ACATISTELE ŞI POMELNICELE ONLINE – O NOUĂ INVENŢIE STRECURATĂ DE DIAVOL ÎN SÂNUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE


Citez din:ACATISTELE ŞI POMELNICELE ONLINE – O NOUĂ INVENŢIE STRECURATĂ DE DIAVOL ÎN SÂNUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE 

Am scris mai demult UN ARTICOL despre o năstruşnică inovaţie (“aparatul de spus rugăciuni”) prin care catolicii nu mai trebuie să se obosească să se mai roage la Dumnezeu şi preferă să apese pe un buton al unui dispozitiv electronic care “se roagă” în locul lor (culmea ereziei şi a sfidării literei şi spiritului Sfintei Scripturi). Spuneam în acel articol că nu m-aş mira deloc ca mâine-poimâine să auzim că şi Biserica Ortodoxă Română va recurge la asemenea modalităţi de rugăciune care n-au nimic în comun cu ceea ce ne învaţă Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu.

Recent am citit o ştire care mi-a atras atenţia, evident, în mod neplăcut.
Nu este vorba de un nou model de aparat de spus rugăciuni ca la catolici, dar preoţii ortodocşi s-au gândit la o chestie şi mai interesantă. A fost înfiinţată o pagină web specială (un formular online) prin care “creştinii” pot să trimită Bisericii Ortodoxe tot felul de acatiste şi de pomelnice BINEÎNŢELES CONTRA UNEI SUME DE BANI pentru că nimic nu e gratuit în lumea asta, nici măcar iertarea păcatelor, nu-i aşa ?!? Taxele respective pot fi plătite online dacă ai un card bancar activat pentru un asemenea tip de plăţi. Ce se întâmplă cu exactitate cu aceşti bani, în ce conturi ajung, cum sunt administraţi, nu putem să ştim… Oricum, trebuie să mănânce şi popii ortodocşi o pâine, sunteţi de acord ? Cum ar mai avea ei bani să-şi cumpere jeep-uri şi să-şi construiască vile luxoase ?!? Nu vă gândiţi şi voi un pic la ei ? Chiar nu vă pasă ?!?

De ce să te mai complici şi de ce să arzi gazul pe la slujbele Bisericii Ortodoxe când poţi intra acasă pe calculatorul personal şi poţi solicita [prin Internet] preoţilor, să facă nişte acatiste sau nişte pomelnice de toată frumuseţea şi de toată splendoarea ?!?

ACATISTE + POMELNICE ORTODOXE = INDULGENŢE CATOLICE

Exact acelaşi lucru (dar sub o altă formă) se întâmpla în anul 1517 când marele reformator MARTIN LUTHER (care la acea vreme era teolog catolic) a scris CELE 95 DE TEZE şi a luat o atitudine clară şi fermă împotriva aşa-ziselor INDULGENŢE lansate pe piaţă sub binecuvântarea Papei de la Roma.
Acele “indulgenţe” erau de fapt nişte hârţoage emise de Vatican care pretindea că sunt nişte “paşapoarte către Rai”. Călugării catolici vindeau acele “certificate de mântuire” în Biserici şi în centrul oraşelor şi le promiteau credincioşilor că dacă vor cumpăra indulgenţe, preoţii se vor ruga şi vor putea să-i scoată din iad şi să-i salveze pe cei dragi decedaţi (unchi, mătuşi, cumnaţi, bunici sau alţi răposaţi, oameni necredincioşi şi atei care au trăit şi au murit fără Hristos şi fără Dumnezeu pe acest pământ).

Sunt absolut convins că dacă în 1517 ar fi existat calculatoare şi Internet, preoţii catolici ar fi procedat la fel ca şi popii ortodocşi de astăzi, ar fi înfiinţat o pagină web specială şi un formular online prin care credincioşii să poată comanda INDULGENŢE ONLINE !

Dacă stai bine şi te gândeşti, acatistele şi pomelnicele ortodoxe fac o casă bună cu indulgenţele catolice emise pe teritoriul Imperiului Romano-German la începutul secolului al 16-lea. Este vorba doar de o altă Mărie cu o altă pălărie ! ACEEAŞI EREZIE ŞI ACEEAŞI ÎNŞELĂCIUNE A DIAVOLULUI !

LA CE FOLOSESC ACATISTELE ŞI POMELNICELE OFERITE CONTRACOST DE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ?!?

Eu vă dau un răspuns chiar acum :

LA ABSOLUT NIMIC !!! BA DA… LA ÎNCASAREA UNOR BANI CARE TREBUIE SĂ AJUNGĂ ACOLO UNDE TREBUIE… ŞTIŢI VOI UNDE…

Să vedem totuşi ce spun preoţii ortodocşi despre “utilitatea” acestor acatiste şi pomelnice (ce importanţă are ce spune Biblia ? important e ce spun popii, nu-i aşa ? mai contează Sfânta Scriptură – Cuvântul lui Dumnezeu ?!?)

Pomelnicele astea NEBIBLICE ŞI IDOLATRE “folosesc” la :

– pomenirea morţilor pentru “iertarea păcatelor” acestora

– vindecarea celor aflaţi în suferinţă trupească şi sufletească
– reuşită la examene şi alte momente importante din viaţă (n.r. eventual câştigare la loto, la poker sau la barbut)
– pomenirea în cadrul Sfintei Liturghii

După cum se poate observa mai sus, MORŢII SUNT PRIORITATEA NUMĂRUL UNU A BISERICII ORTODOXE !!! Cei vii sunt lăsaţi pe un plan secundar pentru că ei încă sunt în viaţă şi pot să trăiască bine-mersi mai departe în idolatrie, preacurvie, beţie, manele, ţigări, droguri, minciună, hoţie, drăcuieli, înjurături, duşmănie, materialism, ateism, etc… Nu ne facem deloc probleme cu ăştia vii ci ne îngrijorăm pentru ăia morţi şi ne stoarcem creierii ca să vedem ce putem face ca să li se ierte păcatele, să-i scoatem din iad şi să-i ducem în Rai !
Păi, uite că nu mai e nevoie să ne agităm pe tema asta pentru că Biserica Ortodoxă Română a descoperit “soluţia salvatoare” :

ACATISTELE ŞI POMENILE ONLINE

Click pe butonul TRIMITE UN POMELNIC ACUM, apoi click pe ALEGE UN POMELNIC respectiv click pe opţiunile ACATIST / SFÂNTA LITURGHIE / SFÂNTUL MASLU / PARASTAS (depinde ce te interesează). Important e să ai o conexiune de Internet acceptabilă şi să-ţi funcţioneze bine calculatorul… Restul e ok… Relaţia personală cu Dumnezeu prin intermediul SINGURULUI MIJLOCITOR – DOMNUL IISUS HRISTOS – poate să nici nu existe !
De ce să intrăm pe UŞA (SINGURA UŞĂ) spre Cer (Domnul Iisus Hristos) şi de ce să nu intrăm pe geam, nu-i aşa ? Accesul la Dumnezeu se poate face şi pe uşa din dos, sunteţi de acord ? Ce mai contează ce spune Biblia – Sfânta Scriptură ?!? Avem şi noi, ortodocşii, Biblia, dar chiar trebuie neapărat să o respectăm ??? Unde scrie asta ?

Dacă dai click pe butonul-opţiune ACATIST îţi apare un câmp intitulat LISTA PERSOANELOR POMENITE în care trebuie să scrii numele morţilor (nu cred că ar fi rău să fie trecut şi numele viilor pentru că oricum şi cei “vii” sunt tot MORŢI DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL ŞI DESPĂRŢIŢI DE DUMNEZEU ATÂT TIMP CÂT ÎN VIAŢA LOR NU A EXISTAT UN MOMENT DE ÎNTÂLNIRE PERSONALĂ CU DOMNUL ŞI MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS)

Apoi dai click în alt câmp în care trebuie să completezi PERIOADA ÎN CARE DOREŞTI SĂ-ŢI FIE POMENIŢI MORŢII respectiv un interval cuprins între o zi şi… o lună. Click pe butonul PASUL URMĂTOR (un fel de “next”) şi îţi apare o listă cu mănăstirea sau schitul unde vrei ca popii să-ţi pomenească morţii !!! Mai dai un click şi îţi apar DATELE DE FACTURARE necesare pentru ca Biserica Ortodoxă să-ţi mai umfle nici bani PENTRU NIMIC, sfidând în mod grav Biblia, Cuvântul Sfânt !

Încă un click pentru a selecta MONEDA în care doreşti să efectuezi plata serviciilor prestate “creştineşte” de preoţii ortodocşi dar aici vei avea o mică surpriză în sensul că nu se poate plăti în lei, ci numai în euro, dolari, etc (valute occidentale). Ortodoxia acuză Bisericile Protestante că funcţionează “cu euro şi dolari” dar popii s-au gândit mai bine şi au ajuns la “înţeleapta” concluzie că nu e rău deloc ca în vistieria BOR să intre euro şi dolari… Ca să vezi ce chestie…

Pentru cultura voastră generală, o zi de pomenire costă un euro iar o lună de pomenire costă 24 euro. Un fleac… ne-au ciuruit…

În încheiere, selectezi unul din cardurile acceptate (PayPal sau Card-MobilPay), click pe PASUL URMĂTOR şi click pe PLĂTEŞTE ONLINE (pentru cumpărarea mai multor jeepuri şi vile) pentru a finaliza comanda pentru iertarea păcatelor, scoaterea din iad şi ducerea în Rai a decedaţilor (“mântuirea morţilor”) !!!

Cine doreşte să vadă cu ochii lui această erezie a diavolului, poate să poftească pe linkul color de mai jos şi să se crucească (parcă aşa ne învaţă popa) :

TUTORIAL TRIMITERE POMELNIC ONLINE

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE ASEMENEA PROCEDEE PRIN CARE “SE POATE OBŢINE” IERTAREA PĂCATELOR ŞI MÂNTUIREA CELOR CARE AU MURIT ?!?

CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DACĂ I-AR VEDEA PE ROMÂNI CĂ PLEACĂ URECHEA LA ASEMENEA EREZII ORTODOXE – ACTE DE GRAVĂ IDOLATRIE ŞI ÎNŞELĂTORII ALE DIAVOLULUI ???

CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PETRU DACĂ AR VEDEA CUM ROMÂNII COMANDĂ ONLINE ACATISTE ŞI POMELNICE PENTRU “IERTAREA PĂCATELOR” MORŢILOR, PENTRU SCOATEREA LOR DIN IAD ŞI TRANSFERUL LOR ÎN RAI ÎNTRU MÂNTUIRE ?!?

Români, feriţi-vă de sminteala acestor învăţături antibiblice şi anticreştine !!! Întoarceţi-vă cu adevărat la Cuvântul lui Dumnezeu, la esenţa Evangheliei, până nu e prea târziu !
Dumnezeu să vă lumineze ca să renunţaţi la idolatrie şi erezie ! Amin !

 
Cititi va rog si:“Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română

Biserica si armata sunt cei mai mari tradatori,biserica autentica e cea descrisa in apocalipsa,ea nu a fost niciodata biserica oficiala,si cu atat mai putin nationala!

MOAŞTELE, SUPERSTIŢIILE ŞI EVUL MEDIU DIN ROMÂNIA

BABILON – SURSA FALSEI RELIGII Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic – un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu – soţia lui, Semiramida – copilul ei Tamuz înşelăciuni. O relatare biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma

“Freeman-omul liber”, precedentul: 11.01.2011 Anglia !

Cardul de sanatate cu cip 666 va fi introdus de la 1 ianuarie 2011

5 Răspunsuri

  1. O noua capcana a Sistemului: recensamantul populatiei si al locuintelor
    Parerea mea este ca cei care vor completa aceste formulare vor intra direct in bazele de date ale Noii Ordini Mondiale, facand inca un pas catre Dictatura Electronica.
    http://refuzimplant.blogspot.com/2011/09/o-noua-capcana-sistemului-recensamantul.html

  2. Cum să ne opunem Recensământului din octombrie 2011?
    http://antirecensamant2011.wordpress.com/cum-sa-ne-opunem-recensamantului-din-octombrie-2011/

  3. Anti Recensământ 2011
    Evitaţi recensământul abuziv al statului trădător şi hoţ din octombrie 2011
    http://antirecensamant2011.wordpress.com/

  4. 🙂 asta-i buna !!! ufff cate idei ….

    • Carla, iată ce înseamnă să calci în picioare Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu – să sfidezi litera şi spiritul Sfintei Evanghelii, să trăieşti fără Hristos, mulţumindu-te să accepţi o religie formală, o formă de evlavie lipsită de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. Cel mai mare pericol pentru sufletele noastre este să ne complacem în formalism religios, să acceptăm un pseudocreştinism care în loc să ne conducă spre mântuire, ne îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu.

      Domnul să aibă milă şi să ne lumineze pe fiecare !
      Bless you, young lady !

      http://tomisthecat.wordpress.com/esti-gata-sa-mori-pentru-credinta-ta/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: