“Satan, tu drept ai fost… de-aceea ai căzut!” Câteva poezii de-ale lui Eminescu care arată preocupările către ocultism şi satanism ale marelui poet!


Citez din:lovendal

Eminescu satanismEu îl iubesc mult pe Eminescu, încă de când eram copil. Visam să scriu şi eu ca el, dar, bineînţeles, nu m-am născut cu geniul şi talentul său. A fost o perioadă când aproape l-am divinizat pentru romantismul din versurile sale, pentru intensitatea cu care îşi scria poeziile. Operele sale le-am citit de mai multe ori… Atunci când aveam 10 ani, am primit cadou de la mătuşa mea 2 volume din operele lui Eminescu. Desigur că multe din textele de atunci nu le puteam înţelege în profunzime la vârsta aceea fragedă, dar totuşi mă fascinau…

De ce-am spus toate aceste lucruri? Pentru că acum 1 an, în anul 2013, tot în jurul datei de 15 ianuarie, am scris o serie de articole mai “neconvenţionale” despre Eminescu, în care arătam pe baza versurilor din poeziile sale, şi altă faţă a poetului nostru naţional. Am început cu acest articol “De ce învăţăm la şcoală “Luceafărul” de Mihai Eminescu, o odă adresată Satanei şi ocultismului?“, în care îmi exprimam mirarea de ce este promovat la şcoală acest poem, “Luceafărul”, deşi în el apar multe versuri ce aduc aminte de ocultism şi satanism. Apoi, am continuat cu un alt articol, în care am scos în evidenţă unele gânduri homosexuale ale marelui nostru poet: “Văd că lui Eminescu îi plac lesbienele… Citiţi poezia “Atât de dulce” şi vedeţi până unde merge homosexualitatea feminină“.

După ce am publicat acest articole, unii cititori ai site-ului m-au criticat (chiar m-au şi înjurat), spunând că mi-aş fi propus să distrug simbolul nostru naţional, Eminescu! NIMIC MAI FALS! Normal că nu! În primul rând că eu nu pot distruge simboluri (chiar dacă mi-aş dori, prin absurd, acest lucru), ele fiind adânc înrădăcinate în conştiinţa naţională. În al doilea rând, eu nu am dorit decât să arăt şi preocuparea ocultă a poetului nostru naţional. Aceste preocupări oculte nu-i diminuează lui Eminescu meritul de a fi un adevărat geniu al literaturii noastre! De fapt, despre Eminescu, mi-am explicat foarte clar poziţia în cadrul acestui articol: “O fi Eminescu geniu, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne închinăm la el ca la pedestalul unui zeu“. Citez din articolul de atunci:

A fi geniu nu înseamnă a fi un zeu, un înger sau Dumnezeu. Geniile sunt şi ei oameni şi, chiar dacă în anumite momente, minţile lor pot atinge niveluri mai înalte decât restul oamenilor (de obicei în timpul creaţiei artistice), totuşi ei au aceleaşi frici şi slăbiciuni ca şi noi, oamenii de rând. Dacă spuneţi că Eminescu e geniu, sunt de acord. Dar nu pot fi de acord în a nu-l analiza şi chiar critica pe Eminescu. De ce să n-o facem şi să ne închinăm la pedestalul său, de parcă ar fi un zeu? Să-i descoperim şi imperfecţiunile, să vedem şi unde a greşit, să trecem dincolo de aura luminoasă cu care a fost înconjurat după moartea sa.

Deşi cred că acest poem a fost o odă adresată lui Lucifer, totuşi nu am afirmat niciodată că Emienscu ar fi fost un poet satanist. Din contra, eu cred că Eminescu a fost foarte zbuciumat în viaţa sa de trăirile sale interioare şi că a trecut prin mai multe momente sau etape de evoluţie sau involuţie spirituală; sunt poezii ale lui Eminescu din care putem citi clar o atitudine extrem de religioasă, dar şi poezii îndreptate spre ocultism (cum este acest “Luceafărul”). De aceea, ar fi interesant de făcut o diagramă a stărilor spirituale ale poetului în funcţie de perioada (anii) în care el a scris poeziile.

Acum, în cadrul acestor etape de ocultism ale lui Eminescu, vreau să mai aduc la cunoştinţa voastră câteva poezii mai puţin cunoscute, în care Eminescu îşi arată aproape chiar venerarea pentru “Forţele întunericului”. Citesc ultima strofă din poezia “Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci”:

Spuneţi-mi cumcă faţa o mască e de ceară
Şi mai mult o să crească iubirea mea amară!
Că-n lupanar văzut-o-aţi jucind, bătînd din palme,
Şi o să-mi par-un înger, în gîndul lui cu psalme!
Spuneţi de oa tot răul de vreţi să-nnebunesc:
Că-i heteră, un monstru, că-i Satan — o iubesc!

Bun, e adevărat, e o poezie de dragoste, adresată unei iubite… dar Eminescu ar fi în stare s-o iubească chiar dacă fata s-ar dovedi că ar fi Satana în persoană!

Dar, să vedem următoarea poezie, în care se poate observa foarte clar afecţiunea lui Eminescu pentru “îngerul morţii”. Poezia se numeşte “Demonism”. Citez din ea:

În van Titanul mort ce ne-a născut
Binele ni-l voieşte; în zădar
Cearcă-a vorbi cu noi în cugetări
Strălucitoare, varii,-mbălsămate;
În flori, în rîuri, în glasul naturii,
Ce-i glasul lui, consilii vrea a da.
În van. Viaţa, sufletul, raţiunea
— Scînteia care o numim divină —
Ne face a ne înşăla asupra firii
Şi-a n-o-nţelege…
O, demon, demon! Abia-acum pricep
De ce-ai urcat adîncurile tale
Contra nălţimilor cereşti;
El a fost rău şi fiindcă răul
Puterea are de-a învinge… -nvinse.
Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut.
Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume:
El e monarc şi nu vrea a cunoaşte
Decît voinţa-şi proprie, şi-aceea
E rea. Tu ai crezut, o, demon,
Că în dreptate e putere. — Nu,
Dreptatea nu-i nimic făr’ de putere.

“Titanul” din poezie este Dumnezeu. Eminescu îl consideră pe Dumnezeu ca fiind “rău” şi “fiindcă răul are puterea de a învinge, a învins”. Iar Satana ar fi drept, pentru că a vrut să aducă dreptate în lume, iar dreptate nu e nimic în lume fără putere. Este mai mult decât clară opţiunea lui Eminescu în a-l proslăvi pe “demon” şi în a-l respinge pe “Titan”. Cum se numeşte această atitudine? Aş spune satanism, dar iar o să existe oameni care o să zică că “îndrăznesc să-l fac eu satanist pe Eminescu!?”

În opera “Andrei Mureşanu: Tablou dramatic într-un act”, Eminescu face din nou apologia Satanei:

O, Satan! geniu al desperării!
Acum pricep eu gîndu-ţi, căci zvircolirea mării
Trăieşte-acum în mine. Pricep gîndiri rebele
Cînd ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele,
Dezrădăcinaşi marea ca s-o împroşti în soare,
Ai vrut s-arunci în caos sistemele solare.
Da! ai ştiut că-n ceruri răul, nedreptul tronă,
Că secole nătînge l-adoră, l-încoronă,
Ştiai c-aşa cum este nu poate a fi bine!
Că nu poate nedreptul etern ca să domine.
(………………………………………………………….)
Văzînd risipa, Satan, voi crede c-ai învins!
Căci, dacă eşti arhanghel al morţii cei bătrîne,
Atunci eşti drept — căci numai ea este dreaptă-lume
Şi cei ce o servesc — căci contra orice-n lume
Învinge răutatea — dar contra morţii nu.

Încă o dată, Eminescu scoate în evidenţă “dreptatea” Satanei, care ştia că “Eternul”, adică Dumnezeu din Ceruri, este “nedrept”. De cine a fost influenţat Eminescu când a scris aceste poezii satanice? Eu cred că a avut o sursă de inspiraţie. A făcut parte cumva din anumite organizaţii oculte secrete? Habar n-am, dar ar fi interesant de aflat secretele vieţii lui Eminescu.

2 Răspunsuri

  1. interesant,totusi limba romana de azi este diferita de cea de atunci,iar interpretarile la fel de diferite.Merita studiat

  2. Stiati ca si Alexandru Macedonski a fost satanist ?–>Cititi-i poezia „Imn la Satan”. In poezia „Noapte de decemvrie” Arhanghelul de aur e de fapt Lucifer.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: