Cînd ne va spune Sergiu Nicolaescu adevărul?


Am declarat şi în Senat, în toamna lui 1992, când s-a discutat Raportul Comisiei de Cercetare a Evenimentelor din decembrie 1989: rostul comisiei „Sergiu Nicolaescu” nu a fost să afle adevărul despre Decembrie 1989, ci să le ofere autorilor loviturii de stat posibilitatea ca, prin audierea martorilor, să afle ce ştie lumea despre cele întîmplate în decembrie 1989. Ce anume s-a aflat din secretele loviturii de stat!

Organizatorii revoluţiei aveau nevoie să afle ce se ştie în rîndurile oamenilor din afara conspiraţiei despre partea nevăzută (şi criminală!) a revoluţiei, pentru a lua măsurile de contracarare şi contrafacere a adevărului.
Măsuri care nu s-au sfiit să meargă pînă la asasinat, ca în cazul senatorului Şerban Săndulescu, bunăoară, care a plătit cu viaţa încăpăţînarea sa de a nu accepta versiunea Sergiu Nicolaescu despre decembrie 1989 şi de a formula altă ipoteză, alt raport! Mai mult decît oricine, vinovaţii de măcelul din decembrie 1989 aveau nevoie stringentă de ancheta comisiei parlamentare şi de prezenţa în comisie a unor oameni de-ai lor, de-ai celor implicaţi în revoluţie, ca autori şi executanţi ai scenariului, cunoscători ai secretelor care trebuiau păstrate cu orice preţ.
La început, cînd în fruntea Comisiei a fost numit Sergiu Nicolaescu, m-am numărat şi eu printre cei care l-au contestat, chiar şi ca membru al Comisiei: Sergiu Nicolaescu trebuia audiat ca martor, ca actor şi, poate, ca regizor al aşa-zisei revoluţii. Nu avea ce căuta ca anchetator al unor evenimente soldate cu sute de morţi, evenimente la a căror desfăşurare participase fără să ne fie clar în ce calitate şi cu ce justificare. Cine ne garanta atunci – şi cine ne garantează chiar şi azi că Sergiu Nicolaescu nu se numără printre vinovaţii de carnagiul din decembrie 1989?! Vinovat pentru premeditarea acestui masacru sau „numai” pentru neglijenţa sau incompetenţa cu care s-a amestecat acolo „unde nu-i fierbea oala” domnului regizor!…
Prezenţei lui Sergiu Nicolaescu în Comisie i se opunea un principiu de drept roman bine stabilit: nu poate fi nimeni judecător în propria sa cauză. Mai tare decît Dreptul Roman s-a dovedit însă algoritmul parlamentar. Din pricina acestuia, deşi m-am oferit cu insistenţă, nu am fost acceptat în Comisie…
Despre reaua-credinţă a lui Sergiu Nicolaescu s-au adus nenumărate dovezi. Ultima a adus-o însuşi împricinatul, fireşte, fără să-şi dea seama. Atunci cînd, în urmă cu cîteva săptămîni, a găsit de cuviinţă să intervină în disputa dintre Cornel Dinu şi Petre Roman, confirmînd la postul B1 TV declaraţia marelui fotbalist, precum că l-a auzit pe Petre Roman dînd un telefon, la care a vorbit ruseşte, asta în dimineaţa zilei de 24 sau 25 decembrie, în clădirea Televiziunii… Am pus atunci întrebarea, pe care o repet acum: în Raportul întocmit la Senat, Sergiu Nicolaescu a consemnat această informaţie, pe care el însuşi o deţinea în chip direct, nemijlocit, ca actant al revo-luţiei lui Peşte? L-a chemat în faţa Comisiei pe Petre Roman ca să-l întrebe, cît se poate de oficial, cu cine şi ce a vorbit în acea dis-de-dimineaţă?
Sînt convins că nu! Aşadar, de ce? De ce Sergiu Nicolaescu a ascuns acest detaliu, care dă peste cap toată pledoaria lui Petre Roman, altminteri de nimeni luată în serios, cum că pe individ l-a făcut prim-ministru valul de entuziasm revolu-ţionar al masselor, în chip spontan şi ne-programat.
Mai vin azi cu o întrebare nouă pentru acelaşi preşedinte al Comisiei pentru Înmormîntarea Adevărului privind evenimentele din decembrie 1989. O întrebare la care nu voi accepta ca răspunsul marelui regizor să fie aceeaşi tăcere suverană, sastisită, de om care nu dă importanţă la toate nimicurile. De data aceasta, martorii sînt mult mai mulţi: cîteva zeci de muncitoare de la Apaca, croitorese, care, în acele zile fierbinţi, au primit sarcina de a confecţiona 3600 de steaguri tricolore, fiecare steag avînd o suprafaţă cam de 1 metru. Comanda venise din partea lui Sergiu Nicolaescu prin ministresa din acele zile. Nu Lina Ciobanu, refugiată la Ambasada Ungariei prietene, ci adjuncta acesteia. Comanda fusese făcută, aşadar, de Sergiu Nicolaescu, adaugă sursa mea de informaţii, tovarăşul S.C., al cărui nume nu mă grăbesc să-l fac public, ci încerc să verific dacă nu cumva este vorba de altă persoană. În cazul lui Sergiu Nicolaescu nu există însă nici un dubiu că despre domnia-sa este vorba. Informaţia este absolut sigură şi deja verificată de mine.
Ce anume ar fi de mirare în comanda făcută de vestitul strateg al atîtor războaie virtuale, toate desfăşurate la Buftea, atent cinematografiate, dar nici unul real, adevărat? (Se pare că această frustrare l-a determinat pe pacientul S.N. să se im-plice atît de activ într-o poveste reală, cu gloanţe-gloanţe şi morţi-morţi, însînge-raţi de propriul sînge, iar nu de vopsea şi alte trucuri cinematografice… Caz clinic?).
Mirarea este că Tricolorul românesc a suferit, în „viziunea” lui Sergiu Nicolaescu, o modificare neaşteptată: culorile nu mai erau egale! În Tricolorul comandat de Sergiu Nicolaescu culoarea roşie rămînea la locul şi dimensiunea ei, dar galbenul sporea, invada pe diagonală ju-mătatea de jos a culorii vecine, a albastrului. Raportul dintre cele două culori fiind 1,25 la 0,75. Bizară modificare! Repetată în 3.600 de exemplare! Toate cele 3.600 de steaguri au fost ridicate de la Apaca de un trimis al Armatei, în numele aceluiaşi Sergiu Nicolaescu. Nu au fost folosite niciodată. Dar acesta nu este un motiv ca noi să nu ne întrebăm la ce urma să fie folosite acele steaguri însemnate într-un mod atît de neaşteptat!
M-am adresat unui om de specialitate, adică unui fost ofiţer de Securitate, teoretician şi practician al diversiunii, din întîmplare fost coleg de liceu militar cu Sergiu Nicolaescu, întrebîndu-l care poate să fie noima unui lucru atît de ciudat. Nu i-am dat nici un nume, ci doar precizarea momentului: decembrie 1989. Şi i-am cerut o explicaţie, un comentariu. Iată-le: de astfel de steaguri, cum nu ar mai fi avut nimeni, se puteau folosi pentru a se recunoaşte între ei numai membrii unei organizaţii conspirative, participanţi la acţiuni de stradă, de confruntare armată, unde era foarte important să nu-i confunzi pe tovarăşii de baricadă cu orice gură-cască care a pus şi el mîna pe un drapel şi a ieşit în stradă să moară pentru democraţie! Cam la fel cum procedează masonii, avînd anumite semne discrete, prin care să se recunoască între ei care sînt masoni, fără să se cunoască în persoană.
În această poveste este impresionant numărul de steaguri, care trebuie raportat la faptul că, în principiu, la acţiuni de stradă, fiecare drapel este purtat de un grup de persoane. Cu alte cuvinte, numărul steagurilor, 3.600, ne dă un indiciu despre numărul tovarăşilor de stindard ai lui Sergiu Nicolaescu: zeci de mii! Zeci de mii de „revoluţionari”, aşadar! Aflaţi sub comanda lui Sergiu Nicolaescu?!… Ei urmau să facă ceva împreună în acţiuni de stradă, dar nu e uşor de spus ce! Am putea deduce că, în ce aveau de gînd să facă se simţeau stînjeniţi de românii care deja erau în stradă, fluturînd stindardul Tricolor. Le trebuia un semn distinctiv de recunoaş-tere, acel Tricolor deformat, nu ca să defileze cu el, ci pentru ca, în eventualitatea unui conflict între români şi români, purtătorii drapelului …sergiot să se poată identifica uşor între ei ca partizani de idei şi idealuri cu Sergiu Nicolaescu, con-militoni… Manevră destul de nătîngă, rocambolescă, zic eu, ca nespecialist, căci exhibarea unui asemenea semn ciudat de recunoaştere îl ajută şi pe inamic să te identifice!… Dar cine ar fi fost inamicul? That the question!…
Aşadar, domnule Sergiu Nicolaescu, se cuvine să ne lămuriţi despre ce este vorba în povestea cu Tricolorul, care merită să vă poarte numele. Iar mai apoi să apreciaţi singur cum se potriveşte povestea acestor 3.600 de stindarde cu Raportul şi Ancheta dumneavoastră asupra evenimentelor din decembrie 1989? Nu-i aşa că, în Raport, nu aţi suflat nici un cuvînt despre ce urma să se întîmple în timpul revoluţiei cu Tricolorul acela, revizuit? Iar, dacă aţi omis această mărturie, despre care eraţi în perfectă cunoştinţă, nu-i aşa că întreg Raportul e lovit de nulitatea autorului ca martor şi judecător imparţial?

P.S. Un sfat. Să nu negaţi şi să nu trageţi de timp. Daţi răspunsul corect şi repede. Sînt prea multe persoane implicate în executarea comenzii venite de la revoluţinarul Sergiu Nicolaescu. Iar majoritatea dintre ei nu mai au nici un motiv să tacă. Cine ştie? Poate explicaţia este simplă şi fără implicaţii majore, de interes pentru Istorie sau Justiţie. Vă rog să oferiţi explicaţia, cu indicarea dovezilor ce pot fi convocate pentru a vă crede! Căci, pe cuvînt, eu nu vă mai cred!
ION COJA

Copyright Tricolorul
Cititi va rog si:

Lumea condusa din umbra de catolici,prin intermediul societatii iezuite

Iezuitul General este dictatorul absolut, complet si total al Ordinului. Atunci cand el vorbeste, provincialii il asculta. Provincialii sunt subordonatii sai, in prezent avand un numar de 83. In prezent, Ordinul iezuitilor acopera 83 de regiuni ale lumii. Fiecare regiune este condusa de un provincial. De exemplu, in SUA sunt 10 provinciali, in America Centrala, 1 provincial, in Irlanda tot 1 provincial. E un sistem centralizat de administrare, specific Bisericii Romano-Catolice, unde toate provinciile sunt subordonate unui singur “monarh”. Iezuitul General are toata puterea asupra Ordinului. Atunci cand se decide, inceperea unui razboi sau a unui revolte, Iezuitul General aduna toate informatiile de la provincialul regiunii respective, cum e mai bine sa se realizeze acest lucru. Iezuitul General conduce lumea prin intermediul provincialilor. Si provincialii, la randul lor, ii conduc pe “iezuitii de rand”, acestia din urma neavand nicio idee despre ceea ce se intampla la nivelul de sus al ordinului. Este exact ca si francmasoneria; fracmasonii obisnuiti, ca si iezuitii de rand, cred ca ceea ce fac organizatiile lor este un lucru bun.

Klaus Johannis mason – Guvernele post 1989 au fost mereu conduse de prim-miniştri masoni !

Lucian Croitoru mason – Guvernele post 1989 au fost mereu conduse de prim-ministri masoni !

UN CONCEPT AL ZEULUI CANIBAL MOLOCH – CARDUL DE SANATATE CU CIP vi se da direct cu „ACORDUL PRIVIND DONAREA DE ORGANE” pe el … Iar „acest card va fi la fel de important ca şi buletinul”

Un răspuns

  1. Activitatea lui Sergiu Nicolaescu a avut scopul pregătirii opiniei publice pentru decretarea unei amnistii generale despre evenimentele din decembrie 1989, sub pretextul că „numai aşa vom afla adevărul”, amnistie de care să beneficieze cei care au organizat diversiunea de după 22.
    Asociaţia „17 Decembrie” din Timişoara a atras atenţia asupra acestui lucru încă de atunci:
    Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara
    Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
    Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
    Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
    Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
    Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: