai jos, VĂ VEŢI ÎNGROZI pur şi simplu ! Eu sunt ŞOCAT când văd unde a ajuns acest popor şi cât de mult s-a îndepărtat de Dumnezeu ! Nu cumva România se prăbuşeşte în iraţional ?!? Nu cumva România se întoarce în Evul Mediu ?!?
Ce frumos ar fi ca în loc să se calce în picioare şi să se jignească, românii noştri să înceapă să citească Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu şi să înceapă să trăiască o viaţă de rugăciune şi de ascultare de Hristos !

CLICK PE LINKURILE DE MAI JOS CA SĂ VEZI CE ÎNSEAMNĂ OMUL FĂRĂ HRISTOS ŞI FĂRĂ DUMNEZEU, ORBIREA ŞI ÎNTUNERICUL SPIRITUAL, SUPERSTIŢIA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ MOARTĂ CARE SFIDEAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI NU SCHIMBĂ CU NIMIC INIMA ŞI VIAŢA OMULUI !!!

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/bnj6ZfV5VUoAHQmul09Za/wC4Ap3R3m/m2FyiIyVqIs=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/zW5Vf3Z6uvPnMTGfnXCKrjJm6Sm5a/ZL3/J74EB/S50=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/k3hVcxUosibdzFQOt9HeOGVe4E2aCjhryyHy5dpqy8M=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/ms7jXRZyEmbQAaUDFVu+PIc1HyP20YruTf6G9rJ4UUk=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/21p5WM9inoy2FwzMJZst7ni68Rwp85aYV+hgLSXF3vw=

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/w8k/6jb2rSISctnEUOMi3SBSTwbHA4L/BnnXgYO3OOY=

FAZĂ DE INFARCT !!! TARE DE TOT !!! “CREDINCIOŞII” AU FOST ÎNCUIAŢI DE JANDARMI ÎN MITROPOLIE !!! INSTALAŢIA DE SONORIZARE A LUAT-O RAZNA !!!

CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DACĂ AR VEDEA IMAGINILE DE MAI SUS ???

OARE CÂND VOM DESCHIDE OCHII ?!?
OARE CÂND VOM ÎNŢELEGE CĂ DUMNEZEU VREA ALTCEVA DE LA NOI ??? CÂND NE VOM ÎNTOARCE CU ADEVĂRAT LA DOMNUL ?

NU UITA NICIODATĂ CĂ ÎNCHINAREA LA MORŢI SAU VENERAREA LOR SUNT REMINISCENŢE ALE RELIGIILOR PĂGÂNE ! LUPTĂ CU TOATĂ FIINŢA TA ÎMPOTRIVA ACESTOR EREZII NIMICITOARE !

NU UITA NICIODATĂ CE SPUNE BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !

“Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi S-AU ÎNCHINAT ŞI AU SLUJIT FĂPTURII, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1:25 – Biblia Ortodoxă)

“Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi AU SLUJIT ŞI S-AU ÎNCHINAT FĂPTURII în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25 – Biblia Cornilescu)

« Tot cel ce se va atinge în câmp de cel ucis cu sabia sau de mort sau de os de om sau de mormânt va fi necurat şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Ortodoxă)

« Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile. » (Numeri 19:16 – Biblia Cornilescu)

« Şi a zis Agheu: “Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?” Şi au răspuns preoţii şi au zis: “SE SPURCĂ !” » (Agheu 2:13 – Biblia Ortodoxă)

« Şi a zis Hagai : “Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare ? Preoţii au răspuns: “VOR FI SPURCATE” » (Hagai 2:13 – Biblia Cornilescu)

« Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă SUNT PLINE DE OASE DE MORŢI ŞI DE TOATĂ NECURĂŢIA » (Matei 23:27 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru SUNT PLINE DE OASELE MORŢILOR ŞI DE ORICE FEL DE NECURĂŢIE » (Matei 23:27 – Biblia Cornilescu)

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că SUNTEŢI CA MORMINTELE ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. (Luca 11:44 – Biblia Ortodoxă)

« Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi SUNTEŢI CA MORMINTELE care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie. » (Luca 11:44 – Biblia Cornilescu )

« Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: “Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!” » (Ieşirea 13:19 – Biblia Ortodoxă)

« “Moise a luat cu el oasele lui Iosif căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” » (Exodul 13:19 – Biblia Cornilescu)

OASELE LUI IOSIF N-AU AJUNS NICIODATĂ SĂ FIE OBIECT DE CULT, CI AU FOST ÎNMORMÂNTATE AŞA CUM SE CUVINE :

”Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, LE-AU ÎNGROPAT ÎN SICHEM în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif. (Iosua 24 :32 – Biblia Ortodoxă )

« Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, AU FOST ÎNGROPATE LA SIHEM în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif. (Iosua 24:32 – Biblia Cornilescu ) »

« Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale. (4 Regi 13:21 – Biblia Ortodoxă) »

« Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
Şi pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13:21 – Biblia Cornilescu) »

ATENŢIE ! ÎN VERSETUL DE MAI SUS (INVOCAT DE BISERICA ORTODOXĂ) NU SE SPUNE CĂ CINEVA AR FI SCOS OASELE LUI ELISEI PENTRU A PUTEA FI FOLOSITE ULTERIOR PENTRU CINSTIRE SAU VINDECARE !
MARE ATENŢIE SĂ NU CĂDEM ÎN EREZIA ORTODOXĂ !

UN GRAV ACT DE IDOLATRIE ŞI PĂGÂNISM - ÎNCHINAREA LA MOAŞTE

NU AVEM VOIE SĂ VENERĂM MORŢII ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM LA MOAŞTE PENTRU CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE SPUNE CLAR :

« Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte » (Ioan 4:23 – Biblia Ortodoxă)

« Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.» (Ioan 4:23 – Biblia Cornilescu)

« Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi NUMAI LUI Unuia să-I slujeşti” » (Luca 4:8 – Biblia Ortodoxă)

« Iisus i-a zis: “Înapoia Mea, Satano! Este scris: Sã te închini Domnului, Dumnezeului tãu și NUMAI LUI sã-I slujești.” » (Luca 4:8 – Biblia Cornilescu)

« Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi ÎNCHINĂTORI LA IDOLI şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21:8 – Biblia Ortodoxă) »

« Dar cât despre fricoși, necredincioşi, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, ÎNCHINÃTORII LA IDOLI și toți mincinoșii, partea lor este in iazul, care arde cu foc și cu pucioasã, adicã moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8 – Biblia Cornilescu) »

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/59759/Mircea-Badea-Religia-ca-superstitie-in-Romania-este-o-religie-in-sine/

Quantcast

CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “MOAŞTELE DE SERVICIU” (AUTOR : GHIŢĂ MOCAN) :

Toamna se numără… pelerinajele. La Iaşi, dar şi la Bucureşti, mii de români se pun în mişcare, cheltuind resurse de tot felul. Zeci de ore de aşteptare, nervi întinşi la maximum, nădejdi amânate şi o atingere fugară. Pictat în tuşe nervoase, tabloul devoţiunii noastre mioritice îţi atrage privirile. Răsfoieşti ziarele, asculţi la radio sau priveşti la televizor, iar concluzia este aceeaşi: pioşenia multor semeni iese din matcă.

Portalul http://www.crestinortodox.ro ne vine în ajutor. Bănuind inadecvarea noastră teologică, adepţii venerării moaştelor ne înghesuie argumente care se vor a fi zdrobitoare. Să fim cu luare aminte, aşadar, la poveţele d-lui Dumitru Popescu (http://www.crestinortodox.ro/viata-de-apoi/69169-cinstirea-sfintelor-moaste). Demersul începe cu Sfânta Scriptură, iar autorul invocă argumentul clasic: învierea mortului aruncat peste oasele lui Elisei. Urmează apoi explicarea caracterului excepţional al cadavrelor celor declaraţi sfinţi. Adică, datorită puterii dumnezeieşti, oasele acestora se menţin în stare de incoruptibilitate, ceea ce înseamnă că au parte de o soartă postumă privilegiată. Încă ceva: sufletul lor şi Duhul Sfânt continuă să rămână în legătură cu trupurile lor lipsite de viaţă. În fine, moaştele sunt o prefigurare a trupurilor de slavă de care credincioşii vor avea parte după înviere. Aflându-se într-o stare pronunţată de îndumnezeire, moaştele mediază între credincios şi Dumnezeu prin personalitatea sfântului reprezentat.

Fără a fi maliţios, îngăduiţi-mi câteva aprecieri.
În primul rând, alăturarea unei minuni vechitestamentare ce s-a produs în mod providenţial cu atingerea unei racle este eronată sub aspect hermeneutic
(A SE REŢINE FAPTUL CĂ mortul cade peste oasele profetului, nu oasele sunt puse peste mort)
În al doilea rând, premisa unei coabitări postume a sufletului cu corpul aduce atingere doctrinei despre moarte aşa cum o găsim cu precădere la Sfântul Apostol Pavel. Dacă mai susţinem şi o acţiune excepţională a Duhului asupra cadavrului, atunci eroarea dogmatică este şi mai primejdioasă.
În al treilea rând, analogia între moaşte şi trupurile proslăvite prin Înviere este dincolo de orice imaginaţie. Dacă învierea trupului este lucrarea directă a Mântuitorului, dacă noua entitate va fi de natură divină, cum am putea găsi un corespondent într-un pumn de oase prezervate grijuliu ?!? Dacă Învierea lui Hristos este pusă la îndoială la nivel global, trebuia să o răstălmăcim cumva şi pe a urmaşilor Lui. Ruşinos totuşi !

Închei dezolat şi precaut. Nu cred în judecăţi fariseice şi în aruncatul cu piatra. Totuşi, umblarea personală cu Dumnezeu nu are nevoie de elemente de genul acesta. Prin natura Lui, Dumnezeu este intangibil, iar noi nu ni-L putem apropia prin surogate. Iar dacă mai vine vorba de compromiterea demersului teologic, nu mai am nimic de spus. Este trist şi revoltător. Fără discernământ, până şi teologhisirea poate deveni o sminteală pentru mulţi. Să fim atenţi !

Sursa de unde am preluat acest material se află AICI

CITIŢI UN ARTICOL EXCELENT NUMIT “ROMÂNII S-AU CĂLCAT ÎN PICIOARE LA CREDINŢA FAST-FOOD” (AUTOR : DANIEL BEFU DE LA COTIDIANUL ON-LINE “GÂNDUL”) :

De la înălţimea scaunului său amplasat lângă cel al doamnei Maria pe scena VIP-urilor, preşedintele Băsescu tresare la răstimpuri, ori de câte ori mulţimea de pelerini se calcă în picioare, lansând vaiete de durere în văzduh. Mai puţin cucernic, premierul Tăriceanu trage cu limuzina pe Dealul Mitropoliei aproape de spartul slujbei, intrând pe lângă rând în Catedrala proaspăt resfinţită.
Pupă rapid icoanele şi iese pe altă uşă decât muritorii de rând, mai ales că aceasta dă fix în podiumul pe care-s cocoţaţi preşedintele şi membri marcanţi ai PD. Nu vrea să deranjeze slujba.

În gloata pestriţă de pelerini convieţuiesc măicuţe cuvioase care urcă Dealul Patriarhei de 15 ore în pas de melc şi „creştini deştepţi“, huiduiţi de mulţime, care-şi pun buzele pe moaşte în timp record:
15 minute. Sacoşa martor lăsată la coadă în epoca de aur s-a metamorfozat, pelerinii grăbiţi inventând sacoşa-copil. Cine nu are, poate să împrumute: câteva mămici îşi închiriază copilaşii persoanelor grăbite, trecându-i din mână în mână, apoi părinţii de împrumut apar brusc lângă gard implorând jandarmii să-i lase să treacă că le chiţăie pruncul în braţe de-atâta aşteptat:
„Şefu’, lasă-mă să intru şi eu cu ăsta că e bolnav“.

Jandarmii cu frică de cele Sfinte fac o mică deschizătură în gard, lăsând-o să plonjeze fix în faţa raclelor cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Cuviosului Apostol Pavel. Brusc, prin găurile de la gard se strecoară alte zece mame cu copii la sân. După ce mulţimea îi răstoarnă căruţul multiloc, un tătic revoltat dărâmă gardul: „Eee! Gata, m-am enervat. Da’ pe ele cum le laşi? Eu am tripleţi”. Ura mulţimii frustrate de valul de băgăcioşi se revarsă asupra unei nenorocite, care după ce a stat la coadă o jumate de zi e trimisă la poalele dealului s-o ia de la capăt cu aşteptatul:
„Eu am stat la rând şi i s-a făcut rău mamei mele şi a trebuit să mă întorc înapoi. Probabil că oamenii nu ştiu că am fost la rând”.

O muiere din mulţime răcneşte: „ Aţi fost în faţă, de ce-aţi plecat?
Şi eu aş vrea să mă duc la toaletă dar nu pot”. Alta: „Să stai la rând, că noi suntem de la ora opt de-aseară aicea. Dacă v-aţi sculat de la patru rândul vă e mai în spate”. Voci cârâie de peste tot: „Minte, nu-i adevărat, minte! Femeie mincinoasă. Vai de capul tău”. O profesoară de română din Capitală dă în clocot: „Jandarmii au fost foarte obraznici cu oamenii. Numai că nu ni s-a spus cireadă de vite, dar ni s-a dat de înţeles. Jandarmii nu ştiu de cine au fost dirijaţi, dar a fost organizarea cea mai proastă. Am 48 de ani şi am fost la multe pelerinaje, dar aşa ceva n-am văzut niciodată. Azi noapte veneau autocarele cu călugări, copii din alte judeţe sau maşini de deputaţi şi intrau peste rând, iar eu am aşteptat 15 ore să ating moaştele”.

„Hai, pupaţi şi gata!“

După moaşte credincioşii se aşază la o nouă coadă ca să pătrundă în altar şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Înăuntru, două camere video rotative ca doi ochi de roboţel, străjuiesc altarul de-o parte şi de alta. Pelerinii fac un turbo-tur de treizeci de secunde prin locul preasfânt înconjurând o machetă aurită a Catedralei, zoriţi de popi: „ Haideţi domnu’ o dată. O singură dată v-am spus s-o pupaţi. Hai, sărutaţi şi gata. Nu mai sărutaţi Sfânta Cruce şi ieşiti pe ieşire. Hai, pe-aici, pe-aici”. Afară, la butoaie, două fetiţe de 13 şi 14 ani au fost puse de mama lor să le umple doritorilor sticle cu apă sfinţită peste rând: „În jumate de oră am făcut 170.000. Ne luăm pizza cu ei”.

Scaunul lui Băsescu

La finalul slujbei scena e luată cu asalt de credincioşii care se îngrămădesc să-şi odihnească oasele pe scaunele pe care-au şezut timp de o oră jumate preşedintele şi doamna sa, Vadim, Blaga, Chiliman, Piedone şi Videanu: „Vaai, pentru o oră sunt preşedinte!” a izbucnit o cucoană, când un străjer cu barbă lungă şi patrafir, enervat de tropăiala de pe podium a turmei de credincioşi, a tăbărât pe ei: „Daţi poporul jos de pe scenă. N-aveţi nici cel mai elementar bun simţ. Niciodată n-am văzut aşa ceva aici. La ora şase e slujbă iarăşi. Ce faceţi aicea? Distrugeţi totul? Şi mochete şi astea, dumneavoastră nu vă daţi seama cât costă astea? Femeia îl întrerupe: „Dar s-a stat pe scaun, nu s-a făcut nimic”. Mânios: „Jos cu tine, pentru că nu eşti civilizată. Hai, jos, jos”. „Cum părinte, dumneata nu eşti preot? Nu-i frumos să pui mâna pe mine că n-am pus mâna pe nimeni, da?”.

O cucernică atrage atenţia unui jandarm: „Domnu’, domnu’, au început să fure florile din coş”. „Lasă-le, dacă-i tembelă lumea”, zice jandarmul, după care se îndreaptă spre hoaţe şi urlă la ele: „Mâncaţi flori, dacă asta ştiţi”. O băbuţă cocoţată sus priveşte peste marea de credincioşi şi văzând racla la 50 de metri distanţă, începe să se închine ţipând: „Uite pe Sfântul. Iuli, se vede Sfântul. Urcă aici. Vezi să nu cazi. Ţineţi-o şi pe ea vă rog frumos”. Altă bătrână se luptă cu un jandarm care o împinge pe scări în timp ce ea vrea să se apropie de altarul de pe scenă ca să ia Sfânta Împărtăşanie: „Vreau să mă împărtăşesc”. „Gata jos, hai vreţi să vorbesc şi urât?”. Până la urmă măicuţa îl înmoaie: „ Lasă-mă, mamă, la Dumnezeu”.

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/WL/b3rGaAD1d72fBPHkdOHNDe4b7jTd1MBSavp+BJ89f2e+m2Zb6ynmM6EvbbLlt

ARTICOLUL DE MAI SUS POATE FI CITIT AICI
PE COTIDIANUL “GÂNDUL”

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

Cititi va rog si:EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine………………………………………………………….

………….povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta……………….

Saccsiv si gasca lui sunt suparati si probabil invidiosi pe vrajitoare,ca li se legalizeaza ocupatiile oculte.Pai si vrajitoarele au cruci si icoane,si ele “lucreaza” cu Hristos.Am mai auzit acest termen la un preot ortodox,auzi la ei-”lucreaza” cu Hristos.Dar ce este mai Hristos,e jucaria voastra?Adica Hristos trebuie sa asculte de ei,nu ei trebuie sa asculte de Hristos.Niste satanisti ce fac blasfemie si batjocoresc pe Mantuitor.Asta e termen vrajitoresc.Erau foarte scandalizati cand l-au acuzat pe parintele Argatu si Arsenie Boca de practici neortodoxe.Ei au confirmat in cartile lor ca practicau ezoterismul,practic i-au dat de gol pe acesti asa-zisi crestini.Astia habar nu au ce cult practica.Acum incearca sa se spele pe maini de acesti parinti,ca sa nu-si dea seama oamenii cine sunt de fapt.Ortodoxia nu este dreapta credinta,este cea mai periculoasa,ei nu ii urmeaza pe apostoli,ci ii combat.Ei nu cred in Hristos si nici in invatatura apostolica,ei cred in propriile dogme si canoane stabilite de asa-zisi sfinti pe care ei ii venereaza ca pe niste zei.


Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos. Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Citez din comentarii postate la articolul:Ce alegi – Saccsiv, Ortodoxia sau Iisus Hristos?

  1. ANATEMA

    decembrie 21, 2010 la 12:31 pm | #12

    Iezuitii conduc papalitatea de ceva timp.Liderul lor este numit Papa cel Negru.Nu va luati dupa Saccsiv,caci el e un activist de manastire,dupa cum bine ati spus,un yoghin deghizat.Asa-zisa lui pocaire si convertire e o mare minciuna,baietii astia au misiune.El se crede un Dumnezeu pe pamant,ce taie si spanzura.Ei nu vor sa se pocaiasca,ci sa sminteasca pe altii sa asculte de ei,exact ca orice secta,le cer bani oamenilor,le dau ordine…mai lipseste sa le ia si femeile.Nu au mai vrut sa asculte de guru-ul lor yoghin si au vrut sa devina si ei niste guruleti,sa detina puterea ca sa controleze oameni.Mie nu-mi vine sa cred ca exista oameni care ii cred pe acesti lupi moralisti,dupa ce chiar ei au spus ca sunt niste desfranati ce practicau ritualuri sexuale cum se intampla in yoga.Nu vreau sa jignesc pe nimeni,dar ei sunt oameni labili psihic,deci sunt chiar periculosi.Pe langa faptul ca e incapatanat,felul asta de a scrie a lui Saccsiv ii face pe multi sa se enerveze.Cine este el sa se erijeze in lider spiritual,se crede apostol sau mantuitor?Sunt bolnavi de mandrie.Sunt vicleni si vor sa-i pacaleasca pe cei slabi.Saccsiv crede ca totul e simplu,vin masonii cu Rotschild si gata,pac-pac.In realitate treaba e foarte complicata,trebuie studiat foarte mult,si veti vedea cum se leaga elementele sistemului de tip Matrioska.In concluzie,Saccsiv e un inselat ce nu are nici o treaba cu scriptura si cu crestinismul,ce vrea sa ne abata atentia de la adevaratul antihrist.Ganditi-va putin,exista prigoane si catacombe pe internet cum fac ei?De ce sistemul pe care il acuza le da voie sa il deconspire?Adica toata lumea stie cine este antihristul?Astea sunt niste aberatii pentru ignoranti si aroganti ca Saccsiv,cei ce nu vor sa cerceteze scripturile,cum ne-a spus Hristos.Nu mai zic ca se contrazice si cenzureaza aiurea comentarii.Pocainta adevarata nu se face pe internet.El ii acuza pe altii ,dar chiar el face la fel.A ajuns pana acolo incat sa se acuze singur in comentarii sub alte pseudonime.Atata ipocrizie si fatarnicie nu am vazut nicaieri.Ei sunt mai rai si ca protestantii,pe care ii acuza de prozelitism,dar si ei fac mai rau,au impanzit internetul cu conspiratiile masonice,vazute din perspectiva lui Saccsiv.Si da,evreii sunt un bun tap ispasitor.Ceea ce afirma ei nu are suport biblic.Sistemul a creat un front de lupta pentru antihrist,toata aceasta lupta e o mare inselare.Astia nu sunt crestini.Ei nu urmeaza scriptura.Numai daca aveti inima curata Domnul va va lumina sa intelegeti ce trebuie,nu ca Saccsiv si altii ce sunt plini de mandrie si lacomie.Biblia nu se interpreteaza pe internet sau la un pahar de bere,e nevoie de Duhul Sfant,altfel o vei interpreta ezoteric,in duhul dracesc al mandriei.Toti sunt aceeasi Marie cu alta palarie,o unitate in diversitate ca forma,dar cu acelasi fond.
    Si inger din cer de va va binevesti altceva,sa fie ANATEMA.Cercetati scripturile.Cercetati duhurile.

    P.S.Ati citit juramantul iezuit?

    • adyyon
      decembrie 31, 2010 la 12:51 am | #13

      da,am citit juramantul iezuit.Candva i-am atras atentia lui sacciv ca se poate clsarifica cu usurinta chestia aia pe care el o nega[chestia pe care el o nega,ce-a cu iezuitii].I-am spus pur si simplu sa puna oamenii sa citeasca capitolele 13-17-18 din Apocalipsa findca acolo arata cine este in spate,dar nici macar nu mi-a aprobat mesajul,daramite sa se mai discute pe marginea lui.I-am zis ca macar sa creada ce s-a profetit din inspiratie divina,dar el nici macar nu mi-a aprobat mesajul.Asta arata clar faptul ca omul incearca sa evite subiectul pe cat poate.Si asta nu este de ajuns,el nici macar nu incearca sa arate adevarul[Capitolele acelea din Apocalipsa nu se pot sterge,este ceva concret si clar care vine de Sus.Cand incerci sa negi si asa ceva,ceva este suspect cu siguranta].Asta este.Totusi,chestia asta sa nu ne opreasca in loc si sa stagnam[ce vreau sa spun?Sa nu ne axam doar pe asta.Parerea mea este ca si chestiile astea sint facute probabil cu rolul de a ocupa timpul altora.Cam asta spuneam sa nu stagnam aici].S-a petrecut,asta este,dar sa nu uitam sa mergem mai departe.Ce incerc eu sa spun este ca nu ar trebui sa ne facem din asta un tel in viata.Cat despre mesajul de mai sus,asa este.Intradevar,pacatul trebuie urat nu persoana.Viata este grea,ispitele sint la tot pasul.Sintem oameni,gresim,dar nu ar trebui sa facem o scuza din asta la nesfarsit.

    • ianuarie 3, 2011 la 4:59 am | #14
  2. ANATEMA
    ianuarie 1, 2011 la 11:44 pm | #15

    Inca ceva.V-am spus ca Saccsiv mai scrie si sub alte pseudonime.Unul din ele este Pr.Vasile.Asta e parinte?Oricum,am inteles ca numele lui e Vasile,a spus un apropiat de-al lui pe blog.Mie mi se pare ceva suspect.Stiu ca Danion Vasile ar fi preot.Ar fi posibil ca de fapt Saccsiv,adica Vasile sa fie chiar Danion Vasile?Asa s-ar explica niste treburi…

  3. ANATEMA
    ianuarie 2, 2011 la 1:12 pm | #16

    O chestie care absolut ma scoate din minti este prostia multor oameni.De ce daca cineva pare bun si vorbeste frumos este catalogat drept un om cu Duhul Sfant cum ar fi parintele Iustin?Deci asa ceva nu exista.Cand Biblia ne avertizeaza clar ca trebuie sa fim atenti tocmai cu oamenii ce par mielusei si se dau drept apostoli ai lui Hristos,dar ei sunt lupi in toata regula?Am vazut ca toti acestia se raporteaza la tot ce spune parintele Iustin.Parca zici ca toti sunt niste papusi fara creier,ei nici nu gandesc,nu vor sa faca niste conexiuni,sa compare,sa-si puna intrebari cum ar fi oare e bine ceea ce cred,sau cred aiurea in orice aberatie?Cum sa crezi ce spune un anonim pe internet ca Saccsiv,fara sa stii despre ce e vorba?Oricine poate fi orice pe internet si nu numai,daca diavolul poate deveni inger de lumina,la fel si adeptii lui se pot disimula in crestinul perfect.Si ei vorbesc de crestinism si libertate.Care crestinism si care libertate cand tu asculti de oameni mai presus de Hristos?Astia sunt cruciatii si inchizitorii moderni.Ia intrebati-i de conceptul crestino-roman de razboi just,are cineva curaj sau barbatia sa raspunda?Toti se lupta pentru putere si sunt in stare sa calce pe cadavre pentru a o obtine,pentru ca asa inteleg ei ca il urmeaza pe Hristos.Ei au facut razboaie in numele credintei,iar apoi ne vorbesc noua de iubire.Astia chiar ne cred prosti.Degeaba,daca nu sunt urechi sa auda,ochi sa vada,minte sa gandeasca.Ei nu suporta sa auda cuvantul Domnului,de asta ne urasc pe cei ce cercetam scripturile.Bineinteles ca tot ei sunt cei prigoniti si nu mai pot sa doarma de grija noastra.Iar povestea cu Petru Voda e o mare diversiune,chiar ei au spus ca sunt adepti ai legionarilor si ai Noii Drepte,organizatie neo-fascista.Ei sunt un PRM religios,ca si manastirea Esfigmenu din Muntele Athos,acolo unde a inceput razmerita anti-sistem, inclusiv miscarea anti-cip de natura protestanta.Unde mai pui ca Saccsiv vrea un miting impotriva papei,tocmai el ce tipa impotiva mitingurilor.Da,iar eu sunt Alba ca Zapada si vreau un miting impotriva lui Saccsiv.Asta nu inseamna ca sunt de acord cu papa.Nu despre asta este vorba.Mie cel mai mult imi place ca se deconspira singuri,pana la urma rechinul are colti.O adunatura de fascisti si comunisti,probabil si de aici cenzura impotriva celor ce nu le cauta in coarne.Ar vrea ei sa-si puna aureole de ingeri,dar nu pot din cauza coarnelor.Ultima data,Saccsiv era iar suparat ca pe alt blog cineva se luase pe buna dreptate de el.Iar el bineinteles ca trebuia sa devina iarasi impecabil printr-un contra-raspuns.Auziti ce tupeu are individul,a ajuns sa spuna ca el nu poate fi combatut.Pai bineinteles,Hristos si apostolii au fost ucisi pentru ca oamenii i-au respins,dar el nu poate fi combatut deoarece el este mai presus de toti si toate.Ii dau o veste proasta,el poate fi combatut la nivel de virgula de orice crestin autentic cu Biblia in mana.Dar bineinteles ca numai gura e de el,daca vrei o confruntare serioasa cu argumente biblice,iti sterge mesajele si te injura ca esti anticrestin.Eu n-am inteles ce treaba are el cu crestinismul,dar ma rog,el are mintea odihnita cu ce a spus baba Floarea si mos Vasile.Sunt o rusine pentru crestinism si neamul barbatesc.Sunt niste sinucigasi preafericiti,cu mana dreapta te saluta,iar cu stanga te impusca pe la spate.Aproape intotdeauna dorinta de a salva lumea este de fapt dorinta de a o conduce.Hristos si apostolii i-au iubit pe oameni,dar oamenii i-au urat si i-au ucis.Ei nu au impus nimanui nimic,dar astia vor sa ne faca binele cu forta,auzi la ei.Astia nu au frica de Domnul.Binele cu forta inseamna rau.Acestia urasc oamenii,dar oamenii ii iubesc.Nu poti sluji la doi stapani.Oamenii il vor iubi pe antihrist fiindca va fi un om perfect iar ei vor crede ca el e Hristos.Domnul e mult rabdator,dar si rabdarea LUI are o limita.Iar judecata LUI va fi teribila. Tot binele e spre rau.Antihristul e mai destept ca toti,pe el cum il vor mai combate?Ei,atunci chiar va fi o problema.Fiii acestui veac sunt mai intelepti decat fiii credintei.

    EU am venit in numele Tatalui Meu si nu M-ati primit,altul va veni in numele lui si pe acela il veti primi.

  4. ANATEMA
    ianuarie 6, 2011 la 7:18 pm | #17

    Saccsiv si gasca lui sunt suparati si probabil invidiosi pe vrajitoare,ca li se legalizeaza ocupatiile oculte.Pai si vrajitoarele au cruci si icoane,si ele “lucreaza” cu Hristos.Am mai auzit acest termen la un preot ortodox,auzi la ei-”lucreaza” cu Hristos.Dar ce este mai Hristos,e jucaria voastra?Adica Hristos trebuie sa asculte de ei,nu ei trebuie sa asculte de Hristos.Niste satanisti ce fac blasfemie si batjocoresc pe Mantuitor.Asta e termen vrajitoresc.Erau foarte scandalizati cand l-au acuzat pe parintele Argatu si Arsenie Boca de practici neortodoxe.Ei au confirmat in cartile lor ca practicau ezoterismul,practic i-au dat de gol pe acesti asa-zisi crestini.Astia habar nu au ce cult practica.Acum incearca sa se spele pe maini de acesti parinti,ca sa nu-si dea seama oamenii cine sunt de fapt.Ortodoxia nu este dreapta credinta,este cea mai periculoasa,ei nu ii urmeaza pe apostoli,ci ii combat.Ei nu cred in Hristos si nici in invatatura apostolica,ei cred in propriile dogme si canoane stabilite de asa-zisi sfinti pe care ei ii venereaza ca pe niste zei.Au ajuns sa spuna ca si apostolii au mai gresit,de aceea si sfintii lor mai pot gresi.Nu numai ca gresesc dar se si contrazic si nu urmeaza scriptura.Cine are autoritate,Hristos si apostolii,sau asa-zisii sfinti,ca sa ne intelegem.Cine declara sfinti,oamenii sau invatatura biblica?Ce inseamna sa fii sfant?Cine da si ridica anateme,oamenii sau invatatura biblica?Un sfant daca greseste mai este sfant?Apostolii puteau gresi daca primisera Duhul Sfant?Astia nu sunt Sf.Parinti,ci mai degraba SCI-FI Parinti.Nu au har si sunt ANATEMA conform Bibliei,fiindca Biblia e singura infailibila,nu altcineva.Ei urmeaza traditia omeneasca,nu Sfanta scriptura.Iar traditia nu are nici o treaba cu scriptura.Ei fac si desfac dogme si canoane dupa cum vor ei.Ei spun ca invatatura lor e neschimbata,da,dar uita sa spuna ca e cea conform traditiei,nu scripturii. Sunt plini de vorbe frumoase si mestesugite,sunt cu Hristos in gura si cu dracul in suflet.Vor sa ne adoarma constiinta si sa ne culcam pe-o ureche ca noi suntem poporul ales,ca sa nu mai cercetam scripturile.Nu uitati ca turma lui Hristos e una mica.Biserica autentica a fost mereu una mica,in catacombe si sub prigoana.Crestinismul autentic nu se face cu spectacol.Unde vedeti spectacol sa stiti ca acolo e ceva in neregula.Iar ei daca tot nu vor sa se pocaiasca sincer,macar sa spuna ca ei cred si se inchina la sfinti,adica la niste oameni,nu lui Hristos.Iar la Judecata sa-i mantuiasca sfintii,nu Hristos.
    Hristos a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin EL,nu prin sfinti,nici macar prin apostoli sau fecioara Maria.Antihristul nu va veni in satanism sau ateism ,ci in crestinism,de aceea se si numeste anti-hrist,deoarece il va imita pe Hristos.

    Doamne fereste-ma de “crestini” ca de satanisti ma feresc singur.

Citez din comentarii postate la articolul:Pregateste-te pentru cenzura ce o sa vina

noiembrie 4, 2010 la 10:17 am | #8

o informatie cenzurata de saccsiv
1. iezuitul said, on noiembrie 3, 2010 at 3:35 pm
saccsiv, de ce nu-mi publici parerea? Cenzuri cumva opiniile negative la adresa Vaticanului?
1. Indezirabilul said, on noiembrie 4, 2010 at 7:43 am
…..Ca si în cazul caderilor , nici rezistentele nu au fost la fel. Unii au rezistat eroic, cu ostentatie, sfidând si înfruntând pe asupritori, cautând parca anume sa întretina între ei si acestia o permanenta relatie de adversitate care sa creeze acea tensiune spirituala care sa le mentina si sa le potenteze îndârjirea. Altii au rezistat discret, cu un soi de umilinta crestina, cautând sa explice reeducatorilor de ce nu au ei posibilitatea sufleteasca sa faca ceea ce li se cere. În sfârsit, o a treia categorie era cea a misticilor. Acestia, constienti fiind ca lupta în care erau si ei implicati transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninatate, fara sa cârteasca, asumându-si suferinta ca pe o datorie a vietii lor. Cei din primele doua categorii au rezistat sperând înca la o salvare în veac, pe când cei din ultima categorie rezistau pentru a se salva în eternitate.
http://outcast.wblog.ro/2010/10/31/reeducarea-dela-aiud-de-demostene-andronescu/

Cititi va rog si:EXTRAS DIN JURAMÂNTUL IEZUITULUI

Iezuitii de profesie s-au obligat cu un juramânt, din care s-a publicat o parte în 1899. Aceasta suna în felul urmator:

“Din momentul acesta renunt si reneg supunerea mea datorata oricarui Monarh, Print sau Stat eretic, numit Protestant, sau liberalilor, sau ascultarea de legile, magistratii sau functionarii lor.

Declar în continuare ca doctrina Bisericilor Angliei si Scotiei, a Calvinistilor, hughenotilor si a celorlalti care se numesc Protestanti sau Liberali este de condamnat precum sunt de condamnat si aceia care nu vor sa se lepede de acestea.

În continuare ma angajez sa ajut, asist si sfatuiesc pe toti sau pe oricare din agentii Sfinteniei Sale, oriunde ma voi afla, în Elvetia, Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Anglia, Irlanda sau America, sau în orice alt stat sau teritoriu în care voi ajunge, facând tot ceea ce îmi sta în putinta pentru distrugerea doctrinelor eretice, Protestante sau Liberale si a tuturor pretinselor lor puteri, legale sau de alta natura.”
(Errors of the Roman Catholic Church (Erori ale Bisericii Romano-Catolice), 15 colaboratori, 1894)

Nota:

Din categoria “doctrina eretica” fac parte Declaratia de Independenta si Constitutia Statelor Unite ale Americii.
Multi (sau foarte multi) nu inteleg ca aici nu este vorba de un razboi intre biserici sau religii, atunci cand Iezuitii vorbesc (jura) de distrugerea doctrinelor eretice protestante sau liberale, ei se refera la absolut tot ceea ce nu serveste politica Romei.

Constitutia SUA si Declaratia de Independenta, de exemplu, au fost numite de catre Vatican (Iezuiti) ca fiind “doctrina eretica” si, prin urmare, ei au cautat dintotdeauna sa distruga principiile care au facut din SUA taramul (locul) libertatiilor civile si de constiinta (religioase).

Vezi “Congresul de la Viena” (1815) si “Doctrina Monroe” (1823)

http://en.wikipedia.org/wiki/Congress_of_Vienna
http://es.wikipedia.org/wiki/Doctrina_Monroe

CEREMONIA DE INSTALARE SI JURAMÂNTUL EXTREM AL IEZUITILOR (Administrata unui iezuit de rang inferior când este pe punctul de a fi înaintat într-o pozitie de comanda.)

Superiorul vorbeste:
“Fiul meu, pâna în clipa de fata ai fost învatat sa joci rolul fatarnicului printre romano-catolici, sa fii un romano-catolic si sa fii un spion chiar si între fratii tai: sa nu crezi pe nimeni, sa nu ai încredere în nimeni. sa fii reformator cu reformatorii, sa fii hughenot cu hughenotii (protestantii francezi), sa fii calvinist cu calvinistii, sa fii în general un protestant cu protestantii (aceia care protesteaza si care nu sunt de acord cu Institutia Romano-Catolica); si câstigând încrederea lor sa cauti chiar sa predici de la amvoanele lor si sa învinuiesti cu toata vehementa (emotie violenta) de care dispui, Sfânta noastra Religie si pe Papa; si chiar sa te cobori atât de jos încât sa fii evreu cu evreii, ca sa capeti astfel posibilitatea sa aduni toate informatiile necesare pentru binele ordinului tau ca soldat credincios sub steagul Papei.

Ai fost învatat sa plantezi în mod insidios semintele geloziei si ale urii între statele care traiau în pace, si sa le inciti la fapte sângeroase, antrenându-le în razboaie unul cu altul, si sa creezi revolutii si razboaie civile în cadrul comunitatilor, provinciilor si tarilor care au fost independente si prospere, cultivând artele si stiintele si bucurându-se de binecuvântarea pacii; sa te declari de partea combatantilor si sa actionezi în secret în acelasi sens cu fratele tau iezuit care ar putea sa fie angajat de cealalta parte, dar declarat în mod deschis contra aceleia de care tu esti legat;

Numai ca biserica sa poata sa fie cea care are de câstigat în cele din urma prin conditiile fixate în tratatele de pace si ca scopul sa justifice mijloacele.

Ai fost învatat care este datoria ta de spion, sa aduni toate statisticile, faptele si informatiile care stau în puterea ta, din orice sursa: sa intri în gratiile cercului de familie al protestantilor si al ereticilor de orice fel sau caracter, ca si al comerciantilor, bancherilor, avocatilor, printre scoli si universitati, în parlamente si adunari legislative, în curtile de justitie si consiliile de stat, si sa fii “totul pentru toti”, de dragul Papei, ai carui servi suntem pâna la moarte.

Pâna acum ai fost instruit ca novice (ca unul care nu avea pregatire), ca neofit (un preot nou-ordinat) si ai servit ca un asistent (ai lucrat ca un ajutor), duhovnic si preot, dar nu ai fost înca învestit cu tot necesarul de comanda în armata lui Loyola si în serviciul Papei.

Trebuie sa servesti un anumit timp ca instrument si calau asa cum esti îndrumat de catre superiorii tai; pentru ca nimeni nu poate sa comande aici daca nu si-a consacrat lucrarile cu sânge eretic; pentru ca “fara varsare de sânge nici un om nu poate fi salvat.”

“Eu, ________, în acest moment, în prezenta Atotputernicului, a Fericitei Fecioare Maria, a Fericitului Arhanghel Mihail, a Fericitului Ioan Botezatorul, a Sfintilor Apostoli Sf. Petru si Sf. Pavel si a tuturor sfintilor si a sfintelor osti ale cerului… promit si declar ca, atunci când voi avea ocazia, voi face si voi purta razboi neînduplecat împotriva tuturor ereticilor, Protestanti sau Liberali, asa cum sunt îndrumat sa fac.

Si ca atunci când aceste lucruri nu pot fi facute în mod deschis, voi folosi în mod secret cupa otravita, cordonul de strangulare, otelul pumnalului sau plumbul gloantelor, fara sa îmi pese de cinstea, rangul, demnitatea sau autoritatea persoanei sau persoanelor , oricare ar fi conditia lor în viata, fie publica sau privata, dupa cum voi fi îndrumat sa fac de orice agent al Papei sau superior al fratiei sfintei credinte, al Societatii lui Isus.”
[Double-Cross: Alberto, Partea a doua, 1981]

Ordinul si Juramantul !

Biblia ortodoxa a preluat aproximativ 14 carti apocrife

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

Noua zeitate neopagana, Mama Natura, Gaia, are corespondent in toate religiile lumii, corespondentul ei din religia crestina fiind Fecioara Maria

Din pacate, cultul exacerbat (inchinare, in loc de cinstire, si asezare a sa pe aceeasi treapta cu Dumnezeirea – ca “Stapana noastra”) al Fecioarei Maria, pe care personal il consider nescripturistic si de inspiratie nedivina, va face relativ usoara tranzitia crestinilor ortodocsi si catolici catre noua religie new age si al sau cult al Gaiei atunci cand va sosi momentul…

Citez din: Cauta in Biblie ;        ebible

Coloseni 2:8 8. Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos.

Coloseni 2/18. Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii, facandu-si voia lui insusi, printr-o smerenie si inchinare la ingeri, amestecandu-se in lucruri pe care nu le-a vazut, umflat de o mandrie desarta, prin gandurile firii lui pamantesti,

Matei 24:24 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

2Tesaloniceni 2:9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase
Romani 16:17. Va indemn, fratilor, sa va feriti de cei ce fac dezbinari si tulburare impotriva invataturii pe care ati primit-o. Departati-va de ei.

18 Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători.

Galateni 1

8. Dar, chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema!

9. Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!

10. Caut eu oare, in clipa aceasta, sa capat bunavointa oamenilor sau bunavointa lui Dumnezeu? Sau caut sa plac oamenilor? Daca as mai cauta sa plac oamenilor, n-as fi robul lui Hristos.

2 Corinteni 11/13. Oamenii acestia sunt niste apostoli mincinosi, niste lucratori inselatori, care se prefac in apostoli ai lui Hristos.
14. Si nu este de mirare, caci chiar Satana se preface intr-un inger de lumina.
15. Nu este mare lucru, dar, daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii. Sfarsitul lor va fi dupa faptele lor.
16. Iarasi spun: sa nu ma creada nimeni nebun. Sau altminteri, suferiti-ma macar ca nebun, ca sa ma laud si eu putintel.

Ieremia 9

4. Fiecare sa se pazeasca de prietenul lui si sa nu se increada in niciunul din fratii sai; caci orice frate cauta sa insele si orice prieten umbla cu barfe.

Ieremia 12/6. Caci chiar fratii tai si casa tatalui tau te vand, ei insisi striga in gura mare dupa tine. Nu-i crede cand iti vor spune vorbe prietenoase. –

Marcu 13/12. Fratele va da la moarte pe fratele sau, si tatal pe copilul lui; copiii se vor scula impotriva parintilor lor si-i vor omori.

13. Veti fi urati de toti pentru Numele Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.

Isaia 44

9. Cei ce fac idoli, toti sunt desertaciune, si cele mai frumoase lucrari ale lor nu slujesc la nimic. Ele insele marturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca sa ramana de rusine.

10. Cine este acela care sa fi facut un dumnezeu sau sa fi turnat un idol, si sa nu fi tras niciun folos din el?

11. Iata, toti inchinatorii lor vor ramane de rusine, caci insisi mesterii lor nu sunt decat oameni; sa se stranga cu totii, sa se infatiseze, si tot vor tremura cu totii si vor fi acoperiti de rusine.

12. Fierarul face o secure, lucreaza cu carbuni, si o fatuieste si-i da un chip cu lovituri de ciocan, si o lucreaza cu puterea bratului; dar, daca-i este foame, este fara vlaga; daca nu bea apa, este sleit de puteri.

13. Lemnarul intinde sfoara, face o trasatura cu creionul, fatuieste lemnul cu o rindea si-i insemneaza marimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca sa locuiasca intr-o casa.

14. Isi taie cedri, goruni si stejari, pe care si-i alege dintre copacii din padure. Sadeste brazi, si ploaia ii face sa creasca.

15. Copacii acestia slujesc omului pentru ars, el ii ia si se incalzeste cu ei. Ii pune pe foc, ca sa coaca paine, si tot din ei face si un dumnezeu caruia i se inchina, isi face din ei un idol si ingenuncheaza inaintea lui!

16. O parte din lemnul acesta o arde in foc, cu o parte fierbe carne, pregateste o friptura si se satura; se si incalzeste si zice: „Ha! Ha! m-am incalzit, simt focul!”

17. Cu ce mai ramane insa face un dumnezeu, idolul lui. Ingenuncheaza inaintea lui, i se inchina, il cheama si striga: „Mantuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!”

18. Ei nu pricep si nu inteleg, caci li s-au lipit ochii, ca sa nu vada, si inima, ca sa nu inteleaga.

19. Niciunul nu intra in sine insusi, si n-are nici minte, nici pricepere sa-si zica: „Am ars o parte din el in foc, am copt paine pe carbuni, am fript carne si am mancat-o: si sa fac din cealalta parte o scarba? Sa ma inchin inaintea unei bucati de lemn?”

20. El se hraneste cu cenusa, inima lui amagita il duce in ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul si sa nu zica: „N-am oare o minciuna in mana?” –

William Tyndale Father of the English Bible